luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fost primar din Vâlcea, la judecată pentru abuz în serviciu

Procurorii din cadrul Tribunalului Vâlcea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a fostului primar din Bujoreni, Alexsandru Roşu, pe care îl acuză de săvârşirea infracţiunilor continuate de abuz în serviciu, conflict de interese şi uz de fals. În fața instanței ajung şi doi funcționari din primărie: Marinescu Cristian Ştefan (sub control judiciar), pentru săvârşirea infracţiunilor continuate de luare de mită, complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals intelectual şi Anuţa Marieta (stare de libertate) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu şi infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit de procurori şi prezentat de Vocea Vâlcii, se arată că, în calitate de primar în cadrul UATC Bujoreni, inculpatul Roşu Alexsandru, în perioada 2009-2014, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, respectiv, nu a dispus luarea în evidenţă şi efectuarea demersurilor pentru executarea debitelor provenind dintr-un număr de 243 procese verbale de sancţionare contravenţională, ascunzând, practic, existenţa acestor debite, după înaintarea proceselor verbale de către organele constatatoare în vederea luării în evidenţă şi dării în debit, procesele verbale fiind identificate în locuinţa inculpatului, şi asigurând obţinerea unui folos debitorilor prin neexecutarea sancţiunilor aplicate.

Fostul edil a folosit procesele verbale de execuţie lucrări şi de recepţie întocmite în fals de către Anuţa Marieta şi Marinescu Cristian Ştefan cunoscând faptul că acestea nu corespund realităţii, pentru a putea dispune plata contravalorii facturilor emise de 3 societăţi comerciale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, în perioada 2008–2015, inculpatul Roşu Alexsandru, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit mai multe acte, respectiv a emis 16 dispoziţii prin care a dispus numirea/încadrarea/reîncadrarea/promovarea fiicei sale M.N.E. în diferite funcţii sau grade în cadrul Primăriei Bujoreni, majorarea salariului acesteia, acordarea salariului de merit sau aprobarea şi plata orelor suplimentare pentru aceasta, cu încălcarea dispoziţiilor legale, asigurând astfel obţinerea de către fiica sa a unor foloase constând în valoarea salariilor de care aceasta a beneficiat efectiv în perioada 2008 – 2015, mai arată procurorii.

În plus, în perioada 2011 – 2016, Roşu Alexsandru, împreună cu Marinescu Cristian Ştefan şi-au exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu referitoare la încheierea şi executarea contractelor de achiziție publică, fie prin asigurarea plăţii unor servicii sau bunuri care nu au fost efectiv prestate ori livrate primăriei, fie prin încheierea unor contracte de prestări servicii cu diferite societăţi comerciale, de conivenţă cu reprezentanţii acestora, în lipsa alocărilor bugetare cu această destinaţie, sau prin crearea unui surplus de gestiune (contracte pentru bunuri ori servicii deja prestate ori achiziționate). Marea majoritate a contractelor de achiziție publică încheiate de UATC Bujoreni au fost atribuite prin încredințare directă ori prin cerere de ofertă unui număr redus de societăți comerciale, reprezentanții acestor societăți fiind persoane apropiate inculpaților, constatându-se că, de conivență, reprezentanții acestor firme, depuneau oferte de achiziție de valori apropiate, înțelegându-se însă ca fiecare dintre aceste societăți să depună devize ofertă de valori care să asigure distribuirea contractelor, exclusiv între aceste societăți.
“Inculpatul Marinescu Cristian Ştefan, în calitate de funcţionar (responsabil cu achiziţiile publice şi membru al comisiilor de recepţie) în cadrul UATC Bujoreni, în perioada 2012 – 2015, în repetate rânduri, a pretins şi primit, cu titlu de mită, sume de bani sau bunuri, în valoare totală de 25.000 lei, de la numitul M.G. iar de la numitul M.F, în valoare totală de 6.800 lei toate în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale acestuia.
Totodată, inculpatul Marinescu Cristian Ştefan în calitate de funcţionar (responsabil cu achiziţiile publice şi membru al comisiilor de recepţie) în cadrul UATC Bujoreni, în data de 9 martie 2016, a pretins şi primit, cu titlu de mită, foloase în valoare totală de 300 lei, de la numitul B.F., în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale acestuia, respectiv asigurarea plăţii unor facturi emise de societatea administrată de B.F. prin întocmirea procesului verbal de recepţie şi selectarea aceleiaşi societăţi pentru încheierea unui nou contract de achiziţie publică la aceeaşi dată.
În anul 2013, inculpata Anuţa Marieta a înlesnit îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către primarul comunei Bujoreni cu încălcarea dispoziţiilor legale, în scopul obţinerii unui folos pentru sine şi pentru societatea pe care o reprezenta, prin aceea că a încheiat, în calitate de reprezentant al S.C. C.I. S.R.L., un contract datat 4.01.2013 cu UATC Bujoreni, prin care societatea se obliga să realizeze dezinsecția, dezinfecția şi deratizarea la unităţile de învăţământ din comuna Bujoreni, cunoscând că un astfel de contract putea fi încheiat numai cu ordonatorul de credite beneficiar, respectiv unităţile de învăţământ, iar ulterior, deşi nu a realizat niciun fel de lucrări de natura celor care au fost menţionate în contract, pentru a încasa preţul convenit împreună cu Roşu Alexsandru, a întocmit în fals patru procese verbale datate 4.01.2013 şi o factură, prin care a atestat nereal că lucrările de dezinsecție, dezinfecție şi deratizare au fost realizate la 4.01.2013 pe care le-a remis inculpatului Roşu Alexsandru şi în baza cărora acesta a dispus în mod nejustificat plata sumei de 12.304,65 lei către societatea sus menţionată, cu titlu de preţ al lucrărilor, UATC Bujoreni”, au mai reținut procurorii în rechizitoriu, conform Vocea Vâlcii.

Primăria Bujoreni s-a constituit parte civilă în acest dosar, întrucât prejudiciul cauzat în sumă de 726.258,21 lei nu a fost recuperat. În vederea recuperării prejudiciului, în cauză s-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii asupra unor sume de bani aparţinând inculpatului Roşu Alexsandru, inclusiv asupra unor imobile aparţinând inculpaţilor Roşu Alexsandru şi Marinescu Cristian Ştefan.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Vâlcea.

Politica