luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

UPDATE/ „Micul jihadist”, reţinut. A învăţat să facă bombe

Constantin Luigi Boigea a fost reţinut, joi seara, pentru 24 ore, iar astăzi va fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

DIICOT a emis un comunicat de presă în care a venit cu precizări referitoare la percheziţiile efectuate joi dimineaţă la domiciliul lui Luigi Boicea, acuzat de propagandă islamistă.

IATĂ COMUNICATUL DIICOT:

Policlinica Buna Vestire Craiova

Începând cu data de 09.12.2015, avându-se în vedere starea de minorat a inculpatului Boicea Luigi Constantin de la acea dată, față de acesta s-a dispus și ulterior prelungit până în prezent măsura preventivă a controlului judiciar, măsură pe parcursul căreia inculpatului i s-a interzis să acceseze internetul prin utilizarea de sisteme/dispozitive informatice având conexiunea de date activă.

S-a reținut la data respectivă faptul că, parcurgând în mod accelerat etapele succesive ale procesului evolutiv de radicalizare islamistă, prin insușirea credinței islamice (convertirea la islam), aderarea la ideologia radical-islamistă și la cauza jihadistă promovată de gruparea teroristă Daesh/Statul Islamic (îndoctrinare și auto-identificare cu cauza jihadistă), respectiv asumarea, ca datorie personală, implicării în executarea de acte/acțiuni teroriste, începând cu anul 2015 inculpatul Boicea Luigi Constantin a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical islamistă, prin postarea în mediul on-line, prin intermediul unor rețele de socializare, a unor opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio/video reprezentând activități/acțiuni armate/violente și de propagandă ale grupării teroriste Daesh/Statul Islamic (decapitări individuale și/sau colective; incendieri de persoane; execuții prin împușcare; mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupări teroriste; mesaje de propagandă a Daesh/Statul Islamic; promovarea ”SHARIA”), cu intenția de a le face cunoscute și a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o.

Pe întreaga perioadă a controlului judiciar inculpatul a încălcat în mod sistematic obligația instituită în sarcina sa, inclusiv după data de 24.09.2016 când a devenit major, continuând să acceseze site-uri de propagandă și instruire a viitorilor combatanți, aparținând organizației teroriste Daesh/Stat Islamic, și încercând să intre în contact cu lideri ori reprezentanți ai respectivei organizații teroriste în satisfacerea dorinței manifeste de a obține sprijin logistic și financiar pentru săvârșirea unui act de terorism.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015 și până în prezent, inculpatul Boicea Luigi Constantin a participat la activitățile de instruire și pregătire desfășurate on-line de organizația teroristă Daesh/Stat Islamic pe site-uri de profil ce cuprind atât elemente ale procesului de însușire de către individ a cunoștințelor privitoare la materialele necesare, modul de asamblare și funcționare, efectele și măsurile de siguranță necesare a fi avute în vedere cu ocazia manipulării și utilizării diferitelor categorii de mijloace distructive, arme de foc, materii și dispozitive explozive standardizate sau improvizate, muniții, etc, cât și componente ale procesului de pervertire a afectivității individului prin asimilare vizuală, conștientizare și asumare personală a consecințelor pe care utilizarea în public a unor astfel de mijloace le poate produce în mod efectiv asupra persoanelor, ca parte a procesului de pregătire psihologică a viitorilor combatanți pentru săvârșirea unor acte de terorism.

Prin ordonanța din data de 06.12.2016, în conformitate cu dispozițiile art.305 și art.311 din Codul de procedură penală, procurorii DIICOT – Structura Centrală  au dispus extinderea cercetărilor, începerea și continuarea urmăririi penale față de inculpatul BOICEA LUIGI CONSTANTIN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participare la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, munițiilor, explozivilor, în scopul comiterii unui act de terorism, prev.de art.33 alin.2 lit.e) din Legea nr.535/2004 – privind prevenirea și combaterea terorismului.

Suportul tehnnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Investigare a Infracţiunilor de Terorism.


