luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mărțișor la firul ierbii pentru echipa lui Rapcea

Puştii Luceafărului Drobeta au început primăvara cu elan! Micii fotbalişti născuţi în 2008 au pus mâna pe Cupa Mărţişorului, trofeu oferit cu prilejul unei întreceri organizate, la finele săptămânii trecute, la Reșița. Echipa severineană a fost cea mai bună dintre cele şase aflate la start!
Repartizați în grupa B, severinenii au defilat în fața adversarilor de la AS Mundo Reșița (6-1) și LPS Banatul Timișoara (7-0), calificându-se mai departe fără emoții. În semifinalele turneului reșițean, jucătorii pregătiți de Alin Rapcea au învins CFR Simeria (3-1), iar în marea finală au întâlnit, din nou, AS Mundo Reșița, de care au trecut cu 4-0.
„Mă bucur că am reușit un nou turneu perfect. Ne-am luptat cu șase echipe puternice, iar spartanii mei au jucat extraordinar câștigând toate cele patru meciuri. Simt o bucurie de nedescris deoarece, de la un turneu la altul, se vede un progres în evoluția lor. Le mulțumesc pe această cale pentru toate eforturile depuse și încă o dată au demonstrat că sunt cei mai buni. Cu seriozitate și muncă își vor urma visul de a deveni fotbaliști”, a declarat Alin Rapcea, antrenorul formației severinene, care a mizat pe: David Preduț, Mark Lungu, Adelin Negrescu, Robert Dulan, Alberto Mițaru, Răzvan Marcu, Sorin Nedelea, Alin Grăsnaru și Andrei Nodea.

Generație în care se pune bază

Oficialii clubului severinean se așteptau la un nou trofeu deoarece copiii sunt printre cei mai buni din țară. Evoluțiile de la finele anului trecut, dar și cele două turnee amicale cucerite în noul sezon aduc mari speranțe că vor fi scoși la rampă tineri de valoare.
„În primul rând doresc să felicit echipa și antrenorul deoarece au demonstrat că sunt cea mai constantă grupă, și ca rezultate, dar mai ales ca joc. Atât timp cât câștigi la diferențele astea de scor este clar dovada muncii și a mobilizării necondiționate pentru fiecare joc, indiferent de adversar sau de suprafața de joc. Se dovedește a fi una dintre cele mai promițătoare generații, iar aceste două turnee câștigate consecutiv, fără înfrângere, dovedesc faptul că nu este o întâmplare calificarea la turneul final din decembrie 2016, după aproximativ 30 de ani pentru o echipă de copii din Mehedinți, ci este abia începutul unei ascensiuni spre înalta performanță”, a declarat Alex Sitaru, managerul de la ACS Luceafărul.
La Cupa Mărțișorului din orașul lui Cristi Chivu, severinenii au mai pus mâna și pe unul din cele trei trofee individuale. Alin Grăsnaru a cucerit titlul de golgheter al turneului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nicu LUNGU

Politica