luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Prefectul Drăghiea a destituit, din funcție, un primar

Prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea, a semnat, ieri, 7 februarie 2017, ordinul privind încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Godeanu a lui Gheorgheci Ion. Reprezentantul guvernului în teritoriu nu a făcut altceva decât să aplice legea, mai precis să pună în aplicare o hotărâre definitivă a instanței de judecată. Curtea de Apel Craiova a decis să-l zboare din funcția de primar, funcție din care și cu ajutorul căreia a reușit să obțină ilegal fonduri europene de la APIA în valoare de circa 15 miliarde de lei vechi, în numele tatălui său. Magistrații au mai hotărât că Ion Gheorgheci are interzis pe o perioadă de 5 ani să mai ocupe o funcție de primar. Totodată fostul primar a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare. Acum comuna Godeanu va fi administrată de un viceprimar cu atribuțiuni de primar până când se vor organiza alegeri înainte de termen, în acest sens.

Faptele: Gheorgheci a căzut pe mâna DNA

În anul 2015, primarul Ion Gheorgheci sau Ionică, așa cum îi spun localnicii, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova pentru că prin folosirea de documente false a obţinut de la APIA – Centrul Judeţean Mehedinţi, în numele tatălui său, Ion Gheorgheci, fonduri nerambursabile din bugetul naţional şi bugetul Uniunii Europene, în valoare totală de 1.426.983,89 lei, pentru o suprafaţă de 198 de hectare.În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi Nuţica Gîdea, consilier la APIA Mehedinţi şi soţia primarului de la Bâlvăneşti (Mehedinţi) fără ajutorul căreia primarul de la Godeanu nu putea face toate aceste combinații. Contraserviciu pentru un comision de 35 la sută. Primarul nu putea obţine aceste fonduri fără complicitatea unui funcţionar public, iar procurorii au avut dovezi că acesta a fost ajutat de Nuţica Gîdea, cea care a  întocmit diverse documente şi i-a furnizat informaţii, “servicii” pentru care a primit aproximativ 35 % din totalul sumelor acordate, respectiv circa 500.000 lei. În acelaşi context,  femeia l-a determinat pe primarul comunei Godeanu să întocmească în fals o serie de înscrisuri.„Astfel, pe adeverinţele ce poartă ştampila Primăriei comunei Godeanu şi depuse de Gheorgheci Ion în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile, inculpata a făcut menţiuni nereale şi l-a determinat pe acesta din urmă să întocmească registrul agricol pentru perioada 2010-2014, document ţinut în paralel şi care conţine menţiuni necorespunzătoare adevărului, în vederea justificării suprafeţelor de teren pentru care au fost solicitate fonduri nerambursabile pe nedrept”, se arăta într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În anul 2014, cu ocazia efectuării unor verificări de către APIA – Direcţia antifraudă control intern şi supracontrol, s-a constatat că Nuţica Gîdea l-a determinat şi ajutat pe Ionică Gheorgheci să întocmească 16 înscrisuri intitulate “Declaraţie” şi 5 înscrisuri intitulate „Chitanţă”, acte depuse ulterior la APIA. Documentele respective erau scrise de mână, din acestea reieşind că un număr de 5, respectiv 16 persoane i-ar fi vândut ori încredinţat utilizarea unor suprafeţe de teren, pe o perioadă nedeterminată. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, s-a constituit parte civilă cu suma de 1.426.983,89 lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Politica