Când aud că s-a stabilit o zi numai a lor, Ziua Olteniei, oltenii se bucură spunând că ei sunt cei mai buni şi că „olteanul e pe primul plan”. În Oltenia profundă, oamenii sunt preocupaţi cu muncile câmpului, în sezonul de primăvară, dar tresar mânaţi parcă de un patriotism local atunci când aud că „ăia din Parlament” s-au gândit să stabilească o zi numai a lor, a oltenilor.
Drumul care leagă Piatra Olt de Caracal şerpuieşte alene, bătut de soarele de primăvară, printre satele oltenilor şi printre terenurile lor agricole.
Câmpurile par mai populate decât satele, oamenii profitând de vremea bună pentru a munci pământul agricol. Căruţe trase de cai sau de măgari merg laolaltă pe Drumul Naţional cu bolizi de lux, fabricaţi în ţări de care oltenii din judeţul Olt doar au auzit. Mai sunt şi oameni care preferă să stea la poartă de vorbă, deşi pe lângă sate e un adevărat furnicar de muncitori.
Ne oprim în Osica de Sus, unde o femeie şi un bărbat stau pe o bancă şi se uită la cei care trec pe stradă. Între ei zace o sticlă ce conţine o licoare roşiatică. Un câine ce seamănă cu un Labrador păzeşte banca pe care odihnesc şi discută oamenii. Când mă apropii, mă priveşte scurt şi începe să mă latre. Tace după ce e certat scurt de stăpâna sa.
Salut respectuos şi mă prezint ca fiind „de la presă”.
„De la presă? Păi şi eu am lucrat la presă”, îmi spune femeia arătând spre fosta fabrică de tutun din satul Vlăduleni şi încercând să mă măsoare cu privirea şi să-şi dea seama dacă şi unde m-a văzut ultima oară.
După ce se lămureşte că e vorba despre un alt fel de presă şi aude că s-a stabilit o zi a Olteniei, fosta lucrătoare de la fabrica de tutun ridică mâna dreaptă şi din degete face semnul victoriei. E bucuroasă şi ţine să-şi arate bucuria. „Ce-a făcut? (…) Şi când asta? Parcă, ieri, am auzit la televizor. E bine, de ce nu (ca oltenii să fie sărbătoriţi – n. red.)? Ei sunt cei mai cei mai buni. Şi de gură şi de orice!”, spune femeia.
Bărbatul care îi stătea alături privea când la mine, când la ea, de sub un fes gros, încercând fără succes să articuleze şi el un răspuns, dar nu face faţă debitului verbal al oltencei. Reuşeşte să răspundă întrebarea dacă prazul este simbolul Olteniei.
„Asta e Prazilia!”, exclamă el, afişând un rânjet de satisfacţie de sub căciula de iarnă, dar e acoperit imediat de co-ocupanta băncii, care din nou ridică mâna dreaptă şi face semnul victoriei. „Prazul, da! Am făcut Liceul de Muzică şi Artă Cluj şi acolo numai «olteanca» îmi ziceau. Mă întrebau ce mâncăm? Zic, praz mâncăm. Ce e ăla praz, mă întrebau. Am zis că e ceapă, ceapă altoită! Lasă că, în vacanţă, vă aduc praz, le ziceam. Să sărbătorească, pentru că cine mai e ca oltenii? Şi harnici, şi buni de gură, şi de toate”, mai spune femeia.
Bărbatul şi femeia din Osica de Sus se privesc unul pe altul, pentru câteva momente, încercând să se pună de acord pe cine să pună ambasador, persoană desemnată să reprezinte Oltenia. Cad de acord, prin vocea oltencei: „Ambasador să fie cineva de pe la Slatina, de pe la oraş, nu de pe la noi de la ţară. La ţară, ce ştiu ţăranii?”.
„Suntem cineva pe lumea asta! Am fost şi suntem. Şi suntem şi deştepţi, sinceră să fiu!”, mai spune ea ridicând din nou mâna dreaptă.
Multele feluri în care poate fi gătit prazul, simbolul Olteniei
Câteva sate înspre Caracal, în Dobrosloveni, o femeie în vârstă spală un covor, chiar în poartă, aproape de drumul naţional. Se pregăteşte de Sărbătorile Pascale şi, cu toată zarva, n-a aflat că s-a stabilit o zi a Olteniei. „N-am auzit! Dar or merita oltenii o aşa zi, dacă aşa s-a considerat, dacă au votat în Parlament! Ne-am duce, dacă s-ar face vreo petrecere de Ziua Olteniei”, spune ea.
Un bărbat, care o privea de la umbra unui pom, vine şi cu o sugestie pentru organizarea manifestărilor de Ziua Olteniei. Stadionul din comună ar fi tocmai bun, crede el, care s-a şi informat de la televizor despre cum stau lucrurile cu noua sărbătoare. „Să se facă pe stadion, de la primărie mai sus încolo! Am văzut la televizor că s-a pus ziua asta şi este foarte corect. Ambasador l-aş pune pe primar, că e bun şi cumsecade”, spune el, după care pleacă speriat parcă de obiectivul aparatului foto şi de seria de întrebări despre olteni şi Oltenia.
Femeia îşi continuă nestingherită treaba şi-mi explică cu generozitate cum poate fi folosit prazul în bucătărie. „Mâncăm praz, cum să nu! Prazul se pune după Paști şi se scoate toamna. Atunci îl băgăm în beci şi facem mâncare de praz, ciorbă de praz, e foarte bun!”, spune ea.
