marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Oltenii Daea și Iordache, avizați favorabil

Ministrul propus pentru portofoliul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a primit miercuri aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Senatului și Camerei Deputaților.

Acesta a fost validat cu 23 de voturi pentru și 11 împotrivă.

Mehedinţeanul Petre Daea, fost parlamentar PSD cu 3 mandate, originar din comuna Șişeşti, unul dintre iniţiatorii proiectului pensiilor ,,nesimţite” a devenit ministrul Agriculturii în guvernul Grindeanu, la propunerea lui Liviu Dragnea. De atfel, Liviu Dragnea a arătat acestă susţinere în momentul în care presa centrală i-a amintit lui Dragnea că Petre Daea este unul dintre iniţiatorii pensiilor speciale ale parlamentarilor sau cum se spune în popor pensiile ,,nesimţite”. Dragnea a anunţat că a fost iertat pentru că fost iniţiator al legii pensiilor speciale după ce a fost ,,certat” în partid. „Dacă a făcut acea crimă, prin care a fost unul din iniţiatorii legii pensiilor speciale, a fost iertat de către partid. Este un om în care eu am foarte mare încredere din punct de vedere al ştiinţei agricole şi al implementării părţii domeniului agriculturii din programul de guvernare”, a afirmat Liviu Dragnea, în momentul în care a prezentat componenţa Guvernului Grindeanu.Petre Daea este inginer agronom de profesie, absolvent al Facultăţii de Agronomie din Timişoara, promoţia 1973, iar în perioada 1982-1983 şi-a luat doctoratul în agronomie. În perioada 1973 – 1980 a fost inginer stagiar, şef de fermă şi apoi inginer la CAP Șişeşti. Imediat după revoluţie, în anul 1989, a devenit inginer la Staţiunea de Cercetare Producţie Pomicolă din Mehedinţi, post ocupat până în 1996. Tot în judeţul natal, Mehedinţi, Petre Daea a fost directorul Direcţiei Generale pentru Agricultura şi Industrie Alimentară (DGAIA) Mehedinţi, între 1996 şi 2002. După anul 2002, Petre Daea, apropiat al premierului Adrian Năstase, este cooptat la Ministerul Agriculturii, unde între 2002 şi 2004 ocupă funcţia de secretar de stat. Este membru PSD din anul 2001.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Petre Daea a mai ocupat funcţia de ministru al Agriculturii, pentru o perioadă foarte scurtă, din iulie şi până în decembrie 2004, în Guvernul Adrian Năstase. În legislatura 2012 – 2016, Petre Daea a fost deputat de Mehedinţi, dar nimeni nu l-a mai văzut prin acest judeţ, ştiindu-se că s-a stabilit definitiv la Bucureşti.

Petre Daea este unul dintre iniţiatorii celui mai hulit proiect de lege, care privea pensiile speciale pentru parlamentari, dar el a mai devenit controversat şi din vremea în care era senator, în 2007, după ce a făcut o serie de declaraţii în care a susţinut că organismele modificate genetic nu ar fi dăunătoare. El spunea că organismele modificate genetic nu ar prezenta niciun pericol, argumentând că toate fiinţele sunt modificate genetic.Pe de altă parte în pofida vârstei sale, el este un om foarte energic, ordonat şi meticulos. De precizat că Petre Daea este apropiat de familia fostului premier Adrian Năstase dat fiind faptul că este rudă cu soţia acestuia , Dana Năstase. Pe timpul guvernării Năstase, Petre Daea a devenit secretar de stat şi apoi ministru la Ministerul Agriculturii. Tot atunci Adrian Năstase şi Petre Daea au făcut câteva băi de mulţime prin Mehedinţi şi s-au delectat cu sarmale fierte în oale de pământ de la Șişeşti.

Din declaraţiile lui Daea (sursa hotnews.ro)

„Sper că mintea să mă ţină în stare să nu fac greşeli”, a început acesta, la întrebările ziariştilor.

Chestionat de ce a durat atât de mult audierea sa, faţă de a celorlati miniştri, Petre Daea a precizat: „Eu cred că putem discuta zile întregi despre agricultură. Este domeniu atât de complex, de complicat şi atât de mult văzut şi intrepretat încât timpul este doar un instrument pentru o fază în care oamenii se adună să vorbească despre existenţa lor”.

Acesta a precizat că va prelua funcţia de ministru al Agriculturii deoarece partidul i-a încredinţa o misiune iar fermierii aşteaptă să o îndeplinească. „Eu nu vin cu intenţii, eu vin să pun în aplicare un program aprobat de poporul român şi aşteptat de fermieri. Altminteri nu avem ce discuta. Eu nu am venit aici pentru a-mi completa CV-ul. Am o singură misiune să mi-o îndeplinesc pe care partidul mi-a încredinţat-o şi fermierii o asteapta”.

 

florin-iordacheȘi caracaleanul Florin Iordache, propus ministru al Justiţiei, a primit aviz favorabil. Acesta s-a născut la 14 decembrie 1960.

În 1985, a absolvit cursurile Facultăţii de Mecanică din cadrul Universităţii Craiova, potrivit site-ului www.cdep.ro. În 2002 a devenit jurist, după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Drept ale aceleiaşi instituţii de învăţământ. Deţine două masterate, unul din partea Institutului Naţional de Administraţie, în 2004, şi un al doilea din partea Universităţii ”Nicolae Titulescu” din Bucureşti, în 2006. Tot în 2006, a urmat cursuri postuniversitare la Colegiul Naţional de Apărare şi cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Român, în anul 2008.

A lucrat ca inginer la Fabrica de Mobilă Caracal (1985-1989) şi inginer şef — director la SAFAR S.F. 6 Caracal (1989-1996). În perioada 1996-2000, a fost viceprimar al municipiului Caracal.

Activează în Parlament din 2000.

Politica