marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

JUDO / „Nu sunt schimbări radicale, dar par benefice”

Prezentă de seminarul de la Baku, olteanca Lena Sterea consideră că noile reglementări în privinţa arbitrajului vor face ca judo să devină un sport şi mai spectaculos

Începând cu 2017, regulamentul de arbitraj va suferi modificări, considerate majore, la nivel mondial, pentru ca judo să devină un sport cât mai atractiv şi înţeles de publicul larg. Astfel, Wazari si Ippon sunt cele două scoruri care vor fi afişate pe tabela de marcaj. Nu vor mai fi patru Shido, iar prizele, atâta timp cât au rolul de a construi un atac real, vor fi lăsate cât mai liber. Prizele pistol si buzunar vor fi astfel permise. Din partea României, la seminarul organizat, în Azerbaidjan, de Federaţia Internaţională de Judo, au participat Fleisz Aurlian (antrenorul lotului masculin de tineret), Ioana Babiuc (arbitru internaţional), Dan Ionescu (arbitru internaţional), Cosmin Cristea (arbitru internationl), Victor Bălăşoiu (arbitru continental) şi Lena Sterea (arbitru continental).

Noul regulament va fi aplicat la Cupa Severinului

Policlinica Buna Vestire Craiova

În paralel cu activitatea de arbitru, Sterea este şi antrenor la CSM Drobeta, dar şi luptătoare la competiţiile rezervate veteranilor, unde deţine titlul mondial. Olteanca este de părere că noile reglementări sunt în beneficiul judo-ului.

„Sunt propuneri făcute de diferite federaţii naţionale, care au scopul de a atrage cât mai mulţi spectatori în sălile de judo. Nu sunt schimbări radicale. Scopul principal e că va câştiga sportivul care aplică o tehnică de judo, nu cel care va încerca să câştige la penalizare. Urmează 7 luni de testare a noului regulament, la diferite competiţii oficiale sau cu caracter de verificare, iar după Campionatul Mondial de seniori se va decide care dintre noile reglementări vor rămâne şi care nu. Judo-ul se dezvoltă o dată cu societatea, cu oamenii, cu comunitatea, aşa că trebuie să ne adaptăm”, a declarat Lena Sterea, pentru Jurnalul Olteniei.

Prima competiţie internă care se va arbitra după noile reglementări va fi Turneul Internaţional Cupa Severinului, care va avea loc în perioada 28-29 ianuarie. Înainte cu o săptămână, toţi arbitri naţionali şi antrenorii de la cluburile afiliate sunt convocaţi la stagiul de la Poiana Braşov, pentru a fi înştiinţaţi de noile modificări.

Politica