luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Buletinele de vot de la Gorj se tipăresc la Galaţi

 

Buletinele de vot din judeţul Gorj pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie se vor tipări la Galaţi, asta după ce o societate a câștigat licitaţia pentru tipărirea acestora. Potrivit agerpres.ro, costul tipăririi celor 667.000 de buletine este de aproximativ 62.000 de lei. 


„La această dată am comandat ştampilele de control la secţiile de votare, am aprovizionat celelalte materiale necesare desfăşurării procesului electoral, respectiv tuşuri, tuşiere şi alte materiale. Cele 667.000 de buletine, jumătate pentru Camera Deputaţilor şi jumătate pentru Senat, vor fi tipărite de un prestator din Galaţi, urmând ca, spre sfârşitul acestei săptămâni, să înceapă tipărirea. Am fost deja acolo şi am vizualizat echipamentele, o să meargă o echipă de la noi care să supravegheze procesul de tipărire, numărare, capsare. Recepţia finală se va face aici. Costul total al buletinelor de vot va fi în jur de 62.000 de lei. Au fost primite sumele necesare pentru cheltuielile materiale, respectiv tipărirea buletinelor de vot, cât şi pentru achiziţia celorlalte materiale, dar şi sumele pentru cheltuielile de personal, aşteptăm să vină fila de buget şi pentru cheltuielile necesare cu organizarea secţiilor de votare”, a precizat subprefectul judeţului Gorj, Sorin Arjoca.

De asemenea, subprefectul a mai precizat că, în data de 26 noiembrie, preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare vor fi extraşi de către Autoritatea Electorală Permanentă, urmând ca pe data de 29 noiembrie birourile secţiilor de votare să fie completate cu reprezentanţii partidelor politice. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aproximativ 304.000 de persoane au drept de vot la nivel judeţean, în Gorj fiind amenajate 332 de secţii de votare. 

Peste o sută de persoane aflate pe listele depuse de partidele politice la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Gorj candidează pentru două posturi de senator şi cinci de deputat la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

 

Politica