Divizionara C va susține un nou meci de verificare, în aceastã dimineațã.
Elevii lui Victor Naicu vor întâlni, azi, de la ora 10, pe terenul sintetic al Bazei pentru Agrement și Sport de lângã Aeroport, echipa juniorilor U19 de la Academia” Gicã Popescu” Craiova. Meciul cu ”școlarii” este ultimul înaintea plecãrii în stagiul de pregãtire de la Kladovo din Serbia. Podãrenii vor pleca vineri în Serbia și vor sosi în România pe 10 februarie. În cantonament ACS Podari va juca douã amicale, pe 7 februarie, cu Hajduk Negotin și, pe 10 februarie, cu Djerdap Kladovo. La revenirea în țarã gruparea doljeanã va mai juca, pe 18 februarie, în deplasare cu Sporting Roșiori (locul 5, Liga a 3-a, seria a 3-a), iar, pe 24 februarie, pe terenul de lângã Aeroport cu CSU II Craiova. ACS Podari a mai susținut în aceastã iarnã 3 teste, înregistrând o victorie cu 4-1 în fața celor de la Știința 2016 Craiova și o remizã, 2-2 cu Viitorul Cârcea, iar în ultimul joc disputat sâmbãta trecutã a fost învinsã de colega din C3, ACS Șirineasa. Adversara de azi a echipei lui Victor Naicu se aflã la începutul pregãtirii pentru returul campionatul republican B, unde se claseazã pe locul 3 în seria 6-a în spatele formațiilor din Slatina, CSS și LPS. Elevii lui Gicã Barbu au mai jucat și în triunghiularul disputat la Aripile la care au mai participat CSU Under 19 și ACSO Filiași. Cu gruparea din Liga 3-a echipa de la Han a câștigat scor 3-1 prin reușitele lui Voicu, Toboș și Tãnase. Formula folositã de Gicã Barbu în acest joc a fost: Udrea – Iliescu, Pãduraru, Dicu, Butoi – Ștefan, Tãtulea, Toboș – Voicu, Croitoru – Tãnase. Au mai intrat: Manda, Iordache și Nițu. În meciul jucat cu cei de la CSU partida s-a încheiat cu o remizã albã, iar GP ajucat astfel: Udrea – Dicu, Pãduraru, Iliescu, Nițã – Ștefan, Toboș, Tãtulea, Butoi – Manda, Tãnase. Au mai intrat: Voicu, Iordache, Croitoru.” Noi încercãm sã avem un lot competitiv pentru returul campionatului. Obiectivul nostru primordial este sã producem cât mai mulți jucãtori și sã-i promovãm la cluburile din primele douã eșaloane “, a declarat antrenorul echipei GP Craiova, Gicã Barbu. Formația pregãtitã de acesta va pleca tot vineri la Kladovo, unde va sta pânã pe 10 februarie. Alte echipe de juniori de la Hanul Doctorului vor susține stagii de pregãtire dupã cum urmeazã: juniorii B (antrenor Ovidiu Turcu) la Horezu (3-12 februarie); juniorii C (antrenor Ionuț Cimpoeru) – Herculane, (3-10 februarie); juniorii E (antrenor Dorel Toma) – Govora (4-11 februarie). Singurele echipe care se vor pregãti pe plan local sunt: juniorii D, pregãtiți de Ștefãnițã Mondea, și grupele foarte mici.
Filiași, test cu Flacãra Horezu
Tot azi, o altã divizionarã C doljeanã ACSO Filiași va juca de la ora 13.30, pe Flacãra Horezu (locul 3 în Superliga din Vâlcea), confruntarea urmând sã se desfãșoare pe un teren sintetic din Popești(județul Vâlcea). Trupa lui Florin Șoavã va mai disputa un joc de verificare sâmbãtã tot de la ora 13.30, pe stadionul ”Aripile”, cu Dunãrea Calafat (locul 11 în Liga a 4-a Dolj).