Cele patru formaţii ale clubului craiovean vor evolua toate în campionat în zilele de vineri şi sâmbătă, doar echipa masculină de baschet urmând să joace pe teren propriu, în Craiova. Baschetbaliştii pregătiţi de Vuksanovic şi Toma se vor întâlni, vineri seara, în Bănie cu Steaua CSM EximBank, de la ora 17.15. Craiovenii au jucat împotriva steliştilor şi în urmă cu o săptămână în cadrul sferturilor de finală ale Cupei României, partidă pe care au pierdut-o la 20 de puncte diferenţă, practic neprezentând mari şanse de izbândă în faţa echipei bucureştene. Formaţia olteană vrea, acum, să îşi ia revanşa în faţa Stelei şi să obţină încă o victorie în campionat, după cea din etapa trecută, venită într-un moment critic pentru echipa din Bănie, care nu mai câştigase de o perioadă lungă şi se afla într-o criză mare de rezultate. Baschetbaliştii sunt încă într-o situaţie dificilă, ocupând în continuare locul zece în ierarhie, şi este greu de crezut că vor putea învinge în meciul cu Steaua, care la acest moment este cu mult superioară echipei craiovene. Altfel, formaţia feminină de handbal a SCM U Craiova va avea parte de o deplasare uşoară în această etapă, mergând pe terenul lui Danubius Galaţi, una dintre codaşele clasamentului. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 16.00. În mod normal, craiovencele nu ar trebui să aibă vreo problemă în adjudecarea celor trei puncte împotriva echipei gălăţene, care a reuşit totuşi o victorie în acest retur, contra lui CSM Roman, pe teren propriu, rezultat destul de surprinzător. Elevele lui Burcea nu au voie însă să facă paşi greşiţi pentru a se menţine în plutonul superior al clasamentului. În cursa pentru primele locuri ale ierarhiei se află şi echipa craioveană masculină de volei, care va întâlni în deplasare, sâmbătă (ora 16.00), VCM LPS Piatra Neamţ, echipa de pe ultimul loc. Băieţii pregătiţi de Dănuţ Pascu sunt favoriţii cerţi ai confruntării, pentru echipa moldavă existând slabe şanse să obţină măcar un set. Tot sâmbătă, de la ora 16.00, vor evolua şi voleibalistele de la SCM U Craiova, în fieful lui SCM Piteşti. Craiovencele ar putea avea speranţe la cel puţin un punct din această dispută, dar la cum au arătat şi anul acesta fetele pregătite de Daniel Săvoiu, în acest sezon fac mai mult act de prezenţă.
Ultima ora
Sport
Articolul precedent
Articolul următor