luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Craiovenii au revenit spectaculos în campionat

Primul meci din a doua parte a sezonului a adus şi cele mai multe goluri înscrise de CSU Craiova într-o partidă în acest campionat. Echipa olteană a început furibund anul în primul eşalon cu o victorie la pas în faţa lui FC Voluntari, cu scorul de 5-0, în meciul disputat, sâmbătă, pe stadionul Extensiv din Craiova. După o primă parte a jocului în care oaspeţii şi-au închis spaţiile spre propria poartă, Nuno Rocha (33) a găsit calea spre plasa porţii apărate de Bornescu cu un şut de la marginea careului de 16 metri. Până la pauză, avantajul oltenilor avea să fie dublat de reuşita lui Bancu din minutul 43, care şi-a încheiat o cursă individuală cu un şut puternic la colţul scurt din interiorul careului advers.

La scurt timp după pauză, Băluţă (47) a făcut 3-0 pentru echipa craioveană, cu o execuţie din apropierea porţii lui Bornescu, ca mai apoi tot el să treacă în cont o dublă prin golul din minutul 66, după o pasă simplă a lui Ivan care l-a lăsat singur cu poarta goală. Pofta de goluri a oltenilor nu avea să se oprească aici, iar în finalul meciului, noul căpitan al CSU Craiova, Andrei Ivan (87) a înscris pentru a stabili scorul final 5-0.

Este o victorie foarte frumoasă, ne bucurăm toţi de ea. Am reuşit să trecem de bariera de două goluri. Am reuşit să ne concentrăm mai mult pe finalizare şi să eliminăm problemele din apărare, chiar dacă ne-am confruntat cu probleme de lot, cu doi fundaşi centrali accidentaţi, Acka a acuzat înainte de meci o stare febrilă şi nu a putut să joace. După ce am suferit 20 de minute pentru că ei s-au aglomerat în apărare şi la mijlocul terenului ca să obţină controlul, am reuşit să contracarăm acel bloc de la mijlocul terenului, să câştigăm mingi şi să putem ataca. Aşa am ajuns în zona de a marca şi am deschis scorul. După ce s-a făcut 2-0 era clar că ei nu mai puteau rămâne în avanposturi şi noi am profitat de spaţiile libere lăsate, astfel am înscris încă trei goluri. A fost unul dintre cele mai reuşite meciuri ale noastre”, a declarat antrenorul craiovenilor, Gheorghe Mulţescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Chiar dacă euforia unei victorii de acest gen te poate duce cu gândul la aspiraţii înalte, antrenorul lui CSU Craiova nu se gândeşte decât la meciul care urmează, dorind să îşi păstreze momentele de bucurie pentru finalul campionatului.

Bate la uşă celălalt meci, încă nu suntem calificaţi în play-off, mai sunt meciuri grele. Când vom fi calificaţi matematic în play-off, putem să zâmbim mai mult, dar nu cu gura până la urechi. Abia după ce se va termina campionatul, dacă vom reuşi să obţinem un rezultat notabil, putem să ne relaxăm, dar până atunci suntem rezervaţi, a adăugat Mulţescu.

În următoarea etapă, CSU Craiova se va deplasa pe terenul lui FC Botoşani, partida urmând să aibă loc sâmbăta.

Dimitrov trebuie să înveţe să joace mai sigur

Gheorghe Mulţescu a vorbit puţin şi despre evoluţia unuia dintre transferurile din această iarnă, bulgarul Dimitrov, care a fost integralist în partida cu FC Voluntari de sâmbătă.

Dimitrov a exagerat puţin, a vrut să facă mai mult decât se putea şi a avut greşeli. A pierdut nişte mingi care ne puteau pune probleme, dar a fost dublat bine de Popov. Când va învăţa să joace mai sigur pentru că în linia de apărare nu poţi risca mult, atunci va avea un joc cu adevărat impresionant. Văzând jumătatea plină a paharului, a avut o evoluţie bună. A crescut spre repriza a doua”, a spus antrenorul Craiovei.

Dacă jocul prestat de noul venit al formaţiei craiovene nu l-a satisfăcut foarte mult pe tehnicianul echipei din Bănie, evoluţiile din ce în ce mai bune ale lui Băluţă sunt remarcate de Mulţescu: “Băluţă a fost în sfârşitul primei părţi a campionatului unul dintre cei mai buni jucători ai noştri. Astăzi (n.r. sâmbătă) a venit cu un plus şi a marcat. A fost omul care a dinamizat jocul, a verticalizat, este un jucător care este clar în creştere”.