 

Procurorii DIICOT au făcut, joi dimineața, percheziții la domiciliul tânărului acuzat de propagandă jihadistă. Tânărul craiovean care-și luase numele de  Omar al- Faruq a fost dus la audieri la DIICOT București.

 

Luigi Constantin Boicea, acum în vârstă de 18 ani, a fost săltat pentru prima data de procurori exact în urmă cu un an. 

Pe 8 decembrie 2015 a fost dus la audieri la DIICOT București făcut percheziţii în casa lui. 

Anchetatorii au arătat că tânărul promova în mod sistematic, în mediul virtual, prin intermediul platformelor online, mesaje de susţinere a organizaţiilor teroriste, filme în care erau prezentate decapitări ale unor persoane capturate de membri ai grupării ISIS, dar şi materiale video cu mesaje de ameninţare şi folosire a unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa şi integritatea persoanelor.

În 2012, pe o platformă online, elevul scria că a jucat fotbal de la 6 la 13 ani, însă s-a îmbolnăvit de diabet şi a renunţat la sport. Apoi s-a hotărât să devină musulman.

M-am născut şi am crescut creştin ortodox şi am devenit musulman după ce am găsit adevărul”, scria tânărul, în ianuarie 2014, pe blogul Gazda Islamică, unde a postat şi o fotografie cu el şi unde a a povestit că a urmărit pe Internet evenimentele din Siria şi că într-o primă înregistrare a putut vedea armata lui Bashar al-Assad, care l-a şocat.

După cinci luni de cercetare, am aflat ce s-a întâmplat în Siria şi că nu reprezintă Islamul şi apoi am încercat să găseasc musulmanii din Craiova/România şi îi mulţumesc lui Allah că am găsit-o pe sora (Damian Maya). Îi mulţumesc lui Allah, a fost de acord să mă înveţe cum să devin musulman şi după trei luni de predare a Islamului am devenit un alt om, un musulman. Mulţumesc lui Allah că m-am oprit de la toate relele, cum ar fi fumatul, alcoolul, drogurile. Am ales viaţa mea cu Allah”, scrie elevul.

Băiatul provine dintr-o familie destrămată, mama sa fiind angajată la Regia Autonomă de Transport Craiova, iar tatăl său fiind eliberat recent din penitenciar.

Pe site-ul Gazda Islamică a scris că tatăl său i-a spus „o mulţime de cuvinte dure, că nu sunt fiul său şi că el nu a avut niciun fiu. Acum, eu locuiesc cu bunicul meu şi bunica mea” şi că avea planuri ca după terminarea liceului să meargă la „Universitatea Islamică din Medina (cu voia lui Allah), în scopul de a salva Coranul Sfânt şi cărţile Hadith şi Islamul, în scopul de a cunoaşte povestea completă şi a deveni un predicator islamic”.

Tânărul şi-a luat numele de Omar al-Faruq şi obişnuia să intre pe mai multe forumuri.

Familia elevului a afirmat că acesta a renunţat în urmă cu doi ani la religia creştin-ortodoxă şi a trecut la cea islamică şi că mergea frecvent la ”o biserică musulmană”.

Am aflat de doi ani, de atunci ştiu povestea, că s-a dus la biserica asta. Se ducea acolo, eu de unde să ştiu ce făcea… se închina. Am aflat că o ţine într-una aşa, că face 18 ani şi că pleacă la Israel. De azi dimineaţă, de la şase sunt terminat. Strâng actele, cărţile (n.r. – procurorii). Ne zicea că îi place şi tot neamul a încercat să îl convingă să renunţe, dar nu voia. Ştiam că se duce de doi ani la o biserică şi ziceam că decât vagabont prin curte, mai bine se duce la o biserică, dar habar nu aveam ce biserică. Abia am aflat că e musulmană”, a declarat bunicul tânărului.

Locul în care tânărul mergea să „se închine” se află pe strada Grigore Pleşoianu. Acolo îşi află sediul fundaţia “Europe Trust”. Fondatorul acesteia este Ibrahim El-Zayat, lider al Federaţiei Organizaţiilor Islamice din Europa (FIOE). 

El era cercetat sub control judiciar.

 

REVENIM!

Politica