luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ face bilanţul, la sfârşit de an

A fost un an greu pentru sindicaliştii din învăţământul doljean, după cum afirmă însuşi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Dolj, Constantin Rada. Modificarea legislaţiei în vigoare, schimbarea miniştrilor, concursul pentru directorii de şcoli sunt câteva dintre deciziile care au fost luate pe parcursul anului 2016 şi care au stârnit controverse în sistemul de învăţământ doljean şi nu numai.

A fost un an greu, greu, pentru că am început cu un guvern aşa-zis tehnocrat care s-a băgat în politică cât a putut de mult, un an în care am avut alegeri şi un an în care, mă gândesc cu groază, că încet, încet, parcă suntem blestemaţi să ne îndreptăm către un partid unic conducător. Îmi este frică de scorul mare cu care un partid câştigă alegerile, îmi este frică pentru că nu mai există o opoziţie şi că acel partid poate, la un moment dat, să facă ce doreşte el. Voinţa poporului asta a fost, vom vedea ce se va întâmpla de acum înainte. Eu sper să avem parte de lucruri bune pentru că, aşa cum vă spuneam şi anul trecut, cu guvernarea Ponta am realizat o serie întreagă de lucruri benefice pentru noi cei din învăţământ, aşteptăm cu nerăbdare să fie numit primul ministru, să formeze guvernul şi să ne apucam de treabă. De fapt, aşa cum obişnuieşte Federaţia Sindicatelor din Învăţământ, vom acorda o perioadă de graţie de şase luni în care guvernul să îşi intre în mână, după care vom începe discuţii serioase cu ei şi ne vom axa, în principal, pe câteva probleme de strictă actualitate şi de foarte mare importanţă. Mă refer aici la legea salarizării, la legea educaţiei şi la legea pensiilor. Acestea vor fi trei obiective pe care ni le vom propune pentru anul viitor, pentru a fi dezbătute larg şi aprobate în Parlamentul României”, a spus Constantin Rada, preşedintele FSLI Dolj.

Ordonanţa 20, a fost unul dintre actele normative dezbătute şi negociate cu Ministerul Muncii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Legat de ce s-a întamplat anul acesta, aş spune că nu s-a întâmplat mare lucru. Acest Guvern a schimbat miniştri. Noi la educaţie am schimbat într-un an de zile doi, fiecare cu minusurile lui, că n-aş putea să dau la plus mai nimic. La Ministerul Muncii s-au schimbat iarăşi doi. Din păcate, cei care au venit şi aş face o referire specială la acest Ministru al Muncii pe care l-aş numi un Ștefan Tipătescu, în niciun caz un politician rasat pentru că nu a făcut decât să încurce tot ceea ce era bun în Ministerul Muncii, a dat o ordonanţă 20, au revenit cu ordonanţa 43 de rectificare şi a trebuit să revenim cu altă ordonanţă care să pună lucrurile la punct. Deşi spune sus şi tare că vrea ca prin această ordonanţă să regleze nivelul salariilor, nu a făcut lucrul ăsta, ba dimpotrivă, a uitat o serie întreagă de salariaţi care nu se regăseau în ordonanţa respectivă. Cel mai grav lucru este legea salarizării pe care a amânat-o săptămână de săptămână, lună de lună, astfel încât, ne trezim, iată, la final de mandat făcând o ultimă propunere lamentabilă. Doresc ca această lege a salarizării să fie pusă în aplicare într-un termen de cinci ani de zile şi cu o creştere medie de 4%. Deci, practic, fără să ştim ce va fi peste doi, trei ani, el propune de acum această creştere de 4%”, a mai spus Constantin Rada.

De asemenea, echivalarea gradului didactic a fost o altă problemă soluţionată pe parcursul anului în curs.

A elaborat ordonanţa 96 în care am reglat anumite chestiuni, cea mai importantă fiind acea privind definitivarea în învăţământ şi echivalarea gradului didactic. Am primit numeroase semnale în care colegi de-ai noştri cereau să li se echivaleze gradul didactic, pe baza doctoratului, fără definitivat. Am reglat această situaţie, în sensul că echivalarea se va face după minim patru ani de la obţinerea definitivării în învăţământ, adică nu avem nimic împotrivă cu cei care vor săşi dea doctoratele, dar după ce şi-a dat definitivatul, să aibă o experienţă didactică de patru ani, practic, după cinci ani, că definitivatul poate să-l dea după un an de zile, deci după cinci ani de zile putem să echivalăm gradul didactic pe baza doctoratului”, a precizat preşedintele FSLI Dolj.

Deşi s-a finalizat, concursul pentru directorii de şcoli, încă este un subiect sensibil pentru sindicaliştii din Educaţie.

Suntem federaţia care ne-am bătut şi am susţinut că trebuie să dăm acest concurs, trebuie, dar nu în orice condiţii. Din păcate, la Ministerul Educaţiei s-au schimbat doi miniştri, dar secretarul Monica Anisie a rămas aceeaşi şi a făcut ce a vrut la acest minister, nu a ţinut cont de absolut nimic. Am discutat o metodologie, în Monitor a apărut altceva, am discutat cu ministrul, a fost imposibil, am mers cu această metodologie proastă şi normal că dintr-o metodologie proastă nu putea să iasă decât un concurs prost. Mâine (n.r. astăzi) se vor numi directorii, există şi aici o încercare de încălcare pentru că s-a transmis aşa, pe surse. După cum spune metodologia, acolo unde posturile sunt vacante, consiliul profesoral face o propunere pentru numirea directorului. S-a transmis aşa pe surse că „nu domne, faceţi mai multe propuneri”. De ce? Pentru ca aici inspectoratul să decidă. Ori, lucrurile sunt foarte clare. Domne, eu am un post de director, cum să fac şapte propuneri?

S-a transmis această indicaţie preţioasă, câte propuneri vreţi, atâtea faceţi, astfel încât, cu cât sunt mai multe cu atât au posibilitatea să aleagă. Practic, nu vrem să eliminăm politicul din joc”, a spus Constantin Rada.

Un Centru Regional de Formare a fost înfiinţat la Craiova. Mai multe persoane s-au înscris, deja, pentru a urma cursurile de formare profesională.

În ceea ce ne priveşte, am format şi un Centru Regional de Formare şi suntem, deja, în faza în care derulăm cursuri de formare. La ora actuală avem cinci cursuri acreditate şi colegii noştri se înscriu, avem un grup de formatori naţionali foarte buni şi încercăm să facem acest lucru cu profesionalism”, a conchis preşedintele Sindicatelor Libere din Învăţământ.

 

Politica