luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Laboratorul de Restaurare al Muzeului Olteniei deţine cel mai performant Laser din România

Datorită eforturilor investiţionale realizate de către Consiliul Judeţean Dolj, Laboratorul de Restaurare-Conservare, din cadrul Muzeului Olteniei Craiova, este singurul laborator din România, ce deține un laser performant necesar în procesul de restaurarea operelor de artă/patrimoniu!

Investițiile permanente realizate la Muzeul Olteniei, de către Consiliul Județean Dolj, în dezvoltarea unei infrastructurioptime şi dotarea cu aparatură performantă a Laboratorului de Restaurare-Conservare, a făcut ca acesta să fie cel mai modern din ţară, fiind singurul laborator din România, ce deține Laserul Compact PHOENIX, creat și utilizat de lumea ştiinţifică internaţională, în procesul restaurării artefactelor, pe diverse suporturi: oase, bronz, piatră, marmură, alabastru, sticlă, ceramică, hârtie, textile etc.

Achiziţia laserului performant finalizează astfel, un amplu proces investiţional, care s-a întins pe o perioadă de peste zece ani, şi a făcut ca Laboratorul de Restaurare-Conservare, din Craiova, să devină centrul de referinţă al restaurării,  fiind cooptat, la nivel naţional, în restaurarea celor mai importante piese de patrimoniu naţional mobil (Muzeul Cotroceni, muzeele de Istorie din Braşov, Ploieşti etc).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Investiţia, înscrie astfel, Laboratorul de Restaurare-Conservare Craiova, în rândul elitei centrelor de restaurare ce funcţionează în cadrul unor instituţii muzealeimportante, ce deţin o aparatură performantă tip laser, de acest gen, dintre care menţionăm: Muzeul Vaticanului, The British Museum, Yale University Art Gallery, Birmingham Museum, National Museum of Liverpool, Manchester Museum of Science, Victoria și Albert Museum, Muzeul Național al Irlandei, Art Gallery of New South Wales (Sydney, Australia) etc.

Punerea în funcţiune a Laserului şi trainingul restauratorilor din Craiova, -au constituit acţiuni extrem de importante ce aufost realizate de cătreMartin Cooper, cercetător științific, membru al Comitetului Științific Permanent al celui mai mare congres internațional al aplicaţiilor fotonicii în restaurare-conservare- Lasere în Conservarea Operelor de ARTĂ – „LACONA”.

Aflată, în această perioadă, într-o vizită de lucru în cadrul Laboratorului de Restaurare –Conservare Craiova, pentru realizarea unor investigaţii fizico-chimice asupra unor piese de patrimoniu,dr.Marta Guttman, șeful Laboratorului Zonal de Restaurare, din cadrul Muzeului Naţional de Istorie Cluj,a fost impresionată de performanţele aparatului laser şi i-a felicitat pe restauratorii craioveni pentru realizarea acestei investiţii.

Prezenţa acestora, la Craiova, confirmă şi onorează  efortul investiţional realizat de Consiliul Judeţean Dolj, în infrastructura şi dotările Muzeului Olteniei, șireprezintă totodată,recunoașterea expertizei specialiștilor Laboratorului de Restaurare-Conservare din Craiova, în restaurarea şi salvarea obiectelor aparţinând patrimoniului cultural naţional.

Pe plan internaţional, curăţarea cu laser a obiectelor de patrimoniu reprezintă una dintre cele mai performante tehnici utilizate, în ultimii ani, în restaurare şi conservare,fiind o metodă neinvazivă (absenţa contactului fizic dintre instrument şi suprafaţa piesei de patrimoniu), şi prezentând o maximă precizie vizând doar aria deteriorată, fără alte efecte mecanice negative asupra altor arii ale piesei supuse restaurării.

De asemenea, posibilitatea operării cu laserul asupra unor zone extrem de fragile sau deteriorate, fără consolidarea preliminară a piesei, ceea ce ar presupune utilizarea unor materiale abrazive sau a unor substanţe chimice asupra pieselor şi aşa expertizate ca fiind extrem de fragile, anulează astfel, o serie de intervenţii agresive, şi este de natură a salva piesa  în forma ei naturală.

