Poveste cutremurătoare în Căminul pentru Persoane Vârstnice din Craiova. Două persoane sunt prinse efectiv între spitale, medici, asigurări sociale și primărie, fără venit, fără vreo speranță, încearcând să găsească lumina de la căpătul unui tunel extrem de lung.
Anamaria TURMACU
Marina Salan și Viorel Gâdea s-au cunoscut în urmă cu 15 ani. Ea era femeie de serviciu la o asociație de blocuri, el instalator la aceeași asociație. Ea mititică, cu ochi albaștri, el înalt și slăbuț și priceput la reparații de tot felul. Ușor-ușor, între cei doi s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste. Pentru că nu aveau unde să locuiască, cei doi s-au angajat la o spălătorie care le oferea și o cameră de locuit. Timp de mai mulți ani aceștia au lucrat pentru spălătorie. Au crezut că au carte de muncă, pentru că așa le garantase patronul pentru care lucrau. Până într-o zi fatidică. „Viorel era pe rampă și i-a sărit niște substanță chimcă în ochi. Ne-am dus la Urgență, acolo am aflat că noi nu aveam carte de muncă la spălătorie. Doctora i-a spus că trebuie să stea o lună acasă și are șanse să își revină”. Patronul spălătoriei nu a fost însă încântat de faptul că un angajat al lui va sta pe bară, ca atare, a doua zi după ce Viorel s-a întors de la spital, acesta a venit peste el și l-a scos la muncă. „A zis că are clienți, și că nimeni nu stă. M-a obligat să ies la muncă. În momentul ăla încă mai vedeam. Am muncit încă o perioadă de câteva zile până când am căzut de pe rampă pentru că nu mai vedeam absolut nimic”. Pentru că nu mai erau folositori patronului, acesta i-a dat afară. Au pierdut, ca atare și casa unde locuiau.
La mila destinului
Căzut de pe rampă, Viorel a ajuns la spital. A stat internat trei săptămâni, cu Mariana dormind noapte de noapte la picioarele lui. Ziua se plimba aiurea, pe străzi, fără să aibă unde să se ducă. „Când a ieșit Viorel din spital, era o ninsoare cumplită. Din spital aflasem de Vasiliada, așa că ne-am dus la ei. Nu aveam unde să ne ducem în altă parte”, povestește Mariana. Aici au primit adăpost o perioadă de timp, până când Vasiliada le-a aranjat să vină la Cămin. Tot prin oameni care au vrut să îi ajute, au mers la medici oftalmologi și au reușit să convingă Primăria să le plătească o operație care i-ar putea reda vederea la un ochi lui Viorel. Însă, aici a început un alt coșmar. „Primăria a spus că ne va da banii, dar trebuie să luăm legătura cu un medic, care să ne dea scris cât costă operația. Nimeni însă nu vrea să facă asta. Așa am aflat că e vreo 2.100 de lei, cu totul. Dar dacă nu avem nimic scris, nu putem să luăm banii. Acum, nici nu mai știm dacă mai poate fi recuperat ochiul, dar măcar medicul să ne dea scris că nu se poate și atunci putem să depunem actele pentru dosarul de handicap”, spune Viorel. O altă problemă care se adaugă la asta este faptul că cei doi nu au asigurare de sănătate. Nu sunt nici pensionari și nici angajați. Nu au vârsta de pensionare și nici posibilitatea de angajare. Sunt prinși efectiv în sistem.
Exemplu de bun-simț
Cei de la Cămin au numai cuvinte de laudă despre cei doi. Ea, în ciuda faptului că are și ea, la rândul ei, probleme de sănătate, toată ziua trebăluiește prin clădire. „Ajută femeile de serviciu la curățenie, spală geamuri, se duce după diverse cumpărături pentru fetele de la birou. Este modul ei de a plăti, probabil, cumva, faptul că stă aici. Mai mult, o perioadă ea a lucrat la o altă spălătorie auto. Primea vreo două sute de lei de acolo și venea, lună de lună, cât a lucrat, să ne roage să luăm o sută de lei din bani, ca să plătească și ea ceva. Ajută pe toată lumea. Tot azilul o știe și e prietenă cu toată lumea. Rar am văzut persoană atât de voluntară. Are extrem de mare grijă de el, care fără ea, nu știu ce s-ar face. Ea este mereu alături de el. Sunt pur și simplu însă prinși în sistem. Ea are 61 de ani și el 52 de ani. Nu au vârste de pensionari și nici vechime necesară pentru pensionare și nici nu mai au pe nimeni pe lume. Este chiar o situație aparte”, spune Florin Zaharia, inspector asistență socială la Căminul pentru Persoane Vârstnice.
Internare, dar numai cu asigurare
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, Viorel poate fi internat, însă numai dacă are asigurare medicală. „Trebuie să meargă la Casa Asigurărilor de Sănătate (CAS), să plătească o asigurare minimă. Este cam patru sute de lei una, nu știu exact suma. Cu acea asigurare plătită se înscrie la un medic de familie, devine asigurat și noi îl putem interna. Este singura variantă prin care poate fi ajutat de spital. Odată internat, putem să vedem dacă este sau nu operabil, să facem operația dacă este necesară sau să îi dăm scrisoare că nu este operabil și atunci să își poată face dosarul de handicap”, spune Bogdan Fănuță, director general al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. O altă soluție ar putea fi ca un medic care are un cabinet particular să îl consulte, dacă este operabil să îi facă actele necesare pentru a primi banii de la Primărie sau să îi facă scrisoarea de negație dacă nu este operabil. Însă medicii se tem să îi dea acestuia ceva scris. Între timp însă, Viorel trebuie să aștepte și să spere. Fiecare zi care trece peste el îi scade dramatic șansele să își mai recupereze vederea.
