luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Liga a 4-a Dolj/Cârcea, alt eşec cu Segarcea

Liderul campionatului a pierdut, din nou, în faţa grupării lui Petrişor Sima

Prima ligă doljeană a programat la reluarea campionatului două meciuri atractive prin prisma ierarhiei. Cel mai important joc a fost cel de pe sinteticul de la ”Aripile” unde liderul Viitorul Cârcea a jucat cu ocupanta locului 3, Progresul Segarcea. La fel ca în meciul tur, segărcenii au pus probleme echipei lui Ionuţ Țiclea, privată de prezenţa în teren a unuia dintre cei mai buni jucători-este vorba de Adrian Dumitraşcu,- şi s-au impus cu 2-1. Debutul meciului a fost unul favorabil segărcenilor care au avut în primul 11 chiar doi jucători ce în tur au jucat la adversari, şi anume fundaşul Ștefăniţă Stuparu şi Sergiu Pârvu. Fost jucător la Extensiv şi FC Caracal, atacantul oaspeţilor Andrei Băia, acum cu ceva kilograme în plus, a fost eroul echipei prin cele două penaltiuri precis transformate, primul în minutul 9, iar celălalt în ultimul minut de joc. Între golurile Progresului, gazdele, care au ales să joace meciul pe baza de al Aeroport deoarece la baza sportivă din comună suparafaţa de joc era în proces de cosmetizare, restabiliseră egalitatea după pauză prin Buciuman, un alt atacant trecut pe la liga a doua. Totuşi cele mai mari ocazii le-au avut tot cei de la Segarcea care au mai ratat în 3 şanse de a marca, în timp ce Buciuman, care a trimis în transversală, apoi Sârmon ce l-a evidenţiat pe portarul Staicu au încercat să puncteze pentru cârceni. La Viitorul Cârcea au jucat: Dragomir – Nuţă, Mirea, Trancă, Gârbiţă – M. Niţă, V. Dicu, Balaban, Ignat – I. Dicu, C. Sârmon. Au mai intrat Buciuman, Dragu, Vozaru şi Alămiţă. De partea cealalată la Progresul au evoluat: M. Staicu – Ochea, S. Pârvu, Corcoveanu, Stuparu – Ene, C. Pâvan, I. Pârvan, Silistraru – Fl. Popescu, Băia. Au mai fost utilizaţi Niculescu, Nicu şi Dumitru şi Miruţ. De acest eşec al liderului profită 3 dintre urmăritoarele sale, Progresul Segarcea, Danubius Bechet care s-a impus în derbiul cu Metropolitan Işalniţa, dar şi campionat de anul trecut Tractorul Cetate, iar distanţa de la locul 1 până la poziţia a 5-a este de doar 6 puncte. Echipa din Cetate a stabilit scorul etapei în disputa de la Ostroveni, iar enclava de jucători din Mehedinţi şi-a făcut datoria marcând pentru un 6-1 administrat Recoltei prin Georgian Tobă 2, Jilcu, Mangu, Alin Sârbu şi Alin Sodoleanu. Rezultatele complete al primei runde oficiale din acest an au fost: Știinta Malu Mare – Arena Bulls Preajba 0-0, Dunărea Calafat – Ajax Dobroteşti 4-0, Viitorul Cârcea – Progresul Segarcea 1-2, Recolta Ostroveni – Tractorul Cetate 1-6, Danubius Bechet – Metropolitan Işalniţa 3-1 şi Unirea Leamna – Luceafărul Craiova 2-4. Dacă această etapă a 16-a a program două partide tari, în schimb în următoarea rundă care va avea loc sâmbătă de la ora 11 capul de afiş va fi jocul dintre Tractorul Cetate şi Știinţa Danubius Bechet. Pe lângă acest meci se vor mai disputa: Arena Bulls Preajba – Dunărea Calafat, Ajax Dobroteşti – Viitorul Cârcea, Progresul Segarcea, Recolta Ostroveni, Tractorul Cetate – Știinţa Danubius Bechet, Luceafărul Craiova – Știinţa Malu Mare şi Metropolitan Işalniţa – Unirea Leamna

Clasament

Policlinica Buna Vestire Craiova

1. Viitorul Cârcea 16 13 1 2 72-17 40

2. Metropolitan Işalniţa 16 12 2 2 44-16 38

3. Progresul Segarcea 16 11 3 2 60-26 36

4. Danubius Bechet 16 11 3 2 54-21 36

5. Tractorul Cetate 16 10 4 2 70-27 34

6. Recolta Ostroveni 16 6 3 7 31-52 21

7. Luceafărul Craiova 16 6 1 9 28-37 19

8. Unirea Leamna 16 3 4 9 26-50 13

9. Dunărea Calafat 16 3 1 12 29-56 10

10. Ajax Dobroteşti 16 3 1 12 24-56 10

11. Arena Bulls Preajba 16 2 3 11 23-60 9

12. Știinţa Malu Mare 16 2 2 12 18-61 8

Politica