miercuri, noiembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

A doua înfrângere consecutivă pentru băieţii lui Mulţescu

Echipa craioveană nu şi-a revenit după eşecul din urmă cu două etapte suferit pe teren propriu contra campioanei en titre, Astra Giurgiu, acum trecându-şi în linia de clasament încă o înfrângere, după meciul jucat, vineri seara, în Copou, cu CSM Poli Iaşi. CSU Craiova a fost învinsă de formaţia moldavă cu scorul de 2-1, asta după ce ieşenii nu mai reuşiseră o victorie de şapte etape. Ciucur a modificat primul tabela în dreptul gazdelor cu un şut imparabil de la marginea careului craiovean şi a făcut-o destul de rapid, în minutul cinci Iaşiul trecând deja în avantaj. Formaţia olteană a mărit ofensiva şi după o serie de ratări pe bandă rulantă a venit şi golul craiovenilor, cu un minut înainte de pauză, prin Băluţa (44) a cărui şut-centrare din partea dreaptă a careului a aterizat în plasa laterală a porţii lui Grahovac, imposibil de salvat pentru portarul ieşenilor. În actul secund însă gazdele au beneficiat de un penalti în minutul 71, după un fault al lui Popov asupra lui Creţu, iar lovitura de la 11 metri a fost transformată fără probleme de Bole care astfel a stabilit scorul final, 2-1 pentru CSM Poli Iaşi. Este al doilea eşec consecutive pentru craioveni, care rămân totuşi pe podium cu 30 de puncte, dar încep să scadă în evoluţii pe final de an, ceea ce nu este îmbucurător.

Am întâlnit o echipă foarte motivată, cu jucători buni şi nu ştiu prin ce conjunctură a ajuns în situaţia în care este. E un deja vu, pentru că împotriva noastră majoritatea echipelor se blochează şi închid culoarele. Am avut ocazii şi de la doi metri, dar… Dacă nu poţi să înscri din doi metri sau cu capul din şase e clar că nu poţi să ai pretenţii să câştigi. Şi să mai faci şi penalti într-un moment în care eram la cârma jocului, ei erau blocaţi şi aşteptau o greşeală din partea noastră. Dacă meciul trecut nu a fost penalti de nicio culoare, acum a fost penalti clar. Pe Kay l-am pedepsit, pentru că a greşit de două ori la faza penaltiului cu Astra. S-a poziţionat greşit şi după a ajuns în careu şi a provocat acea lovitură, până atunci putea să facă fault tactic. A trebuit să schimb şi să-i dau o şansă altui jucător, mai ales că ştiam că echipa din Iaşi are fotbalişti rapizi. Tot ce am făcut până acum a fost cu 14 jucători, pe care i-am rulat mereu. În atâtea etape, joacă 90 sau 95 de minute, construiesc, caută golul, dar dacă nu reuşim şi nu avem ce trebuie… Este şi o presiune mai mare şi, din păcate, noi încă mai facem greşeli de transmitere, ca să nu mai spun de ultima execuţie”, a declarat Gheorghe Mulţescu, antrenorul CSU Craiova. Echipa din Bănie va întâlni miercuri, de la ora 14.00, ACS Poli Timişoara, pe stadionul Extensiv din Craiova, într-un meci intermediar din cadrul etapei a XVIII-a.

Băluţă: “Ne-a lipsit dăruirea şi ambiţia”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Marcatorul unicului gol al Craiovei în deplasarea de la Iaşi, Alex Băluţă, a comentat eşecul împotriva formaţiei ieşene spunând că echipa craioveană a dus lipsă în acest joc de ambiţie şi dăruire, doi factori care i-au ajutat să câştige până acum.

Am mai avut o fază asemănătoare înainte şi am vrut să centrez şi aţi văzut că a ratat Rocha, de data aceasta am vrut să-mi fac mingea puţin în lateral şi să prind colţul lung. Mă bucur că am reuşit să înscriu, dar asta contează mai puţin acum. Este o seară tristă, pentru că am mai ratat o ocazie de a-i egala pe cei de la Steaua. Dacă nu jucăm toţi la capacitate maximă e foarte greu să câştigăm un meci. Toate meciurile le-am câştigat prin dăruire, prin ambiţie, dar în seara asta ne-au lipsit acest lucruri. Au fost multe ocazii în prima repriză, ne lipseşte concentrarea, probabil şi experienţa, dar presiunea eu zic că nu este mare. În partea a doua nu ne-am mai creat atâtea ocazii şi lor li s-a acordat un penalti destul de uşor. Trebuie să ridicăm capul şi să mergem înainte pentru că este lung campionatul”, a declarat Băluţă.

CSMS Iaşi – CSU Craiova 2-1 (1-1)

Au marcat: Ciucur 5, Bole 71 (p.) / Băluţă 44

Stadion: Emil Alexandrescu, spectatori: 1.500

CSMP: Grahovac – Bosoi, Mihalache, Frăsinescu, Sato – Ciucur (39 Ciucă), Creţu, V. Gheorghe, Bole – Bădic (58 Țigănaşu), Moldovan (73 Danale).

Antrenor: Eugen Neagoe

Universitatea: Calancea – Briceag, Popov, Acka, Vătăjelu – Bancu (40 Rambe), Zlatinski, Băluţă – Ivan, Măzărache (78 Surugiu), Nuno Rocha (72 Mateiu).

Antrenor: Gheorghe Mulţescu

Arbitri: Balaj Cristian, Artene Ovidiu, Nicoară Marius. R: Andrei Florin

Observatori: Marian Bucurescu, Irina Mârţ

REZULTATE ETAPA A XVII-A

Vineri, 25 noiembrie

ASA Târgu Mureş – FC Viitorul 0-2

CSM Poli Iaşi – CSU Craiova 2-1

Sâmbătă, 26 noiembrie

Gaz Metan Mediaş – Concordia 3-1

FC Voluntari – Dinamo Bucureşti 1-2

Duminică, 27 noiembrie

Poli Timişoara – Astra Giurgiu s-a încheiat după terminarea ediţiei

FC Steaua Bucureşti – FC Botoşani s-a încheiat după terminarea ediţiei

Luni, 28 noiembrie

CFR Cluj – Pandurii Târgu Jiu ora 20.30

CLASAMENT LIGA I

1. FC Steaua Bucureşti 16 10 3 3 22-11 33

2. Gaz Metan Mediaş 17 8 6 3 24-18 30

3. CSU Craiova 17 9 3 5 24-18 30

4. FC Viitorul 17 9 3 5 21-17 30

5. CFR 1907 Cluj 16 9 5 2 28-12 26*

6. Dinamo Bucureşti 17 7 5 5 28-20 26

7. FC Botoşani 16 7 2 7 23-17 23

8. FC Voluntari 17 6 3 8 23-24 21

9. Pandurii Tg. Jiu 16 5 5 6 17-20 20

10. Astra Giurgiu 16 5 5 6 16-20 20

11. CSM Poli Iaşi 17 4 4 9 15-20 16

12. Concordia 17 4 4 9 9-21 16

13. ASA Târgu Mureş 17 2 3 12 12-31 3**

14. Poli Timişoara 16 4 3 9 16-29 1***

* Echipă penalizată cu 6 puncte
** Echip
ă penalizată cu 6 puncte
*** Echip
ă penalizată cu 14 puncte 

 

Politica