vineri, noiembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

712 locuri libere în şcolile din judeţul Olt, după prima etapă de înscriere în învăţământul primar

Cea de-a doua etapă a înscrierilor în învăţământul primar a început vineri, acesta desfăşurându-se în intervalul 24-30 martie. Rezultatele finale vor afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectoratelor şcolare în data de 6 aprilie, numărul locurilor disponibile în judeţul Olt fiind de 712.

Potrivit Ministerului Educaţiei, părinţii vor completa un nou formular de înscriere, repartizarea urmând a se realiza pe locurile disponibile după prima etapă. Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor libere, după fiecare etapă de înscriere. În perioada 7-13 aprilie vor fi soluţionate, la nivel local, toate cazurile nerezolvate.

Pentru anul şcolar următor, la nivelul judeţului Olt au fost aprobate 175,62 clase, unele fiind cu învăţământ simultan, cu o capacitate de 3.365 de locuri. În prima etapă de înscriere la învăţământul primar, au fost admişi 2.653 de elevi, numărul locurilor libere pentru etapa a II-a fiind de 712.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica