luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova, în agonie pe Arena Națională

Încă un eșec, al treilea la rând, a fost înregistrat de CSU Craiova în campionat de la începutul acestui an. După înfrângerile cu FC Botoșani și Steaua București, formația craioveană a fost depășită și în derbiul cu Dinamo București, disputat sâmbătă seara pe Arena Națională din capitală, păstrându-se nesiguranța în ceea ce privește locul din play-off, care poate fi anulat în funcție de rezultatele ce se vor mai consemna în actuala etapă și apoi în ultima. Deși n-au făcut un meci rău, craiovenii au avut parte de un început de partidă care practic le-a distrus întregul meci, dinamoviștii reușind să înscrie cele două goluri în primele 20 de minute. Ambele reușite ale lui Dinamo au venit în urma unor greșeli de marcaj ale apărătorilor de la CSU, de care a profitat vârful de atac Nemec, care a consemnat o dublă, marcând în minutele 5 și 14. Slovacul din ofensiva alb-roșilor a înscris prima dată după o pasă primită de la Bumba, între fundașii Craiovei Kelic și Briceag, iar acesta cu o preluare impecabilă și-a așezat balonul perfect pentru o simplă finalizare. Se făcuse timpuriu 1-0 pentru Dinamo, însă formația olteană nu găsea soluții pentru a scăpa de presiunea bucureștenilor, care au abordat un joc agresiv, atacând imediat jucătorii craioveni cum aceștia intrau în posesia mingii. Nu mai mult de zece minute au trecut până ca gazdele să o bage a doua oară în ațe, tot prin același Nemec, care de data aceasta a reluat din prima o centrare primită în apropierea careului mic de la Palic, scăpat din marcajul lui Popov. La adăpostul unui avantaj cel puțin liniștitor pentru prima repriză, Dinamo a resimțit o relaxare oarecare în joc de la mijlocul primului act, iar ocaziile Craiovei au început să prindă contur odată cu intrarea lui Gustavo din minutul 24, o schimbare efectuată devreme de Mulțescu, dar eficientă. Tot atunci pătrunderea lui Bucurică în careul advers a produs pericol la poarta apărată de Penedo, însă jucătorul Craiovei a fost blocat ca la carte de Steliano Filip. Nervii craiovenilor aveau să fie întinși la maxim peste cinci minute, când echipa olteană a luat la țintă bara de trei ori. Ivan a început tirada mingilor trimise în stâlpii porții dinamoviste, cu un șut de la marginea careului de 16 metri, iar apoi balonul a ricoșat la Băluță care a reluat tot în bară. În decursul aceluiași minut, mingea a mai lovit și a treia oară buturile dinamoviste, de data aceasta după o respingere a unui jucător de la Dinamo. Raidurile jucătorilor pregătiți de Mulțescu la poarta “câinilor roșii” au rămas fără efect până în minutul 72, moment în care Gustavo a fost faultat în careu de Nedelcaru, iar centralul Kovacs a dictat penalty. Ivan și-a asumat în acest meci responsabilitatea executării, dar a ratat transformarea de la punctul cu var. Norocul echipei craiovene a fost Gustavo, care a urmărit perfect respingerea lui Penedo și a trimis în plasa porții, astfel a reaprins speranțele în tabăra olteană cu un sfert de oră înainte de final. Încercările craiovenilor de a scoate măcar un punct din întâlnirea cu Dinamo au fost însă în zadar. Atât Craiova, cât și Dinamo s-au amenințat reciproc pe final de partidă, dar nu au mai existat modificări ale tabelei, care după cele 90 de minute a indicat victoria formației bucureștene cu 2-1. Un eșec amar pentru trupa pregătită de Gigi Mulțescu, antrenor care după meci a fost supărat pe arbitrul Istvan Kovacs pentru că a permis un joc agresiv al dinamoviștilor, dar și pe unii dintre jucătorii săi care au avut o atitudine nepotrivită. „A fost meciul cu ritmul cel mai bun din tot campionatul. Ambele echipe au fost preocupate să atace. Jocul s-a schimbat după mutările pe care le-am făcut, din păcate ratările ne-au privat de cel puțin un punct. Arbitrul a fost total pe dinafară, a permis jocul foarte dur al lui Dinamo în primele 30 de minute. Meciul a fost foarte disputat, meritam un punct, dar puteam şi să întoarcem jocul. I-a lăsat să tragă de timp, a fost bătaie de joc. Asta e. Kelic m-a încurcat total. Mi-a spus că e accidentat și că nu mai poate să iasă pe teren la pauză. Așa se comportă unii jucători… Inițial îl schimbasem pe Măzărache cu Nuno Rocha. Unii dintre jucătorii aflați la final de contract au început să mă dezamăgească, deși eu le-am spus că voi conta pe ei. Acka mi-a zis târziu, înainte de joc, că e accidentat. Eu spun de o lună că sunt îngrijorat pentru play-off. Mai am o etapă în care să câștigăm. Nu am fost dominați total în ultimele meciuri, dar am avut meciuri grele, cu echipe foarte bune. Urmează un meci decisiv pentru noi, am înțeles că luni (n.r azi) se decide unde vom juca“, a completat Gigi Mulțescu.

Ivan și Băluță nu vor să audă de ratarea play-off-ului

Andrei Ivan și Alex Băluță, două dintre vedetele echipei din Bănie, nu sunt deloc mulțumiți cu eșecul suferit în fața lui Dinamo București, mai ales că acum le este amenințat și mai mult locul din play-off, fază pe care, au spus ei, dacă CSU Craiova o va pierde va exista o dezamăgire totală la echipă. „Am luat gol foarte repede, ne-au dominat în prima repriză. Noi am dominat total în repriza secundă, dar fotbalul se joacă pe goluri. Noi am dat într-o fază trei bare, cred că am avut ghinion. Zlatinski bate de obicei penalti, dar am vrut să dau eu și asta a fost. Suntem cu moralul la pământ. Sunt foarte supărat și sperăm să câștigăm cu Gaz Metan. Trebuie să ne revenim până săptămâna următoare pentru că avem un meci capital. Nici nu vreau să mă gândesc că nu vom intra în play-off. O să ne dăm viața pe teren să câștigăm cu Mediaș“, a declarat Andrei Ivan. „E o mare dezamăgire. Am pierdut pe mâna noastră. N-am arătat nimic în prima repriză. Trebuie să mergem înainte. Ne-a mai rămas un meci. Dacă nu ne calificăm în play-off, vom avea parte de o mare dezamăgire. Dacă am fi început meciul așa cum am început a doua repriză, altul ar fi fost scorul. Nu are rost să dăm vina pe ghinion. Trebuie să câștigăm jocul cu Gaz cu orice preț. Le mulțumesc fanilor care au venit alături de noi. I-am dezamăgit. Nu putem decât să le arătăm meciul viitor, pe teren, că vrem să îndreptăm lucrurile“, a spus și Alex Băluță. CSU Craiova va evolua în ultima etapă a sezonului regulat în compania lui Gaz Metan Mediaș, într-un meci decisiv pentru rămânerea în primele șase echipe ale clasamentului. Partida va avea loc pe terenul formației craiovene, dar stadionul unde se va disputa este încă nedecis. Asta urmează să se stabilească după finalul acestei etape, când se va știi exact ce echipe trebuie să evolueze de la aceeași oră în runda 26, sau dacă oficialii Craiovei vor ajunge la o înțelegere cu cei de la Pandurii să evolueze ei pe un alt teren pentru a face loc alb-albaștrilor la Drobeta Turnu Severin.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dinamo București – CSU Craiova 2-1 (2-0)

Marcatori: Nemec (5, 14) / Gustavo (73)

Stadion: National Arena, spectatori: 10.442

Dinamo: Penedo – Romera, Nedelcearu, Dielna, Filip – Busuladzic, Nistor – Hanca, Palic (60 Mahlangu), Bumba (66 Bawab) – Nemec (77 Oliva). Rezerve: I. Popescu, Popa, Dudea, Maric.

Antrenor: Cosmin Contra

CSU: Mingote – Briceag, Popov, Kelic (46 Barthe), Bucurică – Mateiu (24 Gustavo), Zlatinski, Băluță – Ivan, Măzărache (75 N. Rocha), Bancu. Rezerve: Calancea, Fajic, Madson, Manea.

Antrenor: Gheorghe Mulțescu

Arbitri: Istvan Kovacs – Ovidiu Artene, Alexandru Cerei. Rezervă: Robert Dumitru

REZULTATE ETAPA A XXV-A

Vineri, 24 feb

ASA Târgu Mureș – FC Voluntari 0-0

Sâmbătă, 25 feb

FC Viitorul – Poli Timișoara 5-0

Dinamo București – CSU Craiova 2-1

Duminică, 26 feb

FC Botoșani – Pandurii Târgu Jiu 3-1

Gaz Metan Mediaș – FC Steaua București s-a încheiat după terminarea ediției

Luni, 27 feb

Concordia Chiajna – Astra Giurgiu ora 18.00

CSM Poli Iași – CFR Cluj ora 20.30

CLASAMENT LIGA I

1. F.C. Viitorul 25 16 3 6 39-21 51

2. FC Steaua Bucuresti 24 13 6 5 32-20 45

3. CS U Craiova 25 12 4 9 35-26 40

4. Gaz Metan Medias 24 10 8 6 35-25 38

5. Dinamo Bucuresti 25 11 5 9 38-33 38

6. CFR 1907 Cluj 24 12 7 5 39-22 37*

7. Astra Giurgiu 23 10 5 8 23-25 35

8. F.C. Botosani 25 9 5 11 30-28 32

9. FC Voluntari 25 8 6 11 30-36 30

10. CSM Poli Iași 23 7 5 11 24-26 26

11. Concordia 24 6 6 12 15-28 24

12. Pandurii Tg. Jiu 25 6 7 12 24-40 19**

13. Poli Timișoara 25 7 6 12 24-41 13***

14. ASA Tirgu Mures 25 5 5 15 19-36 11****

* Echipa penalizata cu 6 puncte
** Echipa penalizata cu 6 puncte
*** Echipa penalizata cu 14 puncte
**** Echipa penalizata cu 9 puncte 

Politica