luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Procesiune de Bobotează la Drobeta Turnu Severin

A devenit deja tradiţie ca în fiecare an la praznicul Botezului Domnului, preoţii şi credincioşii din municipiul Drobeta Turnu Severin să meargă în procesiune solemnă spre portul dunărean, acolo unde are loc slujba de sfinţire a Aghiasmei Mari. După încheierea Sfintei Liturghii în jurul orei 11.00, grupurile de preoţi și credincioși vor pleca în mod organizat de la bisericile din oraș către port. Procesiunea va trece mai întâi pe la Catedrala episcopală, de unde se vor adăuga alte câteva sute de suflete, alături de soborul de slujitori, în frunte cu ierarhul locului, care va sluji Sfânta Liturghie la Catedrală, începând cu ora 09.00. Odată ajunși în port, credincioșii vor lua parte la slujba sfinţirii Aghiasmei Mari, ce va fi săvârşită, începând cu ora 11.30, de Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim, într-un loc special amenajat.

Cu acest prilej vor fi sfinţite și apele fluviului, iar cei mai îndrăzneţi creștini vor recupera crucea florală din Dunăre. Alături de Episcopia Severinului și Strehaiei, la buna desfășurare a acestui eveniment își vor aduce contribuţia autorităţile locale, Căpitănia Portului Drobeta Turnu Severin și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mehedinţi.

 

Politica