duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

„Frăţie, o făcui rău de tot, cred că omorâi pe cineva”. Autorul crimei din Rovine şi-a recunoscut fapta și a fost arestat

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat ancheta în cazul crimei care a avut loc în noaptea de duminică spre luni în cartierul craiovean Rovine şi au cerut instanţei arestarea preventivă a autorului pentru 30 de zile. Tribunalul Dolj a admis solicitarea procurorilor.

Tânărul care a comis crima din Rovine, Nicolae Bogdan Dosoftei, de 21 ani, din Pleniţa şi-a recunoscut fapta în faţa procurorilor, declarând că a lovit cu cuţitul la întâmplare, în timp ce, la rândul său, era lovit de alte persoane. Pe Grigorie Robert l-a înjunghiat mortal, în zona toracică, iar pe Voicu Doru l-a rănit.

Fosta prietenă a tânărului rănit, motivul disputei

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conflictul în urma căruia s-a ajuns la crimă a început la o petrecere, se arată în referatul procurorilor prin care s-a cerut arestarea preventivă a lui Dosoftei.

În seara zilei de 15.01.2017, martorul (..) a serbat ziua de naştere, eveniment la care a invitat colegii de cameră din căminul Matei Basarab din Craiova, respectiv martorii (…) împreună cu aceştia au mers la barul Km 0” din Craiova. De asemenea, l-a invitat pe prietenul său (…) care a venit însoţit de prietena sa (…) şi fratele ei (…).

În jurul orelor 22.00, au plecat de la bar şi au hotărât să continue petrecerea în apartamentul în care martorul (…) locuia fără forme legale împreună cu prietena şi fratele ei, situat în cart. Rovine, str. Maramureş (…).

După ce sărbătoritul a cumpărat de la un magazin o sticlă de whisky, bere şi seminţe de floarea-soarelui au mers în apartamentul martorului (…) care l-a invitat la petrecere şi pe inculpatul Dosoftei Nicolae Bogdan.

În timpul petrecerii, persoana vătămată Voicu Doru Gheorghe l-a apelat pe telefonul mobil pe martorul (…) pe care-l bănuia că are o relaţie cu fosta sa prietenă. Acesta a pus telefonul pe speaker şi în discuţie au intervenit martorul (…) şi inculpatul Dosoftei Nicolae Bogdan, precum şi martorul (…), unchiul persoanei Voicu Doru George.

Discuţia a degenerat, adresându-şi reciproc injurii şi ameninţări, iar la final au stabilit să se întâlnească în zona Gării din Craiova, unde persoana vătămată Voicu Doru Gheorghe a mers însoţit de martorii (…), concubina acestuia (…), (…) şi victima Grigorie Robert Adrian”, se arată în referatul procurorilor.

„Coboară că ne omoară”

Inculpatul împreună cu toţi băieţii care se aflau în apartament au plecat să se întâlnească cu ceilalţi, însă când au ajuns în apropierea pieţei agroalimentare din apropierea Gării Craiova, au observat un echipaj de poliţie, s-au speriat şi au fugit în direcţii diferite, ulterior întâlnindu-se în acelaşi apartament.

Întrucât întâlnirea nu a mai avut loc, Doru Voicu l-a rugat pe un prieten să discute cu un alt tânăr şi să-i spună faptul că un prieten comun a fost bătut la Facultatea de Agronomie din Craiova, i-a fost spart telefonul mobil şi să meargă împreună să-l ia de acolo, stabilind totodată să se întâlnească în faţa bisericii din apropierea complexului comercial Fraţii Bacriz din Rovine. În acest mod, Doru Voicu urmărea să-l cheme la locul de întâlnire pe martorul cu care avea discuţii în legătură cu fosta prietenă.

În fapt, aşa s-a şi întâmplat, martorul (…) a mers la locul de întâlnire însoţit de (…) şi (…). În momentul în care au ajuns în faţa bisericii, Voicu Doru Gheorghe împreună cu (…), (…) şi Grigorie Robert Adrian au coborât din autoturismul cu care au venit şi au început să-i lovească pe cei trei, aceştia fiind nevoiţi să fugă printre blocurile din apropiere, în direcţia blocului unde avea loc petrecerea.

În acele momente, (…) care se afla în apartament a fost apelat pe telefon de pe numărul (…) şi apelantul i-a spus ” coboară că ne omoară”.

Martorul (…) împreună cu inculpatul Dosoftei Nicolae Bogdan au coborât în fugă la parterul blocului unde se aflau Grigorie Robert Adrian şi Voicu Doru Gheorghe şi au avut un conflict cu acte de violenţă cu aceştia, împrejurare în care inculpatul l-a înjunghiat cu un cuţit cu lamă rabatabilă tip briceag în zona toracică pe Grigorie Robert Adrian. După recepţionarea loviturii, Grigorie Robert Adrian a ieşit pe uşa din spate a blocului şi a mers într-o parcare din apropiere, unde a fost găsit de (…) şi (…), ulterior cadrele medicale sosite la faţa locului constatând decesul acestuia.

Inculpatul a continuat agresiunea şi l-a înţepat cu cuţitul în zona coapsei piciorului drept şi a umărului drept pe Voicu Doru Gheorghe, care a fugit pe str.Maramureşului, iar apoi inculpatul a lovit cu pumnul în zona feţei pe (..)”, au reţinut anchetatorii.

„Frăţie, o făcui rău de tot, cred că omorâi pe cineva”

După ce a comis fapta, Dosoftei s-a întors în apartament, s-a spălat pe mâini de sânge şi a ascuns cuţitul sub pătura de pe patul din sufragerie, unde a fost găsit de anchetatori.

Unul dintre martori a declarat anchetatorilor că, în momentul în care a revenit în apartament, Dosftei a vorbit la telefon cu o persoană şi i-a spus „frăţie, o făcui rău de tot, cred că omorâi pe cineva”.

Tânărul şi-a recunoscut fapta şi a susţinut că a lovit cu cuţitul la întâmplare în timp ce era lovit de persoana vătămată şi victimă.

De asemenea, acesta a precizat faptul că martorul (…) nu a avut asupra lui cuţit sau vreun obiect contondent. Probele administrate în cauză conduc în mod neîndoielnic la concluzia că inculpatul este autorul agresiunilor comise asupra persoanei vătămate Voicu Doru Gheorghe şi victimei Grigorie Robert Adrian.

Vinovăţia inculpatului rezultă din ansamblul declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, relevante fiind declaraţiile martorilor (…) şi (…). Astfel, martorul (…) a declarat cu ocazia audierii faptul că în timp ce se lupta cu unul dintre tineri, a venit la ei inculpatul şi l-a prins cu mâna de umăr, iar apoi a făcut o mişcare bruscă cu mâna şi l-a lovit cu cuţitul în piept”, se mai arată în referatul procurorilor.

Din fişa de constatări preliminare emisă de Institutul de Medicină Legală Craiova rezultă că moartea numitului Grigorie Robert Adrian a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne urmare a unei plăgi toracice înjunghiate cu secţionarea venei pulmonare drepte. Leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi tăietoare-înţepătoare, iar între leziunile de violenţă şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată. Plaga tăiată înţepată toracică s-a putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, posibil cuţit sau briceag cu lăţimea maximă a lamei de 1,7 cm şi lungime minimă a lamei de 6 cm.

În ceea ce-l priveşte pe Doru Voicu, acesta nu a fost grav rănit, având nevoie de doar 5 zile de îngrijiri medicale. El a declarat că formulează plângere pentru agresiunea suferită.

 

Politica