După două victorii la limită în fața lui Dinamo București și Phoenix Galați care au menținut reale șansele craiovenilor la play-off, SCM U Craiova are nevoie în continuare de puncte pentru a se apropia de primele două locuri, momentan aflându-se pe ultima poziție în turneul 7-10. Astăzi, de la ora 18.00, echipa olteană întâlnește pe teren propriu BC Mureș, echipa care a învins-o în prima etapă din această fază, cu 85-77. În schimb, în sezonul regulat Craiova a câștigat meciul de acasă cu formața mureșeană, chiar la un scor impresionant, 91-72. Având în vedere situația și obiectivul echipei lui Vuksanovic în prezent, craiovenii speră să repete rezultatul pozitiv din campionat în fața lui BC Mureș și să își ia astfel revanșa după eșecul din turneul locurilor 7-10. “Ne aşteaptă un nou meci greu cu B.C. Mureş. În ultima partidă de acasă cu Mureşul ne-am impus şi acelaşi lucru trebuie să facem şi acum. Trebuie să obţinem numai victorii pentru a prinde play-off-ul. În ultimele cinci partide am obţinut patru victorii şi asta ne motivează să continuăm pe aceeaşi linie. Este clar că depindem doar de noi să ne îndeplinim obiectivul. Nu trebuie să ne gândim la celelalte rezultate”, a declarat Bariș Aktaș, jucător de la SCM U Craiova.
Baschetbaliștii vor revanșa cu Mureș

Ultima ora
- Incendiu la un magazin de mobilă din Târgu Jiu
- Record istoric anunțat de ministrul Barbu: 5 miliarde de euro absorbiți în agricultură. Banii europeni au depășit bugetul de stat
- Tânăr din Craiova, reținut după o anchetă DIICOT
- Imobiliare Craiova: Prețurile au explodat în 2025
- Jurnalul unui interist din România. Dă-mi voie să-mi fie un pic de teamă
- Vâlcea: Două persoane rănite în urma unui impact accident rutier, la Orlești
- Anunț angajare
- Nicuşor Dan: Democraţia a învins războiul hibrid în 2025
- Stadion la Slatina, doar în promisiuni. La Piteşti a început construirea noii arene
- Bărbat reținut pentru agresiune domestică: și-a lovit soția și i-a furat telefonul






