Eşecul de la Botoşani i-a dat planurile peste cap lui Mulţescu şi nu a permis echipei craiovene să fie liniştită în privinţa play-off-ului înainte de derbiul cu Steaua Bucureşti, ce va avea loc, sâmbătă, de la ora 20.00, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin. Sunt şanse mici ca formaţia din Bănie să nu fie prezentă în play-off, dar experimentatul antrenor al lui CSU Craiova nu vrea să rişte nimic, cunoscând destul de bine surprizele care pot apărea în fotbal.
“Sunt rezervat în privinţa play-off-ului, nu îngrijorat. Se poate întâmpla orice. De asta îmi doresc să fim matematic calificaţi ca să stăm liniştiţi”, a spus Mulţescu. Întâlnirea cu Steaua le poate aduce craiovenilor această siguranţă, dacă reuşesc să obţină cele trei puncte care să îi califice matematic în play-off. Ăsta este obiectivul principal al Craiovei, apoi urmează obţinerea succesului pentru satisfacerea orgoliului, ştiind bine rivalitatea dintre olteni şi stelişti. Antrenorul formaţiei craiovene nu vrea însă ca această “ură” dintre cele două echipe să acapareze în totalitate mintea jucătorilor săi, care vor trebui să joace un fotbal bun pentru a se impune în faţa roş-albaştrilor.
“Este un joc foarte important pentru toată suflarea fotbalistică, şi nu numai din Oltenia. Pentru noi din perspectiva calificării matematice în play-off şi să putem aborda mai relaxat celelalte două meciuri. Suntem cu toţii conştienţi de importanţa acestui joc. Ne dorim să avem un joc consistent în faţa Stelei, este o dorinţă foarte mare din partea tuturor să câştigăm acest meci. Sunt convins că o să fie o combativitate sporită pe teren, dar nu vreau să ne lipsească precizia şi exactitatea, ca să putem tranşa în favoarea noastră acest meci. Nu avem nevoie de ură în teren, pentru că nu vom mai avea timp de construcţie, iar noi suntem o echipă care ne place să construim. Avem tot lotul valid, dar cu unele rezerve la capacitatea de a juca a unor fotbalişti care au venit după accidentări”, a declarat Mulţescu la conferinţa de presă care a prefaţat întâlnirea cu Steaua.
Antrenorul Craiovei a mai susţinut că există posibilitatea să fie modificări în primul 11 comparativ cu echipa care a intrat pe teren la Botoşani, efectuând nişte teste la antrenamentele din săptămâna premergătoare meciului cu Steaua. Chiar dacă echipa bucureşteană nu a câştigat în precedentele două meciuri, arătând un fotbal slab, Gigi Mulţescu consideră că formaţia bucureşteană are jucători valoroşi şi poate oricând să facă un meci bun.
“Eu văd că Steaua are jucători valoroşi, care pot deschide jocul, în atac şi în apărare. Rezultatul nu a fost favorabil în ultimele două jocuri, dar Steaua a avut momente când putea câştiga acele meciuri. Distanţa de la victorie la înfrângere e foarte mică. E o echipă cu alternative, într-adevăr unele piese nu au excelat, dar poate în orice moment să aibă un joc solid. Noi trebuie să fim foarte concentraţi şi să pornim cu ideea că este ultimul nostru joc din cariera de fotbalişti”, a adăugat antrenorul craiovenilor.
Mulţi dintre jucătorii Craiovei riscă să fie suspendaţi pentru următorul meci, cel cu Dinamo Bucureşti, dacă vor primi un cartonaş galben în partida cu Steaua, dar tehnicianul echipei oltene a zis că aceştia nu se vor abate de la o dedicare completă în jocul de sâmbătă, acesta fiind cel mai important meci la ora actuală, care le poate aduce calificarea în play-off.
Mingote: “Ne dorim să le facem cadou suporterilor o victorie”
Portarul portughez al Craiovei consideră că meciul cu Steaua Bucureşti va fi unul dificil, dar apelează la prezenţa suporterilor la Severin, cărora echipa doreşte să le ofere o victorie în derbiul de sâmbătă.
„Jucăm cu o echipă foarte bună, deci vom avea parte de o întâlnire dificilă. Trebuie să fim concentraţi din primul până în ultimul minut. Suntem extrem de motivaţi şi vom da totul pe teren pentru a câştiga această partidă. Craiova are nişte suporteri minunaţi, sperăm să vină cât mai mulţi la Severin. Ne dorim să le facem cadou o victorie, ca să le garantăm prezenţa în play-off”, a declarat Mingote.
PROGRAM ETAPA A XXIV-A
Vineri, 17 februarie
CFR Cluj – ASA Târgu Mureş ora 20.00
Sâmbătă, 18 februarie
FC Voluntari – Gaz Metan Mediaş ora 14.00
CSU Craiova – Steaua Bucureşti ora 20.00
Duminică, 19 februarie
Pandurii Târgu Jiu – Concordia Chiajna ora 17.30
Astra Giurgiu – FC Viitorul ora 20.00
Luni, 20 februarie
Poli Timişoara – CSM Poli Iaşi ora 18.00
Dinamo Bucureşti – FC Botoşani ora 20.30
CLASAMENT LIGA I
1. FC Viitorul 23 15 3 5 34-20 48
2. Steaua Bucureşti 23 12 6 5 30-19 42
3. CSU Craiova 23 12 4 7 33-22 40
4. Gaz Metan Mediaş 23 10 8 5 35-24 38
5. CFR 1907 Cluj 23 11 7 5 37-22 34*
6. Dinamo Bucureşti 23 9 5 9 35-32 32
7. Astra Giurgiu 22 9 5 8 22-25 32
8. FC Botoşani 23 8 5 10 27-26 29
9. CSM Poli Iaşi 22 7 5 10 23-24 26
10. FC Voluntari 23 7 5 11 29-36 26
11. Concordia 23 5 6 12 14-28 21
12. Pandurii Tg. Jiu 23 6 7 10 23-36 19**
13. Poli Timişoara 23 6 6 11 22-35 10***
14. ASA Târgu Mureş 23 5 4 14 19-34 10****
* Echipă penalizată cu 6 puncte
** Echipă penalizată cu 6 puncte
*** Echipă penalizată cu 14 puncte
**** Echipă penalizată cu 9 puncte