marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

S-a încheiat judecarea apelului inginerului şpăgar de la C.A.O.

Curtea de Apel Craiova a încheiat judecarea apelului lui George Ştefan Moţăţeanu, inginerul Companiei de Apă  Oltenia, prins în flagrant cu 1.000 de euro  şpagă  pe care o ceruse administratorului unei societăţi pentru a-i elibera un aviz. El a fost condamnat pe fond, la Tribunalul Dolj, la 3 ani de închisoare cu suspendare  şi 60 de zile de muncă  în folosul comunităţii pentru luare de mită, a făcut apel, iar la sfârşitul săptămânii trecute judecătorii de la Curtea de Apel au anunţat că vor pronunţa sentinţa definitivă pe 3 martie a.c.

Reamintim că, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj, în a doua jumătate a lunii februarie 2015,  George Moţăţeanu, inginer în cadrul Companiei de Apă  Oltenia Craiova, i-a pretins denunţătorului Bălan Mihai, administrator al unei societăţi comerciale din Craiova, suma de 1.000 euro pentru avizarea favorabilă  a fişei tehnice necesare emiterii autorizaţiei de construire privind edificarea unor construcţii cu destinaţie comercială  (două  chioşcuri), pe un teren folosit de denunţător în baza unui contract de comodat, situat în Craiova. Administratorul nu i-a dat banii la momentul respectiv, însă  nici n-a reuşit să obţină  avizele  şi, întrucât începuse să  intre în criză  de timp, în luna iunie l-a denunţat pe Moţăţeanu. Astfel, în data de 18 iunie s-a constituit dosar penal la Parchetul de pe lângă  Tribunalul Dolj, procurorul desemnat din cadrul Parchetului, împreună  cu ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj  şi cu suportul de specialitate al SRI Dolj stabilind că  cele povestite de denunţător se confirmă, astfel că  a fost organizată  prinderea în flagrant a inculpatului. Pe 23 iulie 2015, denunţătorul  şi inginerul Companiei de Apă  Oltenia s-au întâlnit la un local din centrul municipiului Craiova  şi, conform anchetatorilor, Moţăţeanu s-a arătat dispus să-i remită denunţătorului avizul favorabil din partea C.A.O. Craiova, chiar din seara zilei de 23.07.2015, fiind motivat de perspectiva primirii sumei de 1.000 euro solicitată  anterior. După  ce a încasat  şpaga, George  Ştefan Moţăţeanu a fost ridicat  şi dus la sediul Parchetului pentru audieri, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu a fost arestat preventiv, măsură  prelungită  până  pe 16 septembrie 2015.  “În fapt, s-a reţinut că  în a doua jumătate a lunii februarie 2015,  numitul Moţăţeanu George, inginer în cadrul Companiei de Apă Oltenia Craiova, i-a pretins denunţătorului B.M.M. (n.r. – Bălan Mihai) suma de 1.000 euro, în legătură  cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în cadrul C.A.O. Craiova, constând în avizarea favorabilă  a fişei tehnice necesare emiterii autorizaţiei de construcţie privind edificarea unor construcţii cu destinaţie comercială, pe un teren folosit de către denunţător în baza unui contract de comodat, situat în mun. Craiova. În data de 23.07.2015, în jurul orei 12.00, în timp ce se afla în incinta unui local public din mun. Craiova, conform înţelegerii anterioare, inculpatul MOŢĂŢEANU GEORGE  ŞTEFAN a primit suma de 1.000 euro de la denunţătorul B.M.M.”, se arată  în referatul procurorilor.

Procurorii Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj au finalizat cercetările, iar pe 1 octombrie 2015 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care George  Ştefan Moţăţeanu a fost trimis în judecată  pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, instanţa constatând legalitatea actelor de urmărire penală  din cauză. Pe 11 noiembrie dosarul a ieşit din camera preliminară, judecătorii respingând excepţiile ridicate de inculpat, iar pe 30 iunie 2016, instanţa a pronunţat sentinţa pe fond. Judecătorii de la Tribunalul Dolj l-au conadmnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, timp în care trebuie să  respecte o serie de obligaţii şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii:  „Condamnă  pe inculpatul Moţăţeanu George  Ştefan la pedeapsa de 3 ani închisoare. Dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit de instanţa potrivit dispoziţiilor art. 92 CP. În baza art. 93 alin. 1 CP: Obligă  pe inculpatul Moţăţeanu George  Ştefan, ca pe durata termenului de încercare să  se supună  următoarelor măsuri de supraveghere: – să  se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Dolj; -să  primească  vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, – să  anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţşi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile, – să  comunice schimbarea locului de muncă, – să  comunice informaţii  şi documente de natură  a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Obligă  pe inculpatul Moţăţeanu George  Ştefan, ca pe durata termenului de încercare, să  execute obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără  acordul instanţei. Inculpatul Moţăţeanu George  Ştefan va presta pe parcursul termenului de încercare o muncă  neremunerată  în folosul comunităţii pe o perioadă  de 60 zile la Primăria Comunei Bucovăţ, care urmează  a fi stabilită  de Serviciul de Probaţiune Dolj”, se arată  în sentinţă, bărbatul fiind obligat  şi la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare. Nemulţumit de sentinţă, inculpatul a declarat apel. La ultimul termen, vineri, 24 februarie a.c., instanţa a anunţat că pronunţarea sentinţei definitive se va face pe 3 martie a.c.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica