luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Traficanţi de droguri, săltaţi de poliţişti. Vizată şi „beizadeaua” Lazăr

Andrei Lazăr a fost reținut pentru 24 ore. Atât el, cât și alți suspecți vor fi prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă.


Andrei Lazăr, fiul judecătoarei Liliana Lazăr care a activat la Judecătoria Craiova până  în octombrie 2010, în prezent fiind la Judecătoria Mangalia, a ajuns din nou în atenţia oamenilor legii. De data aceasta, Lazăr este vizat într-un dosar de trafic de droguri.

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Craiova şi procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au efectuat, joi, 34 de percheziţii, una dintre acestea la un bar din centrul oraşului care ar aparţine lui Andrei Lazăr. După percheziţii, 30 de persoane au fost duse la audieri, una dintre acestea fiind fiul judecătoarei Lazăr. Descinderile au fost efectuate pentru destructurarea unei reţele de traficanţi de droguri de mare risc.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“La data de 12 ianuarie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova au efectuat 34 de percheziţii, în judeţul Dolj, la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc şi constituirea unui grup infracţional organizat.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Olt, Gorj, Mehedinţi, Piteşti şi Vâlcea, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, precum şi jandarmi.

30 de mandate de aducere au fost puse în executare, persoanele depistate fiind conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de mare risc.

Gruparea infracţională ar fi efectuat trafic de droguri de risc şi de mare risc, cannabis şi comprimate MDMA.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române şi al S.R.I.”, a anunţat Poliţia Română.

Până la închiderea ediţiei, anchetatorii nu au oferit mai multe detalii.

Andrei Lazăr, fiul judecătoarei Liliana Lazăr, care a activat la Judecătoria Craiova până  în octombrie 2010, în prezent fiind la Judecătoria Mangalia, a avut şi are mai multe probleme cu legea.

Lazăr este judecat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, împreună cu un alt craiovean, pentru scandalul provocat în noaptea de 13 spre 14 februarie 2016 la Casa Studenţilor din Craiova, în timpul căruia el şi complicele său au înjunghiat un craiovean, de 34 de ani.

În rechizitoriu, procurorii Parchetului de pe lângă  Judecătoria Craiova au reţinut faptul că: ”În noaptea de 13/14 februarie 2016, în jurul orei 3.10, în timp ce se aflau în incinta Clubului Casa Studenţilor din municipiul Craiova, unde se desfăşura un spectacol la care participau aproximativ 480 de persoane, între inculpaţii Lazăr Andrei şi Savu Marian pe de o parte,  şi numiţii Stângă  Ionuţ  Sebastian, Zidaru Virgil Alexandru şi Tudor Cătălin Viorel, pe de altă  parte, a avut loc o altercaţie în urma căreia cei doi inculpaţi i-au agresat fizic pe ceilalţi trei. În aceleaşi împrejurări, inculpatul Lazăr Andrei l-a lovit pe numitul Tudor Cătălin Viorel (n.r.- 34 de ani, din Craiova) cu un cuţit în zona hemitoracelui drept şi în zona lombară  dreaptă, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16 – 18 zile de îngrijiri medicale”.
Craioveanul înjunghiat a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă  Craiova, iar autorul a fost identificat ulterior. Viorel Tudor nu a depus plângere. Pe 16 februarie 2016 procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova l-au reţinut pe Lazăr pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu a fost plasat sub control judiciar.

Andrei Lazăr are o condamnare definitivă la un an  şi două  luni de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri  şi tulburarea ordinii  şi liniştii publice  şi la 2 luni, închisoare tot cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Magistraţii i-au dat  şi un termen de încercare de 3 ani  şi două  luni. Condamnare a fost dată într-un dosar în care Andrei Lazăr a fost trimis în judecată  de procurorii craioveni, împreună  cu alţi doi, după  ce în noaptea de 16 spre 17 aprilie 2010, au provocat un scandal într-un bar din Craiova. Fiul magistratei craiovene  şi prietenii lui erau înarmaţi cu cuţite. Poliţiştii l-au reţinut atunci pentru 24 ore, după  care a fost eliberat. Cercetările au continuat, însă  Andrei Lazăr nu s-a potolit. Pe 17 mai, împreună  cu prietenii lui, au bătut un om.
Tânărul mai are la activ şi alte infracţiuni: în martie 2007 a tăiat cu sabia un bărbat din Craiova la ambele mâini, un an mai târziu 2008 a lovit cu o cheie tubulară, în cap, un  şofer într-o benzinărie şi tot în acel an a fost implicat într-un scandal în faţa Curţii de Apel Craiova. De data aceasta el a ajuns la spital cu o plagă tăiată  la picior şi una la umăr.
Pentru fapta din 2007, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Sentinţa a fost pronunţată  pe fond de Tribunalul Teleorman, pentru comiterea infracţiunii de tentativă  de omor, însă  anul acesta a reuşit săscape de condamnare după  ce, în timpul apelui judecat la Curtea de Apel Bucureşti, victima  şi-a retras plângerea (întrucât Tribunalul Teleorman a schimbat încadrarea juridică  din tentativă  de omor în loviri  şi alte violenţe).

Politica