luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Sorin Manda, administrator public al Craiovei

Sorin Manda, director al SC RAT SRL, este noul administrator public al Băniei. Acesta a fost admis în urma interviului, cea de-a treia etapă a concursului, care a avut loc marți. Manda ar urma să își ia în primire sarcinile de serviciu în jurul datei de 25 februarie, după ședința de consiliu local de la finele acestei luni.

Sorin Manda, director al SC RAT SRL, este, de marți, noul administrator public al Craiovei. Acesta a obținut 97,5 puncte în urma celor două etape (de analiză a proiectului de management și de interviu), fiind admis pentru noua funcție. Manda a candidat singur pentru această funcție.

Atribuțiile, după ședința de consiliu local de luna aceasta

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform declarațiilor făcute pentru Jurnalul Olteniei, Sorin Manda ar urma să se mute în primărie și să își primească atribuțiile în jurul dateide 25 februarie, după ce va înceta, prin hotărâre de consiliu local, raporturile de muncă cu SC RAT SRL.

Voi începe activitatea după ședința consiliului local în care va trebui să încetez raporturile de muncă cu SC RAT SRL. Cel mai probabil, asta se va întâmpla în jurul datei de 25 februarie”, a spus, pentru Jurnalul Olteniai, Sorin Manda.

Acesta a precizat că nu știe până acum ce atribuții îi vor reveni odată cu noua funcție.

Momentan nu știu ce atribuții voi avea. Conform legislației, poate fi atribuit orice. Probabil că ne vom întâlni și vom discuta. Oricum aceste informații vor fi trecute în contractul de mandat, ce am de făcut, de îndeplinit și ce am în coordonare, nu neapărat în subordine”, a mai precizat directorul RAT.

În ceea ce privește prioritățile sale odată cu noua funcție, Sorin Manda a menționat că acestea sunt expuse în contractul de management.

Prioritățile mele sunt cele pe care le-am expus în proiectul de management, însă vi le pot comunica într-un interviu mai amplu, după ce știu ce voi avea în coordonare”, a conchis Manda.

Cel mai probabil, spun surse apropiate, la conducerea RAT SRL va reveni Marcel Tănăsescu, actual director tehnic al societății, care a mai ocupat această funcție în trecut.

Ce implică postul de administrator public?

Postul de city-manager, după cum mai este cunoscut, nu este unul obligatoriu de înfiinţat. Conform legii, funcţia de administrator public poate fi propusă spre înfiinţare de primarul unităţii administrativ-teritoriale, iar numirea şi eliberarea din funcţie se fac de către primar, pe baza unor criterii, proceduri şi atribuţii specifice, aprobate de consiliul local. Printre atribuţiile administratorului public se numără cele de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local. Totodată, acesta se mai ocupă de serviciul de iluminat public, mediu, apă-canal, salubritate, ecarisaj etc.

Acest post de administrator public a fost înfiinţat, la Craiova, în primul mandat al primarului Lia Olguţa Vasilescu. Mai exact, Gheorghe Nedelescu, actual consilier local, a fost primul administrator public al Băniei, începând cu luna iulie 2012. Postul a rămas vacant atunci când Nedelescu a plecat, la finele anului 2014, ca director în cadrul Complexului Energetic Oltenia şi a fost din nou scos la concurs. La a doua strigare, căci la prima nu s-a prezentat nimeni, postul a fost ocupat, în februarie 2015, de Radu Preda, fost director al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova şi al Regiei Autonome de Transport Craiova. De altfel, Preda a fost şi singurul care s-a înscris la concurs. După alegerile locale din 5 iunie, postul a rămas liber, mandatul încheindu-se, iar ulterior a fost organizat un nou concurs, la care s-a înscris, singur, tot Radu Preda. Postul a redevenit vacant după ce Radu Preda a plecat, în urma alegerilor din 11 decembrie, ca senator în Parlamentul României.

Politica