Voleibaliştii şi voleibalistele de la SCM U Craiova vor încheia stagiunea regulată în acest weekend când are loc ultima etapă. Băieţii pregătiţi de Dan Pascu au câştigat în meciul de joi din campionat, în deplasare la Știinţa Bacău, cu scorul de 3-1, şi continuă să stea la două puncte în spatele liderului Steaua Bucureşti şi cu unul singur sub Volei Municipal Zalău, care se află pe locul secund. Cel mai probabil în situaţia actuală de pe podium se va intra şi în play-off pentru că toate cele trei ocupante au parte de meciuri accesibile în ultima rundă a Diviziei A1. SCM U Craiova va merge într-un nou voiaj, pe terenul Unirii Dej, partida fiind programată sâmbătă de la ora 17.00, în timp ce Steaua şi Zalău vor primi vizitele formaţiilor Banatul Caransebeş, respectiv VCM LPS Piatra Neamţ. În întrecerea feminină, voleibalistele craiovene au pierdut întâlnirea de la Bacău, de joi, cu 3-0, şi probabil vor fi înfrânte şi în meciul din ultima etapă în care vor întâlni CSU Medicina Târgu Mureş. Jocul este programat, sâmbătă, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor “Ion Constantinescu” din Craiova. După ce runda din acest weekend se va încheia, cele 12 echipe din ambele competiţii vor fi împărţite în play-off şi play-out. Primele şase se vor bate pentru titlu, iar ultimele clasate vor încerca să evite retrogradarea.
Echipele de volei pun punct sezonului regulat

ULTIMA ORA
- Anunț de final a proiectului „Creșterea competitivității societății PERFECT TOUCH BY DR. CRISTIAN GHEORGHE SRL prin achiziție de echipamente”
- Femeie de 31 de ani găsită decedată în locuința sa din Târgu Jiu. Poliția a deschis o anchetă
- 70% dintre medicii rezidenți vor să plece din România
- Amenzi de peste 230.000 de lei aplicate de polițiștii gorjeni în doar câteva zile
- Termo Urban Craiova sistează furnizarea căldurii
- Angajată din Olt condamnată: fura datele de pe carduri şi juca la pariuri
- REABILITARE, REAMENAJARE, SUPRAETAJARE ȘI EXTINDERE CORP C7 DEZAFECTARE CORPURI C8, C11 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
- Minor de 14 ani, prins la volan. Tatăl, pasager în dreapta
- Trump nu vine la București. Cine reprezintă SUA la B9?
- Prețurile produselor de la Târgul de Paște din Craiova






