luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Primii pași făcuţi pentru fabrica Clariant de la Craiova

 

Primăria Municipiului Craiova a eliberat, în urmă cu câteva zile, două certificate de urbanism pentru desfiinţarea unor construcţii din cartierul Bariera Vâlcii. Conform documentelor prezente pe portalul Primăriei Craiova, terenurile care vor fi eliberate de respectivele construcţii ar urma să fie ocupate de către firma Clariant Products RO SRL. Compania ar urma să producă, în Bănie, bio-etanol, dar şi lignină, care ar urma să fie folosită, printre altele, și de termocentrala CET II.

Două certificate de urbanism au fost eliberate, în data de 10 noiembrie, de către Primăria Municipiului Craiova, pentru desfiinţarea mai multor construcţii, 20 mai exact, de pe două terenuri din cartierul craiovean Bariera Vâlcii. Conform documentelor aflate pe portalul web al certificatelor de urbanism emise de Primăria Craiova, actele vizează terenurile aflate pe Aleea 3 Bariera Vâlcii, la numerele 17A și 17B.

Drept de locaţiune și superficie pentru Clariant

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cuprinsul primului certificat, se notează, la regimul juridic: „Imobil construcţii și teren intravilan proprietate privată a numiţilor M. Paul, M. Maria, I. Dumitru și I. Maria. Conform extras Cf nr. 66475/20.10. 2016 este înscris dreptul de ipotecă și se notează interdicţia de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, alipire, demolare, restructurare, amenajare, construire în favoarea UniCredit Țiriac Bank S.A și se notează dreptul de locaţiune asupra imobilului pe o perioadă de 10 ani în favoarea Clariant Products RO SRL”. Totodată, în cel de-al doilea certificat de urbanism, este menţionat: „Imobile construcţii și teren intravilan proprietate privată S.C Gecorom S.A, cu înscrieri cu privire la sarcini: contractul de închiriere și superficie nr. 1909/19.08.2016, notarea locaţiunii (închirierea) și intabularea dreptului de superficie pe o perioadă de 10 ani în favoarea Clariant Products RO SRL, conform extras Cf nr. 66474/14.10.2016. Conform extras Cf se notează servitute de trecere în favoarea imobilului cu nr. cadastral 23380/2 din Cf 65913”.

Primul certificat a fost emis pentru desfiinţarea a trei construcţii, iar cel de-al doilea pentru desfiinţarea a 17 construcţii. În cazul primului teren, acesta are o suprafaţă de 20.000 mp, iar cel de-al doilea se întinde pe 22.329,68 mp.

Fabrică de bio-etanol și lignină

Grupul elveţian Clariant va investi la Craiova, prin divizia germană care se ocupă de proiect, într-o fabrică de bio-etanol, dar şi de lignină, care ar urma să fie folosită, printre altele, și de termocentrala CET II. Investiţia presupune o tehnologie modernă, care va primi ajutor financiar atât de la UE, de 120 de milioane de euro, cât şi de la Ministerul Finanţelor din România, care va aloca 66 de milioane de lei, compania fiind pe lista scurtă de la Ministerul Finanţelor pentru ajutorul de stat. Investiţia ar trebui să fie gata până la sfârşitul anului viitor şi va fi realizată în vecinătatea CET II.

Despre companie

Clariant a fost formată în 1995 ca o desprindere de la compania chimică Sandoz, care a avut şi ea bazele în Basel (Elveţia) în anul 1886. Prin descendenţa sa directă, compania a acumulat cunoştinţe şi experienţă în domeniul chimiei şi industriei pe o perioadă de aproximativ 150 de ani.

Clariant s-a extins prin încorporarea activităţii de produse chimice de specialitate Hoechst (Germania) în 1997, precum şi prin achiziţia BTP plc (Marea Britanie) în 2000 şi a diviziei Masterbatches în 2006. În 2008, grupul a cumpărat furnizorii de coloranţi de top din Statele Unite, Ryte Systems şi Ricon Colors. Cea mai recentă achiziţie, conform site-ului grupului, a fost compania inovativă de chimicale speciale Süd-Chemie (Germania), care a fost definitivată pe 21 aprilie 2011.

Politica