luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Orşova, municipiul coşurilor de fum

Toţi locatarii blocurilor din municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi, au ajuns să se încălzească cu lemne. Sistemul centralizat de termoficare al oraşului a funcţionat în perioada comunistă. După Revoluţie, Dumnezeu cu mila, a început să se aleagă praful… Toţi politicienii care s-au perindat prin administraţia de aici, au fost incompetenţi şi neputincioşi. Cum se spune în popor, au fost toţi o apă şi-un pământ…

La Orşova, în judeţul Mehedinţi, de cel puţin douăzeci de ani, sistemul centralizat de furnizare a energiei termice a fost distrus. În lipsă de căldură în apartamente oamenii au fost nevoiţi să se descurce fiecare cum poate. Cei mai cu dare de mână şi-au pus centrale electrice, dar într-un oraş măcinat de şomaj sunt puţini dintre aceştia. Cea mai mare parte se încălzesc, acum, cu lemne. Și cum altfel să urci la etajul nouă al unui bloc turn sacii cu lemne când nici liftul nu funcţionează? Unii au apelat la scripete! Aşa că oamenii au pus mână de la mână şi au cumpărat şi montat pe balcoane scripeţi electrici sau manuali care îi ajută.„Ridicăm câte zece saci pe săptămână pentru că nu avem unde să depozităm mai multe lemne. Ne ajutăm de scripete. Tot palierul nostru am pus bani, am investit în acest motoraş şi am făcut un scripete ca să ridicăm lemnele să nu ne chinuim cu mâna sau cu spatele pe scări, pentru că nici liftul nu merge. Cel puţin de patru ani de când ne-am mutat eu şi familia mea în acest bloc a fost mereu aşa. La început am avut un scripete manual, dar era destul de dificil să urci mai multe lemne o dată. De aceea l-am făcut pe cel electric. La fel au făcut şi vecinii de la etajele superioare, pentru că nu există, a declarat un tânăr care locuieşte la etajul şase al unuia dintre cele trei blocuri din nordul oraşului Orşova. Practic, în aceste trei imobile, aproape la fiecare etaj din cele superioare, mai puţin la parter sau etajele unu sau doi nu găeşti balcon la care să nu fie montat un scripete.

De la Revoluţie au trecut pe lemne la bloc

Policlinica Buna Vestire Craiova

La Orşova sistemul centralizat nu a mai „trăit” prea mulţi ani după decembrie 1989. În scurt timp oamenii s-au trezit că nu mai au căldură în apartamente şi sunt câteva mii de apartamente în oraşul de la Dunăre. La început şi-au montat câte o sobă sau o teracotă. Coşurile de fum au început să apară pe la ferestre. Pe măsură ce anii au trecut, unii au început săşi monteze o centrală termică acasă. Fie cumpărată, fie făcută artizanal, pentru că românul a învăţat să facă din toate câte ceva. Dar de lemne nu au scăpat niciodată, deşi când oraşul lor a fost strămutat pentru construirea Hidrocentralei de la Porţile de Fier I, li s-a spus că dacă acceptă săşi părăsească locuinţele şi să le lase pradă apelor Dunării, nu vor mai plăti niciodată energie electrică sau vor plăti sume modice. Oamenii au renunţat la tot ce agonisiseră o viaţă în numele progresului, însă autorităţile nu s-au ţinut niciodată de cuvânt..  „Într-o ladă de pe casa scării ţinem lemnele. Le punem în saci, le ridicăm cu scripeţii şi le depozităm aici, pentru că liftul nu merge. Avem centrală termică pe lemne şi este destul de costisitoare căldura pentru perioada iernii. Am plătiti 2.200 de lei pe lemne şi ne vor ajunge toată iarna. Vine cam patru sute de lei, dacă nu mai mult pe lună. Gândiţi-vă că la pensiile noastre mici nu este o sumă prea avantajoasă. Dar ce să facem? Doar nu puteam să îngheţăm de frig în case!”,  a declarat o pensionară, locatară a blocului turn vecin.  „Cei care au bani, dar sunt puţini aceia şi-au pus centrale pe curent, ceilalţi mergem pe lemn. Este sigura soluţie. Degeaba este oraş european că este dezastru”,  mai spune femeia.

Poate doar ieftinirea curentului i-ar putea salva

Marius Stoica, noul primar al Orşovei, ales în urma scrutinului din vară, spune că el nu a promis oamenilor o reţea centralizată sau gaz pentru că a ştiut că bugetul nu-l va ajuta şi nu a vrut să facă promisiuni pe care nu le-ar fi putut duce la bun sfârşit:  „După anul 1990 a fost distrusă nu numai infrastructura cu cetralele termice. Între timp, în perioada asta de douăzeci de ani, au căpătat tot felul de alte utilizări. Una dintre ele a devenit biserică, o alta a devenit spălătorie auto, iar în una dintre ele am dezvoltat, acum, eu un proiect în care facem o creşă nouă, aşa că nici nu există infrastrucutură, iar o ivestiţie pentru infrastructură cred că ar necesita fonduri pe care bugetul Orşovei nu le are. Nici de gaz nu poate fi vorba pentru că din câte ştiu, legislaţia spune că reţeaua de gaz nu poate fi adusă pe marginea drumurilor naţionale, pe lângă viaducte. Gândiţi-vă că de la Drobeta Turnu Severin peste munţi este imposibil”,  a declarat primarul Orşovei Marius Stoica.

 

Politica