luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Distribuţie Oltenia, investiţii de peste 178, 3 milioane de lei, în 2017

Distribuţie Oltenia, fosta CEZ Distribuţie, îşi propune să investească în acest an, peste 178,32 de milioane de lei. Una dintre investiţiile majore şi cea mai recentă, de altfel, fiind staţia electrică de la Mioveni, finalizată în acest an şi a cărei valoare se ridică la 7,2 milioane de lei.

Peste 16 700 de clienţi, printre care şi Automobile Dacia, beneficiază începând din luna februarie de investiţia în cea mai importantă staţie de transformare din judeţul Argeş – staţia electrică de la Mioveni, pusă în funcţiune încă din anul 1977.

Printre beneficiile aduse consumatorilor de energie de staţia de la Mioveni se numără creşterea gradului de siguranţă în alimentarea cu energie electrică. Staţia reduce timpul de remediere şi numărul persoanelor implicate în remedierea unei avarii de la minimum patru persoane înainte de modernizare, la o singură persoană în prezent. De asemenea, reduce numărul întreruperilor accidentale în alimentarea cu energie electrică, diminuează semnificativ fluctuaţiile de tensiune şi creşte capacitatea de distribuţie a energiei electrice în concordanţă cu nevoile din ce în ce mai mari de consum ale judeţului Argeş.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din 2005 grupul CEZ a venit în România şi a achiziţionat pachetul majoritar al filialei Electrica Oltenia. Distribuţie Oltenia îşi desfăşoară activitatea în zona celor şapte judeţe din Sudul şi Sud-Vestul României, deci Gorj, Dolj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt, Argeş şi Teleorman şi prestează un serviciu reglementat, serviciu de distribuţie energie electrică, nu are treabă cu vânzarea de energie. În 2006-2007, în ţara noastră se produce, în conformitate cu legislaţia de la acea vreme, o separare a activităţilor de furnizare a energiei electrice de cea de distribuţie şi în condiţiile astea, CEZ-ul cumpărase societatea Electrica Oltenia, care distribuia şi furniza energie electrică, fiind pusă în situaţia de a separa cele două activităţi, se înfiinţează CEZ Distribuţie la acel moment şi CEZ Vânzare, două societăţi. Acest proces s-a desfăşurat cu succes şi a fost un eveniment lăudat la vremea respectivă de către autorităţile din România. În 2008 se desfăşoară cel mai mare proiect de până în prezent, este vorba de proiectul Progres 4, în care o structură din 2005, preluată de acţionar a fost transformată complet. În 2013, ne-am concentrat pe pierderi, înfiinţând o structură în cadrul companiei de distribuţie şi rezultatele au început să apară în 2014, 2015, 2016, când pierderile tehnice au venit sub controlul nostru, controlăm fenomenul, îl reducem, e o mare realizare, cu efort, dar rămâne în continuare o prioritate. În 2015 a început al doilea proiect foarte mare, smart transformation. În 2016 eforturile noastre principale sunt pe smart transformation, internalizarea activităţii de pierderi tehnice”, a spus Miron Alba, director Direcţia Strategie şi Dezvoltare Active, Distribuţie Oltenia.

Pentru a nu mai crea confuzie în rândul consumatorilor, compania şi-a schimbat şi numele. “Din punct de vedere al numelui nostru, noua identitate a apărut ca o necesitate venită din legislaţia din România şi din tendinţele la nivel european, CEZ Distribuţie, CEZ Vânzare, acelaşi cub, clientul vede cubul. Crea o confuzie între clienţii din România, Enel, CEZ, ei considerau că este o singură entitate, deşi funcţionam absolut separat unii de ceilalţi. În condiţiile acestea, autorităţile au decis că cel mai bine, ca fie o interpretare corectă din partea utilizatorului, ar fi ca operatorul de distribuţie să-şi schimbe numele. Aşa s-a luat decizia. Avem un nou brand, e verde, frumos, ne reprezintă, Distribuţie Oltenia, din punct de vedere al comunicării, iar din punct de vedere social, cu valoare juridică, Distribuţie Energie Oltenia este numele nostru. Nu s-a schimbat absolul nimic, suntem aceeiaşi oameni, avem aceleaşi responsabilităţi, rămânem inima distribuţiei de energie în Oltenia. Vrem să devenim o companie smart, capabilă să facem faţă tuturor provocărilor de pe piaţă, asta este ţinta noastră, eu cred că în mare măsură am reuşit şi avem planuri ca în viitor să fim mai buni pe această zonă”, a mai spus Miron Alba.

Politica