luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Dosarul executorului judecătoresc Costinel Drăgan, întârziat de nereguli în rechizitoriu

 

Curtea de Apel Craiova a admis o parte din excepțiile invocate de executorul bancar  şi judecătoresc Costinel Romeo Drăgan, trimis în judecată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova la sfârşitul lunii noiembrie, pentru zece infracţiuni de abuz în serviciu prin care a creat un prejudiciu de peste 2,7 milioane lei, după ce a analizat dosarul în camera preliminară. Instanța aşteaptă ca procurorii să remedieze problemele semnalate pentru a putea începe procesul sau să solicite restituirea rechizitoriului. Între timp însă, inculpatul nu a scăpat de arestul preventiv.

Reamintim că, executorul bancar şi judecătoresc Costinel Romeo Drăgan a fost arestat preventiv pe 5 octombrie 2016, de magistraţii Curţii de Apel Craiova, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova. La sfârşitul lunii noiembrie, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat că  au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Costinel Romeo Drăgan, la data faptelor executor bancar  şi judecătoresc, acuzat de săvârşirea a zece infracţiuni de abuz în serviciu dacă  funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care  şase în formă  continuată). În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada 2008 – 2015, inculpatul Drăgan Costinel Romeo, în calitatea sa de executor bancar  şi judecătoresc, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu  şi a dispoziţiilor legale, a dispus în mod abuziv de sumele de bani puse la dispoziţie de datornici în dosarele de executare. Astfel, din conturile bancare deschise în acest sens, inculpatul a efectuat transferuri de bani în conturile personale, dar  şi ridicări în numerar. Mai mult, executorul judecătoresc, folosind mecanismul de fraudare de tip „suveică”, a utilizat o parte din banii încasaţi de la unii dintre datornici pentru a acoperi sumele de bani scadente, ce li se cuveneau unora dintre creditori. De precizat este faptul că, pentru toate aceste operaţiuni bancare inculpatul Drăgan Costinel Romeo nu a întocmit nici un fel de documente justificative, iar prin nedistribuirea acestor sume conform destinaţiei legale a fost produs un prejudiciu în dauna creditorilor implicaţi în procedurile de executare silită  care se ridică  la suma de 2.784.944,20 lei, au comunicat reprezentanţii DNA – Serviciul Teritorial Craiova. În cauză, procurorii anticorupţie au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor imobile ce aparţin inculpatului Drăgan Costinel Romeo. Dosarul s-a înregistrat vineri, 25 noiembrie 2016 la Curtea de Apel Craiova, cu propunere de a se menţine măsura preventivă  şi asigurătorie dispusă  în cauză. Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au constatat atunci legalitatea  şi temeinicia măsurii arestării preventive  şi au menţinut măsura arestării preventive faţă  de inculpat.

Dosarul a intrat în camera preliminară, iar pe 31 ianuarie a.c. instanța a admis o parte din excepțiile ridicate de inculpat, constatând o serie de nereguli în rechizitoriu, care trebuie remediate:  „Admite în parte excepţiile formulate de inculpatul Drăgan Costinel Romeo. Constată neregularitatea actului de sesizare a instanţei, respectiv rechizitoriul nr. 285/P/2015 din 24. 11. 2016 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ- DNA Serviciul Teritorial Craiova. Constată că actul de sesizare nu este apt să investească instanţa de judecată în ce priveşte descrierea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în raport de persoanele vătămate Bengescu Ion, Lazăr Marius Cătălin, Staicu Ilie, Vijulan Dumitru Florin, Irimescu Cătălin, Trocan Ion, Cepoi Mihai, Feraru Nicolae, Manea Ion, Niţu Ion, Manolache Constantin, Duicu Ion, Toporan Constantin, Popescu Marian, Măceşeanu Cristina Maria, Drăghici Carmen Doina, Dumbravă Daniela, Dădălău Narcisa Denisa, Petku Constantin, Popescu Daniela, Negrea Valentin Eugen, Diaconescu Tamara şi Ionele Costel, respectiv: – neindicarea actelor materiale săvârşite asupra acestor persoane vătămate cu consecinţe asupra încadrării juridice şi numărului infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului -neindicarea perioadei în care s-au comis infracţiunile asupra acestor persoane vătămate, data săvârşirii faptelor, data consumării şi epuizării infracţiunilor -neindicarea prejudiciului cauzat pentru fiecare dintre aceste persoane vătămate. Respinge celelalte excepţii formulate de inculpat. Dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA Serviciul Teritorial Craiova, în vederea remedierii neregularităţii constatate în actul de sesizare, procurorul urmând ca în termenul prevăzut de art. 345 al. 3 C.p.p. să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori dacă solicită restituirea cauzei”, se arată în încheierea de şedință a instanței. Judecătorii Curții de Apel Craiova l-au menținut însă pe inculpat în arest preventiv

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Politica