Publicul doljan şi nu numai, va deveni astfel, beneficiarul direct al utilizării aparatului laser în conservare, în condiţiile în care, restauratorii şi muzeografii Muzeului Olteniei vor avea posibilitatea reală de a reda circuitului expoziţional, piese extrem de valoroase din bogatul tezaur deţinut, dar nevalorificat până în prezent, din cauza stării de degradare în care diferite piese,  artefacte se află, urmare a stării precare de conservare în care au fost descoperite sau a vechimii lor.

Interviu PhD. MARTIN COOPERexpert în tehnologia curățării cu laser în domeniul restaurării, Şef al Centrului Tehnologiilor în Conservare, din cadrul Muzeului Național din Liverpool (2009-2014),cercetător științific şi membru fondator al Comitetului Științific Permanent al celui mai mare congres internațional al aplicaţiilor fotonicii în restaurare-conservare- Lasere în Conservarea Operelor de ARTĂ –„LACONA”, ce reunește specialişti din cele mai prestigioase muzee din lume şi instituţii de renume: U.N.S.C.O, The Getty Conservation Institute , I.C.O.M.O.S.- International Council on Monuments and Sites

„Sunt onorat  să mă aflu la Craiova, pentru a pune în funcţiune aparatul laserpe care Muzeul Olteniei l-a achiziţionat, acesta reprezintând una dintre cele mai performante tehnici utilizate, în prezent, în lumea ştiinţifică internaţională în complexul proces al restaurării obiectelor de artă aflate în patrimoniul mobil sau imobil mondial.

Deşi am o experienţă de peste 25 de ani în crearea şi utilizarea celor mai performante tehnologii în restaurare-conservareşi am călătorit în  întreaga lume, trebuie să recunosc că,la Craiova, am avut parte de o surprizăplăcută şi o mare bucurie când am aflat că administraţia. judeţeană este interesată în protejarea şi salvarea patrimoniului cultural regional, naţional,manifestând o preocupare constantă pentru a garanta generaţiilor viitoare accesul la un patrimoniu autentic.

Prin asigurarea fondurilor necesare achiziţiei unui astfel de laser, folosit doar de marile muzee din lume, Consiliul Judeţean Dolj a oferit comunităţii locale, o oportunitate fantastică,  fiind un beneficiu uriaş să poţi salva de la dispariţie obiecte de patrimoniu supuse unui proces de degradare accentuat, pentru a le reda apoi circuitului muzeal.

Am fost extrem de impresionat de ceea ce am întâlnit în cadrul Laboratorului de Restaurare din Craiova: o echipă excelentă de restauratori, toţi membri ICOM (International Council of Museums) – ceea ce spune totul despre expertiza lor profesională,o infrastructură modernă, o cameră laser special amenajatăprevăzută cu arie securizată, dotări la cele mai înalte standarde, sistem de lumini ce permite folosirea aparatului laser în condiţii de maximă securitate. Toate aceste lucruri,crează la Craiova, premisele dezvoltării unei activităţii performante  în restaurare .

Laboratorul de Restaurare va putea realiza cu acest aparat laser, o muncă de restaurare fantastică pentru Muzeul Olteniei, pentru întreaga zonă, şi as putea aprecia pentru întreaga ţara., în condiţiile în care este singurul aparat laser de acest tip din România.

La Craiova, puteţi restaura astfel, cele mai importante obiecte din patrimoniul naţional mobil, aşa cum marile muzee din străinătate lucrează pentru partenerii UNESCO.

Aveţi create condiţii excelente să funcţionaţi ca un centru de restaurare european recunoscut la nivel internaţional, pentru că puteţi  asigura un proces de restaurare complex conform normelor UNESCO.

Voi urmări cu foarte mare atenţie realizările specialiştilor în restaurare  de la Craiova şi artefactele restaurate, pentru că, începând din acest moment. vă înscrieţi în elita muzeelor ce pot asigura o restaurare modernă. 

Îmi doresc enorm de mult să revin la Craiova, pentru a colabora în viitor cu restauratorii Laboratorului din Craiova, pe care îi consider colegii mei de azi înainte, în complexul proces al restaurării  şi conservării patrimoniului cultural mondial.

Politica