luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Poliția a descins în mai multe unități de învățământ

În cadrul concursului școlar „Fără ură, cu toleranță” inițiat de organizația „Salvați copiii”, la care este înscrisă și Școala Gimnazială nr. 6 din municipiul Drobeta Turnu Severin, în ziua de 28 februarie 2017, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Mehedinți au organizat o dezbatere cu elevii claselor participante, privind cauzele situațiilor de bullying, precum și efectele lor asupra tuturor celor implicați, indiferent de rolul de victimă, agresor sau martor.
Activitatea a constat în prezentarea conţinuturilor ilegale cu care se confruntă pe internet minorii, şi de asemenea, materialele dăunătoare pentru copii cât și informarea tinerilor elevi despre modul de funcţionare a platformei de raportare a abuzurilor de pe internet.
Totodată, elevii au fost informaţi şi de ce este important să raportăm aceste cazuri de abuz în mediul online, întrucât drepturile şi libertăţile copilului sunt prioritare. Tematica concursului „Fără ură, cu toleranță” pentru anul 2017 se încadrează în mișcarea globală de combatere a discursului instigator la ură, „No hate speech movement”.De asemenea, în cursul aceleiaşi zile, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mehedinți, au organizat şi desfăşurat o acţiune de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor la Colegiul Tehnic “DIERNA” din municipiul Orșova.
Activitatea s-a desfăşurat în baza Proiectului adresat tinerilor de prevenire a consumului de droguri, traficului de ființe umane și criminalității informatice, iniţiat de către Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
Scopul proiectului constă în creşterea gradului de informare şi conştientizare a grupurilor ţintă (copii, părinţi, profesori) cu privire la comportamentele predelincvente şi delincvente şi se adresează tinerilor de gimnaziu și liceu.
Cu ocazia întâlnirii, au fost transmise recomandări elevilor și s-au prezentat filme cu caracter preventiv, fiind purtate discuţii privind comportamentele antisociale, influența grupului de prieteni, cauzele consumului de alcool, tutun, droguri, trafic de fiinţe umane, criminalitate informatică, întâlnirea având un caracter interactiv.

Politica