luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Doljean cercetat pentru fals şi uz de fals

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier, aflați în executarea atribuțiilor de serviciu, l-au depistat, ieri,  pe V.Marian, 23 de ani, din comuna Melineşti, Dolj în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 6 B – în localitatea Româneşti,  autoturism care în baza de date figurează că nu are efectuată inspecţie tehnică periodică din data de 27.07.2014, deşi pe certificatul de înmatriculare prezentat pentru control era făcută menţiunea că autoturismul în cauză are inspecţia tehnică periodică valabilă până la data de 27.05.2017.

Întrucât polițiști au suspiciuni cu privire la documentele prezentate pentru control, acestea au fost reținute, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de fals și uz de fals.

 

Politica