Handbalistele craiovene n-au avut timp de odihnă la finalul anului trecut, muncind aproape până în ultima zi a lui 2016, asta din cauza programului competițional care le va întoarce pe fetele lui Bogdan Burcea pe parchet din prima săptămână a lui 2017. Pentru a nu își ieși din mână, echipa craiovenă feminină de handbal a participat în perioada 29 – 30 decembrie 2016 la un turneu amical în Cluj-Napoca. Din cele trei meciuri disputate acolo, craiovencele n-au reușit să câștige decât unul singur, cel împotriva lui Minaur Baia Mare, cu scorul de 36 – 28, în această întâlnire marcând pentru formația olteană: Ianăși (7 g), Zamfir (4 g), Andrei (5 g), Băbeanu (2 g), Apipie (1 g), Nikolic (4 g), Landre (5 g), Burlachenko (3 g), Tălu (2 g), Trifunovic (2 g) și Zaremba (1 g). În celealate două amicale, SCM U Craiova a pierdut cu HC Zalău, scor 30-28, și a remizat cu echipa organizatoarea U Cluj, scor 31-31. Chiar dacă rezultatele nu au fost cele mai bune, turneul a fost unul util pentru formația craioveană, care va reveni în campionat în această sâmbătă, de la ora 18.00, în deplasare la Cetate Deva Trans. „A fost un turneu util, în care au jucat toate fetele. Au fost şi plusuri şi minusuri, dar este important că nu au fost accidentări”, a declarat secundul echipei feminine de handbal, Grigore Albici.
O singură victorie în amicalele de final de an

Ultima ora
- Dolj: Crăciun transformat în tragedie, femeie găsită moartă
- Accident în lanț pe Drumul Expres Craiova-Pitești: 10 mașini implicate și Plan Roșu activat
- Accident mortal în localitatea Giubega: O tânără a decedat
- Zilele norocoase din Ianuarie 2026 pentru fiecare zodie
- O turistă din China, uimită de Târgul din Craiova
- Figuri celebre care s-au stins în 2025: O ultimă reverență
- Explozie în Onești: Doi tineri răniți grav într-un bloc
- Holiday blues: depresia dintre Crăciun și Revelion
- Ce mai face fostul jucător de la U Craiova, Mariko Daouda. Analiza meciurilor de la Cupa Africii
- Papa Leon, răspuns neașteptat pentru o fetiță româncă






