marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Noul prefect de Dolj a depus jurământul

Noul prefect de Dolj, Dan Narcis Purcărescu, a fost învestit marți în funcție, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Sala Video a Prefecturii Dolj. Învestirea a fost făcută în prezența lui Teodor Iulian Gheorghe, director al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a subprefectului județului Dolj, Simona Moise, dar și în prezența directorilor instituțiilor deconcentrate ce compun Colegiul Prefectural.

Purcărescu a fost numit prefect al județului Dolj de către Guvernul României pe 16 martie, în ședința de Guvern, după ce, tot pe 16 martie, Sorin Răducan și-a depus demisia din funcție, din motive personale.

„Vreau să îi mulțumesc domnului fost prefect, Nicolae Sorin Răducan, pentru întreaga activitate desfășurată, să îi mulțumesc de asemenea și doamnei subprefect pentru activitatea de până acum și sper să fie și de acum încolo. Vă mulțumesc și dumneavoastră, ca șefi ai serviciilor publice deconcentrate, tuturor structurilor MAI, angajaților prefecturii”, a spus Teodor Iulian Gheorghe, director al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prezent la eveniment.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu va fi simplu, dar pornesc cu bună credință și cu optimism”

În cadrul discursului susținut, noul prefect de Dolj a spus că numirea îl onorează și că speră într-o cooperare fructuoasă cu toate instituțiile, dar și cu primarii și parlamentarii de Dolj.

„Este o mare onoare, dar și o mare responsabilitate să fiu în fața dumneavoastră în calitate de prefect al județului Dolj. Este o misiune care încununează un parcurs profesional și de viață pe care l-am închinat funcției publice în acest județ atât de drag nouă tuturor. Aș vrea, în primul rând, să mulțumesc celor ce mi-au încredințat acest mandat de reprezentant al Guvernului în teritoriu, sper să onorez la cel mai înalt nivel cu putință încrederea învestită în mine. Nu va fi simplu, dar pornesc cu bună credință și cu optimism. Voi fi un prefect care va respecta întru totul litera și spiritul Legii nr.340/2004, o lege-fundație pentru activitatea tuturor celor care ocupă, pe teritoriul țării noastre, această înaltă funcție de demnitate publică. Voi fi garantul constituționalității și legalității actelor și măsurilor de politică publică ce vor guverna activitatea administrativă în județ, voi promova principiile colaborării, cooperării și respectului între instituțiile publice, mă voi baza în exercitarea funcției pe sprijinul profesioniștilor din Instituția Prefectului, din Colegiul Prefectural, pe toți ceilalți profesioniști care conduc serviciile publice sau unitățile administrativ-teritoriale. Sper într-o cooperare fructuoasă cu primarii din județ, cu instituția președinteului Consiliului Județean, atât de importantă în arhitectura instituțională la nivelul județean.

Sper într-o colaborare apropiată cu parlamentarii județului pentru că avem nevoie în continuare de legi care să fie un sprijin și mai puternic pentru creșterea calității actului administrativ”, a spus Purcărescu.

Acesta a mai precizat că ușa sa va fi deschisă pentru toți cei care vor binele județului.

Sunt reprezentantul unui Guvern care și-a propus un program de guvernare curajos, pe deplin legitimat de obiectivele sale și mai ales de așteptările populației. Voi susține toate aceste măsuri legale, menite să sprijine aplicarea acestui program de guvernare, fiind, în același timp, deschis către toate vocile din societatea civilă doljeană, care militează pentru dezvoltarea în legalitate a acestui județ. Ușa mea este deschisă pentru toți cei care vor binele județului Dolj și al locuitorilor săi și care cred că acest lucru este posibil. Se poate conta pe mine. Vă mulțumesc”, a conchis noul prefect.

La rândul său, subprefectul județului Dolj, Simona Moise, i-a urat bun venit lui Dan Narcis Purcărescu în funcția de prefect, urându-i succes în activitatea pe care urmează să o întreprindă.

„Mai înainte de toate, aș vrea să-i mulțumesc domnului director al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, pentru tot sprijinul pe care ni-l acordă nouă, prefecților și subprefecților, în luarea deciziilor. De aceea, să știți că în spatele deciziilor pe care noi le luăm stă domnul director general. Pe de altă parte, îi doresc un călduros bun-venit la conducerea Instituției Prefectului Județului Dolj domnului prefect. Știm cu toții că județul Dolj este unul dintre cele mai mari județe din România, dar și problemele probabil că sunt pe măsură. Domnule prefect, astăzi ați intrat în marea familie a MAI, un minister ai cărui oameni sunt aceia care rezolvă situații complexe, uneori de viață și de moarte, profesioniși, morali și specialiști, aflați permanent în slujba cetățeanului. Tot astăzi, domnule prefect, ați intrat în elita administrației publice, familia înalților funcționari publici, iar experiența dumneavoastră de peste 23 de ani în administrație îmi dă încredere că veți asigura bunul mers al instituției, prin profesionalism, transparență și comunicare. Misiunea dumneavoastră, așa cum spuneați, nu are culoare politică, și sunt convinsă că veți fi echidistant în întreaga activitate de administrație publică. Vă doresc mult succes și să aveți parte de susținere și bună colaborare”, a spus Simona Moise.

Dan Narcis Purcărescu este de meserie inginer și, până să devină prefect, a ocupat funcția de inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.

Politica