luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Războiul gunoiului continuă la Orșova

Gunoaiele au început să pună stăpânire pe municipiul Orșova, după ce operatorul de salubrizare a anunțat că refuză să mai lucreze dacă tariful pentru acest serviciu nu se mărește.

Consilierii locali mehedințeni spun că SC Floricola SA nu a mai ridicat gunoiul de mai bine de două săptămâni, în timp ce primarul somează operatorul … pe facebook.

Scandalul pe gunoiul orșovenilor continuă. Floricola refuză, din nou, să ridice gunoiul din oraș. Motivul, taxa pe depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi, în valoare de 80 de lei/ tonă, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2017.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Floricola anunța, pe 17 ianuarie, într-un comunicat de presă transmis news-mehedinți.ro, întreruperea prestării serviciului de colectare, transport și depozitare a deșeurilor municipale.

Intrarea în vigoare a OG 196/2005 cu modificările și completările ulterioare, art.9 alin.(1) lit.c,   cu aplicare de la 01.01.2017, și a OMMGA nr.2413/2016 (anexa 2) respectiv introducerea taxei pentru deșeurile inerte și deșeurile nepericuloase încredințate de către terți în vederea eliminării finale prin depozitare în spații autorizate în acest scop în valoare de 80 lei/to, a determinat operatorul de pe raza municipiului Orșova (conform contractului nr.10/2006 de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiului Orșova) să solicite modificarea tarifelor componentelor activității de salubrizare (conform prevederilor art.15 alin10 „Obligațiile concesionarului:..(10) să fundamenteze și să supună aprobării Consiliului Local al municipiului Orșova tarifele ce vor fi utilizate în activitatea de salubrizare”) .

În acest sens, operatorul a depus la Consiliul Local Orșova (cu nr.7/09.01.2017) și la UAT Orșova (164/09.01.2017) solicitarea de modificare a tarifelor.

Deși am precizat în mod clar atât urgența discutării în ședința de consiliu a solicitării noastre, cât și faptul că acestă taxă nu este opțională, concedentul nu își respectă obligațiile prevăzute de contractul mai sus amintit, respectiv art.16 alin.2 „Obligațiile concedentului: (2) să stabilească și să aprobe tarifele pentru serviciul public de salubrizare”. Până la soluționarea acestei situații întrerupem prestarea serviciului de colectare, transport și depozitare a deșeurilor municipale. Despre această situație au fost informați atât autoritatea publica locală, cât și autoritățile statului competente”, se arată în comunicatul cu pricina.

Consilierul local Adrian Cican a declarat, pentru „Jurnalul Olteniei”, că, de fapt, gunoiul nu a mai fost ridicat de pe străzile din Orșova de mai mult timp.

Norocul nostru este că sunt temperaturile scăzute și nu se resimte mirosul. Floricola a trimis o adresă, acum, în ianuarie că începând cu data de 18 ianuarie nu mai ridică gunoiaele, deja de 10 zile, din 7 ianuarie sau 8 ianuarie nu le-a mai ridicat deloc”, a spus Cican. Acesta a mai precizat că Floricola cere dublarea tarifului și că el consideră că „nu populația trebuie să suporte costurile, ci operatorul”.

Primarul Marius Stoica a luat și el atitudine, somând Floricola … pe facebook: “Somez public operatorul SC Floricola SA să nu se mai joace cu sănătatea și integritatea orșoveanului, să respecte contractul încheiat cu fiecare cetățean, și să ridice în cel mai scurt timp posibil gunoiul de la aceștia! Serviciul de salubritate nu este un mijloc de șantaj la autoritatea publică locală, ca atunci când nu îți mai convin prețurile să nu mai ridici gunoaiele, ci un serviciu de utilitate publică în folosul cetățenilor. Mă văd obligat să anunț oficial toate autoritățile statului în situația apărută și să fac o analiză pertinentă a contractului cu Floricola pentru a observa dacă operatorul se află sau nu în afara legii. În cazul în care nu mai puteți respecta contractul, domnule Popescu, vă sugerez să renunțați la el pentru a putea face un serviciu în cadrul Primăriei Orșova, astfel dând posibilitatea să se creeze noi locuri de muncă și de a avea un serviciu adevărat care să servească interesele cetățenilor, și nu alte interese personale sau de grup. Domnule Popescu, respectați legea și cetățenii Orșovei!”.

Scandalul dintre municipalitatea orșoveană și Floricola datează de mai mult timp și are implicații politice. Despre acestea Jurnalul Olteniei v-a mai informat și o va face în continuare. Politicienii trebuie însă să rețină că orșovenii nu trebuie să aibă de suferit din cauza disputelor lor.

 

Politica