De peste drum, este strigată de o vecină. „Vino şi tu încoa’ să-ţi facă o poză, băiatu’”, îşi invită ea, surata. Între timp, îmi mărturiseşte cât de rău îi pare de moartea interpretei de muzică populară Ileana Ciuculete. „Îmi pare rău de Ileana Ciuculete că a murit!”, îmi zice în timp ce toarnă apă dintr-o cană pe covorul pe care îl spăla.
„Foarte rău îmi pare de ea. Era o cântăreaţă…E de aici din Dolj!”, adaugă ea.
Venită de peste stradă, vecina intră repede în subiect, ca o adevărată olteancă şi declară sus şi tare că „olteanul e pe primul plan”. „N-am auzit de Ziua Olteniei, dar care e problema? Ne daţi ceva sau ne luaţi ceva? Să se facă petreceri, că mergem şi noi să jucăm! Merităm o astfel de zi că olteanul e pe primul plan, că olteanul e oltean. N-aţi văzut cântăreţele alea? Pune o olteancă, o bănăţeancă, o ardeleancă şi să vedem care cântă mai bine. Olteanca, normal! Se pune cineva în faţa Mariei Ciobanu? Cred că olteancă e. E foarte bine că e Oltenia pe primul plan şi suntem bucuroşi când auzim”, spune femeia.
Istorie. Oltenii n-au putut fi stăpâniţi nici de turci, nici de austrieci
De-a lungul drumului naţional iarba a înverzit, sezonul cald intrându-şi în drepturi. Zarva din gospodăriile oltenilor, pregătirile de curăţenie pentru Paști sau pregătirea câmpului pentru culturile agricole sunt dovezi incontestabile că viaţa în Oltenia profundă merge înainte, aşa cum s-a întâmplat mereu în existenţa milenară a acestei regiuni. Iuţi la mânie, oltenii n-au putut fi stăpâniţi de imperiile care şi-au succedat influenţa în această zonă.
În urma tratatului de la Passarovitz din 1718, Oltenia intră sub stăpânirea habsburgică, aceștia numind-o „Kleine Walachei” (adică „Valahia Mică”, față de Muntenia care era „Valahia Mare”). Ocupația a durat aproape 20 de ani, terminându-se în urma bătăliei de la Groțka în Sebia, unde Austria a fost învinsă de turci. Granița vestică a Țării Românești a fost pentru scurt timp râul Olt. Situația era agravată și pe fondul transformării teritoriilor românești în teatru de război între habsburgi, ruși și turci.
Datorită tentativei Habsburgilor de a instaura în Oltenia o administrație proprie, sprijinită militar și transformarea ei într-o provincie imperială, lucru pe care nici turcii nu-l reușiseră pe parcursul mai multor sute de ani, se dezvoltă o puternică mișcare de revoltă, care a cuprins toate segmentele societății, de la țărani și micii meseriași, până la comercianți, mica și marea boierime. Nemulțumirea populației era provocată de caracterul militar al exploatării, precum și de colectarea veniturilor provinciilor în visteria curții imperiale.
Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaiîntâlnite în Europa, habsburgii întâmpinând mari dificultăți în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie. Totuși, această perioadă a adus și anumite beneficii regiunii. Astfel, au fost realizate primele hărți topografice ale Olteniei. De asemenea, prin efectuarea unor intervenții pirotehnice s-a construit drumul Călimănești-Cozia pentru a lega noua provincie de restul imperiului. Astfel, drumul alternativ care lega Depresiunea Lotrului de Muntenia și care trecea de obicei prin localitățile Sălătrucu și Perișani, își pierde însemnătatea. După 1718 acestea rămân însă în posesia Munteniei, deoarece se aflau la est de râul Olt. În urma tratatului de la Belgrad din 1739, Oltenia este realipită la Țara Românească. Craiova devine între 1735 și 1770 capitala unei regiuni cufundate în anarhie, fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea.
Pe o perioadă de aproximativ 100 de ani, Oltenia devine sălașul unor celebri haiduci și panduri din Oltenia.
21 martie – Ziua Olteniei
Deputaţii au adoptat, marţi, proiectul de lege privind instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei, iniţiatorii susţinând că regiunea este locul de plecare al primei revoluţii moderne, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi se cuvine marcarea momentului în care Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti.
„Se instituie ziua de 21 martie – Ziua Olteniei (…) Sărbătorirea anuală a Zilei Olteniei va fi marcată de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-artistic şi ştiinţific”, potrivit proiectului de lege. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor specifice în limita fondurilor disponibile, potrivit proiectului de lege.
De asemenea, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, vor include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, se arată în proiectul de lege.
Iniţiatorii susţin că Oltenia reprezintă locul de plecare al primei revoluţii moderne, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi se cuvine să fie marcat momentul în care Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti . „1821 reprezintă un moment important de cotitură în istoria României. Oltenia reprezintă locul de plecare al primei revoluţii moderne, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu. (…) Pe 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti ţinând în mână o pâine mare, semn al păcii şi al belşugului. Aşadar, se cuvine să marcăm ziua de 21 martie, momentul în care Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti şi coboară Podul Calicilor, ca fiind ziua Olteniei”, susţin iniţiatorii, în expunerea de motive a actului normativ.
Proiectul de lege a fost susţinut de 27 de deputaţi şi senatori de la mai multe partide politice – PSD, PNL, UNPR şi UDMR, dar şi de parlamentari care fac parte din grupul minorităţilor naţionale sau care sunt independenţi. Proiectul de lege a fost adoptat cu 213 de voturi „pentru”, 30 ,,contra,, şi 25 de abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional.
