duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Trusoul pentru nou-născuţi s-ar putea acorda, din nou

După ce, în 2010, drepturile privind trusoul de nou-născut au fost suprimate, marţi, 6 decembrie a.c., ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, i-au adresat o scrisoare comună ministrului Fondurilor Europene, Dragoş Dinu, propunându-i acestuia introducerea unei măsuri noi de susţinere a mamelor aparţinând grupurilor vulnerabile, respectiv „Trusoul pentru nou-născuţi”.

Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Dinu, a arăspuns afirmativ acestei solicitări şi a precizat că măsura este inclusă în pachetul de propuneri de modificare a Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014 – 2020 (POAD) care se negociază, în cursul lunii decembrie, cu Comisia Europeană.

„Acordarea trusoului pentru nou-născuţi va fi un real sprijin pentru familiile vulnerabile, asigurându-le un minim necesar creşterii şi îngrijirii copilului în primul trimestru de viaţă, igiena, dar şi securitatea acestuia. De asemenea, măsura ar putea contribui şi la scăderea numărului de copii abandonaţi în maternitate, precum şi a numărului de decese în primul an de viaţă al copilului, asigurându-se monitorizarea stării de sănătate de către medicul de familie şi de către asistenţii medicali comunitari”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

120.000 de mame, ar putea beneficia de trusou

120.000 de mame ar putea beneficia, în următorii patru ani de trusoul pentru nou-născuţi. Acesta s-ar putea acorda pentru fiecare naştere, în maternitate, pentru mamele cu risc social sau din grupuri vulnerabile.

Cutia trusoului va putea fi folosită ca pătuţ pentru copil şi va mai conţine scutece, haine, ghid de informare pentru mame, inclusiv pentru alăptat.

Valoarea estimată a trusoului este de 450 lei, iar conţinutul ei va fi stabilit de un grup de experţi de la Institutul Mama şi Copilul.

Pe lângă ‘Trusoul pentru nou-născuţi’, propunerile pentru modificarea POAD vizează acordarea de alimente mai diversificate, inclusiv mese calde prin intermediul cantinelor sociale, oferirea de produse de igienă, rechizite pentru preşcolarii şi elevii defavorizaţi, îmbrăcăminte, încălţăminte şi saci de dormit pentru persoanele fără adăpost.

Trusoul, în vechea reglementare

În urmă cu şase ani, când programul a fost sistat, trusoul era acordat sub forma unui set de produse destinate nou-născutului. Legea nr.482/2006 reglementa, atunci, modalitatea de acordare a acestuia. Întrucât procedura de achiziţie a produselor impunea o perioadă destul de lungă, a fost aprobată Ordonanţa Guvernului nr.5/2010, prin care s-a modificat art.III alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.3/2007, în sensul acordării contravalorii trusoului reglementat de Legea nr.482/2006 pentru toţi copiii născuţi în perioada ianuarie 2007 – decembrie 2010.

Mai mult, tot în cursul anului 2010, pentru a simplifica acordarea prestaţiilor sociale pentru familiile în care se nasc copii, a fost elaborat un proiect de act normativ care prevedea unificarea alocaţiei pentru nou-născuţi cu trusoul şi acordarea unei singure alocaţii destinate naşterii copilului, în valoare de 350 lei.

În prezent, se doreşte introducerea acordării „Trusoului pentru nou-născuţi”, reglementare pentru care, în cursul lunii decembrie vor avea loc negocieri cu Comisia Europeană.

Politica