Băluţă şi Ivan se bucură de victorie, nu de reuşitele personale

Doi dintre marcatorii din meciul cu Voluntari, Alexandru Băluţă şi Andrei Ivan pun pe primul loc victoria, şi după se gândesc la reuşitele individuale. Pentru Băluţă a fost prima dublă reuşită în campionat.

Este prima dublă a mea în Liga I, dar sunt fericit că am reuşti să câştigăm cele trei puncte şi că am făcut fanii bucuroşi. Este o victorie meritată. Este probabil cel mai reuşit meci al nostru jucat acasă, am marcat cinci goluri. Înainte am suferit foarte mult la acest capitol, dar acum am reuşit să ne punem la punct. Sper să continuăm evoluţiile bune şi să terminăm pe podium”, a declarat Alexandru Băluţă.

Andrei Ivan în schimb a reuşit un singur gol, dar a purtat banderola de căpitan al Craiovei pentru prima dată într-un meci oficial.

Sunt foarte bucuros că am câştigat astăzi (n.r. sâmbătă). Că am fost eu căpitan nu contează aşa mult, victoria este importantă şi să reuşim să marcăm cât mai mult. Anul trecut, în campionat am ratat foarte multe ocazii, dar astăzi (n.r. sâmbătă) am reuşit să finalizăm de mai multe ori”, a afirmat Ivan.

Întrebat dacă este supărat că nu s-a concretizat transferul la Brugge, Ivan a spus că prioritar pentru el, acum, este să câştige titlul cu Craiova.

Nu am nicio supărarea că nu am plecat la FC Brugge, sunt bucuros că am rămas la Craiova şi sper să ne atingem obiectivul. Normal că mă gândesc la titlu, de asta joci fotbal ca să câştigi primul loc”.

FOTO Băluţă a reuşit să marcheze două dintre cele cinci goluri ale lui CSU Craiova, în disputa cu FC Voluntari

CSU Craiova – F.C. Voluntari 5-0 (2-0)

A marcat Rocha (33), Bancu (43), Băluţă (47, 66), Ivan 79

Stadion: Extensiv, spectatori: 2.500

CSU: Calancea – Dimitrov, Popov, Kelic, Briceag – Mateiu, Zlatinski (86 Screciu), Băluţă (76 Petre), Bancu, Rocha, Ivan (80 Madson).

Antrenor: Gheorghe Mulţescu

FC Voluntari: Bornescu – Filipov, Maftei, Spahija, Acsinte – Căpăţână, Tăbăcariu (46 Deac), Lazăr – Marinescu – Ivanovici (56 Curelea), Cernat (67 Balaur). Antrenor: Florin Marin

Arbitri: I. Călin – S. Gheorghe, V. Avram. R: L. Ionaşcu

Observatori: I. Nemţeanu, Ștefan Constantin.

 

REZULTATE ETAPA A XXII-A

Vineri, 3 februarie

Pandurii Târgu Jiu – CSM Poli Iaşi 1-1

Astra Giurgiu – ASA Târgu Mureş 1-0

Sâmbătă, 4 februarie

CSU Craiova – FC Voluntari 5-0

Dinamo – FC Viitorul 1-2

Duminică, 5 februarie

FC Botoşani – Concordia Chiajna s-a încheiat după terminarea ediţiei

CFR Cluj – FC Steaua Bucureşti s-a încheiat după terminarea ediţiei

Luni, 6 februarie

Poli Timişoara – Gaz Metan Mediaş ora 20.00

CLASAMENT LIGA I

1. F.C. Viitorul 22 14 3 5 31-20 45

2. CSU Craiova 22 12 4 6 33-21 40

3. F.C. Steaua Bucureşti 21 12 4 5 27-16 40

4. Gaz Metan Mediaş 21 10 7 4 33-21 34*

5. Dinamo Bucureşti 22 9 5 8 34-30 32

6. Astra Giurgiu 22 9 5 8 22-25 32

7. CFR 1907 Cluj 21 10 6 5 34-20 30**

8. CSM Poli Iaşi 22 7 5 10 23-24 26

9. F.C. Botoşani 21 7 4 10 25-25 25

10. F.C. Voluntari 22 7 4 11 27-34 25

11. Pandurii Tg. Jiu 22 6 7 9 23-33 19***

12. Concordia 21 4 5 12 11-26 17

13. ASA Târgu Mureş 22 5 3 14 19-34 9****

14. Poli Timişoara 21 6 4 11 21-34 8*****

* Echipă penalizată cu 3 puncte
** Echipă penalizată cu 6 puncte
*** Echipă penalizată cu 6 puncte
**** Echipă penalizată cu 9 puncte
***** Echipă penalizată cu 14 puncte 

Politica