luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

„Regina Serelor” – o nouă condamnare

Judecătorii Tribunalului Dolj au pronunțat sentința în procesul în care Lili Maria Schutz, fostă preşedintă la OFSD Dolj şi fost consilier judeţean, condamnată definitiv la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Sere Codlea şi Orser Oradea, este judecată pentru fraude cu fonduri europene.
În dosar au mai fost inculpaţi fina sa (recent trimisă în judecată de DNA Craiova într-un alt dosar, pentru fapte similare) şi alte două persoane. Judecătorii le-au aplicat celor patru inculpați pedepse cuprinse între 3 ani de închisoare cu suspendare și 13 ani și 8 luni închisoare, aceasta fiind pedeapsa primită de Lili Maria Schutz, întrucât a fost contopită cu cea primită anul trecut.
Reamintim că, în urmă cu doi ani, mai exact în septembrie 2014, procurorii DNA Craiova au anunţat că  au trimis-o în judecată  pe Lili Maria Schutz pentru că, în anul 2008, a reuşit să  obţină  aproape un milion de lei, printr-o firmă  de-a ei, pentru suprafeţe de teren inexistente. Fina ei, angajată  atunci ca inspector superior la APIA Dolj, Mihaela Bunciu, a modificat în sistemul informatic mai multe date, astfel încât Schutz să  obţină banii.

În cursul anului 2008, inculpata Schutz Maria l-a determinat, cu intenţie, pe inculpatul Bădoi Ionică  să semneze, în calitate de administrator al S.C. IZAMAR S.R.L., cererea de plată  pe suprafaţă şi declaraţiile de suprafaţă  aferente, pe care ulterior le-a înregistrat  şi depus la APIA – Centrul Judeţean Dolj, cunoscând că acestea nu reflectau realitatea. Concret, 2.000 ha. din suprafaţa totală  de 3.943,93 ha înscrisă  în cererea de plată  nu se aflau în exploatarea S.C. IZAMAR S.R.L., nefiind deţinute cu titlu valabil de aceasta. În continuare, inculpata Schutz Maria a determinat-o pe fina sa, Bunciu Mihaela, inspector superior în cadrul APIA – Centrul Judeţean Dolj, să  îşi îndeplinească  în mod defectuos atribuţiile de serviciu, nerespectând în mod repetat prevederile înscrise în Manualul de instrucţiuni generale aferente Sistemului Integrat de Administrare  şi Control (IACS). Întrucât existau diferenţe între suprafeţele declarate de S.C. IZAMAR S.R.L  şi suprafeţele determinate la plată, inculpata Bunciu Mihaela a modificat, în sistemul informatic, suprafeţele declarate de societate prin cererea de plată, diminuând unele parcele, astfel încât suprafaţa declarată  să coincidă  cu suprafaţa determinată  şi, prin urmare, să  fie emisă  o decizie fără  sancţiuni. De menţionat este faptul că  inculpata Bunciu Mihaela a accesat  aplicaţia electronică  folosind parolele de autentificare ale unora dintre colegii săi. După  ce s-a asigurat că  sistemul informatic nu mai poate detecta erori sancţionabile, la data de 20.07.2008, inculpata Bunciu Mihaela a listat formularul P1 – Raport de control administrativ, prin care se atesta că  datele referitoare la dosarul fermierului S.C. IZAMAR S.R.L. nu prezintă  erori în sistemul informatic. Ulterior, dosarul a fost preluat de inculpatul Cercel Dan Alexandru, desemnat cu efectuarea celui de-al doilea control administrativ, care a confirmat acţiunile executate cu încălcarea reglementărilor legale de către inculpata Bunciu Mihaela, fără  să  fi verificat corespondenţa dintre valorile suprafeţelor menţionate ca declarate de fermier cu cele consemnate de acesta în declaraţia ataşată  cererii de plată”, au comunicat procurorii anticorupţie. Astfel, în contul societăţii S.C. IZAMAR S.R.L. au intrat, pe nedrept, fonduri europene în sumă  de 919.473,61 lei (echivalentul a 274.953 euro), din care 655.377,82 lei (echivalentul a 195.980 euro) a reprezentat plată  SAPS – FEGA, iar 264.095,79 lei (echivalentul a 78.973 euro) a reprezentat o plată  FEADR. Procurorii au dispus instituirea sechestrului pe mai multe bunuri ale inculpaţilor.

Lili Schutz, în calitate administrator de fapt al S.C. IZAMAR S.R.L., este acuzată  de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă  de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă  fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei  şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă  continuată. Bădoi Ionică, administrator al S.C. IZAMAR S.R.L., la data faptei, este acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credinţă  de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă  fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei; iar Bunciu Mihaela, la data faptei inspector superior la Agenţia de Plăţşi Intervenţie pentru Agricultură  Dolj, fina lui Schutz, se face vinovată  de abuz în serviciu, în formă  continuată. Tot de abuz în serviciu este acuzat şi Cercel Dan Alexandru, consilier superior la Agenţia de Plăţşi Intervenţie pentru Agricultură  Dolj, la data faptei.

În sentinţa pronunţată, ieri, judecătorii Tribunalului Dolj l-au condamnat pe Ionică Bădoi la 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, Mihaela Bunciu a primit 3 ani închisoare cu executare, iar Dan Cercelaru 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani. În ceea ce o priveşte pe Lili Schutz, judecătorii i-au descontopit pedeapsa de 10 ani primită pentru fraudarea Sere Codlea şi Orser Oradea, au constatat că faptele respective sunt concurente cu cele din prezentul dosar, cu care le-au contopit, rezultând o pedeapsă totală de 13 ani şi 8 luni închisoare. Din aceasta urmează să se scadă detenţia executată deja de la 27.09 2015 la zi. Cei patru inculpaţi, în solidar, trebuie să achite 1.056.715, 16 lei, prejudiciul creat, dar şi câte 10.000 lei cheltuieli judiciare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reamintim că, în urmă  cu doi ani, mai exact în septembrie 2014, procurorii DNA Craiova au anunţat că  au trimis-o în judecată  pe Lili Maria Schutz pentru că, în anul 2008, a reuşit să  obţină  aproape un milion de lei, printr-o firmă  de-a ei, pentru suprafeţe de teren inexistente. Fina ei, angajată  atunci ca inspector superior la APIA Dolj, Mihaela Bunciu, a modificat în sistemul informatic mai multe date, astfel încât Schutz să  obţină banii.

Politica