Se spune despre ceva aflat în haos că este ca în „Ţara lui Papură Vodă“. Expresia o cunoaştem cu toţii, dar puţini sunt cei care ştiu şi de unde provine. Ei bine, timp de 35 de ani, Craiova a fost „Ţara lui Papură Vodă“, Papură Vodă fiind de fapt un miliţian al pământurilor plătit de boieri şi austrieci să oprească hoţiile care aveau loc în oraş.
În 1735 în Craiova existau doar 836 de familii şi cam patru mii de locuitori. Oltenia era imposibil de revendicat de Ţara Românească, teritoriul aparţinând Imperiului Habsburgic, iar după 1739 domnii fanarioţi nu au reuşit să se impună în faţa oltenilor. Turcii erau în război cu ruşii şi austriecii şi încolţiţi de aceştia, ca atare s-au mulţumit doar să întărească paza cetăţilor de la Dunăre de teama atacurilor şi jafurilor puse mereu la cale de haiduci. După câteva luni de violenţe crunte, craiovenii reuşesc să îşi găsească un echilibru, iar boierii îl conving pe Neagu Papură să conducă un soi de miliţie a pământului care are rolul de a potoli atacurile haiducilor şi hoţilor. Neagu Papură este şi cel care aduce expresia: „Ţara lui Papură Vodă“, expresie care a depăşit cu mult aria Olteniei intrând în folclorul naţional cu sensul de ţară fără stăpân şi unde nu există legi.
Neagu Papură este un personaj controversat
Iniţial el este haiduc, ca apoi să i se piardă urma. Nu se ştie cum tocmai el ajunge în funcţia de pandur şi care sunt relaţiile dintre el şi haiduci, dar istoricii timpului susţin că perioada în care Neagu este miliţian la austrieci este una în care jafurile au luat amploare, multe prăvălii şi ateliere fiind atacate. Este în câteva luni înlocuit de boieri şi ia drumul codrului. Poate paradoxal, fără sistem legislativ dar şi fără tributuri şi taxe plătite turcilor, austriecilor sau fanarioţilor de la Bucureşti, viaţa majorităţii populaţiei se îmbunătăţeşte, astfel se explică şi perioada destul de lungă (35 de ani) de relativă independenţă. Boierii nu mai asupresc ţăranii de teamă că aceştia să nu îşi facă singuri dreptate, iar comercianţii îşi continuă afacerile la umbra slujitorilor înarmaţi până în dinţi. Bănia Craiovei n-a reuşit să instituie un sistem legislativ aşa că procesele şi judecăţile au dispărut, diferendele fiind rezolvate „la mica înţelegere“ sau prin forţă, câteodată fiind invocate legi ale pământului şi obiceiuri.
Clădirile şi construcţiile se înmulţesc
În perioada 1750-1756 apar clădiri, biserici şi ateliere noi. Este ridicată, tot acum şi Biserica Madona Dudu care este şi în zilele noastre un adevărat loc de pelerinaj. Biserica a fost numită astfel după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care – spune legenda – ar fi fost găsită într-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul. Domnitorii Ţării Româneşti au trimis, de câteva ori, caimacani, pentru a aduce sub ascultare regiunea dar aceştia erau imediat alungaţi sau ucişi. Banii Olteniei au reprezentat, în această perioadă, doar şefii miliţiei locale menită sa apere proprietăţile boierilor de haiduci. Cei mai importanţi bani din această perioadă au fost: Mihail Cantacuzino, Ştefan Pîrşcoveanu şi Nicolae Dudescu.
Obedeanu se face remarcat
Cea mai luminoasă figură a acestei perioade este Constantin Obedeanu, „un om blând, împăciuitor cu toată lumea, iubitor de carte şi artă“, partizan declarat al realipirii de trupul Ţării Româneşti care a ajutat pe cât a putut pe ţărani în disputele cu boierii dar, boier fiind, a fost un apropiat şi al banilor şi marilor boieri. Boierul este cel care reuşeşte să strângă fonduri chiar şi de la domnitorii fanarioţi cărora le întreţine iluzia că s-ar putea întoarce în regiune. În 1747 construieşte mănăstirea care îi poartă numele (Obedeanu). Iar în 1754, tot Constantin Obedeanu înfiinţează primul spital modern al Craiovei, până atunci existând doar bolniţe la unele mănăstiri. Iar în 1759 a instituit învăţământul organizat, până la el educaţia se făcea în casele boierilor sau de către preoţi. Şcoala Obedeanu este prima şcoală în adevăratul sens al cuvântului. În primăvara anului 1826 şcoala Obedeanu este transformată în Şcoala Naţională de Limba Română. Ca vechime, este a doua şcoală românească de grad mediu, după liceul „Sfântul Sava“ din Bucureşti (1818).
Anarhia şi haiducii erau stăpâni
Craiova devine între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenenţă statală reală, în care haiducii făceau legea. În această perioadă se produc în oraş importante schimbări şi în domeniul instituţional. Bănia craioveană nu mai constituia instituţia care în perioada anterioară, concura pe plan politic domnia ţării. În 1761 reşedinţa permanentă a banilor este mutată, simbolic, de domn, la Bucureşti. Bănia, ca instituţie, murise, îşi pierduse menirea medievală. Această instituţie reprezentativă pentru istoria medievală a mai dăinuit, în mod simbolic, fără un rol precis, până în 1831 când a fost desfiinţată fără ca cineva s-o regrete.
Capitala se mută la Craiova
Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova redevine capitala Ţării Româneşti. Bucureştiul este în această perioadă disputat între oştile ruseşti şi cele turceşti iar capitala Ţării Româneşti este mutată la Craiova. Domnul Emanuel Giani-Russet urmăreşte din Oltenia desfăşurarea ostilităţilor. Ce nu reuşiseră domnitori puternici şi imperii, a reuşit un fanariot închinat turcilor. Acesta era numit caimacan al Olteniei dar nu îndrăznise să se prezinte în Craiova. Spre uimirea craiovenilor, aceştia se trezesc cu Russet venind cu familia şi câţiva slujitori spunând că trebuie apărată Oltenia de război. Surprinzător, craiovenii îi cred şi pentru că reuşeşte să apere Oltenia pe timpul războiului ruso-turc din 1770, este numit de turci domnitor al Ţării Româneşti. Rămâne în Oltenia, dând mai multe acte din Craiova. În realitate, a fost numit domnitor al Ţării Româneşti, dar a condus doar Oltenia. Acutizarea războaielor ruso-turce pe teritoriul Munteniei şi Olteniei sunt motivul pentru care cele două principate reuşesc să se unească la greu, după o perioadă de haos şi hoţii.
Iulia LUCA
