luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

”Doljenii au de făcut o alegere clară: vor o guvernare de tip Boc sau o guvernare de tip Tăriceanu”

Interviu. Ion Cupă, preşedintele ALDE Dolj, candidat la Camera Deputaţilor

dsc_0036_Peste tot în Dolj, ca de-altfel în toată ţara, oamenii aşteaptă ca politicienii să-şi respecte cuvântul dat, iar de la ALDE aşteaptă să aducă în viaţa lor bunăstare şi un sentiment de încredere, aşa cum a fost posibil în perioada guvernării Tăriceanu, a declarat, în cadrul unui interviu, preşedintele ALDE Dolj, Ion Cupă, candidatul partidului la Camera Deputaţilor. În plus, deputatul Ion Cupă afirmă că va urmări, împreună cu partidul, în primul rând, să ajute industria doljeană să se dezvolte, să aducă investiţii masive în judeţ care să creeze locuri de muncă plătite corect.

Reporter: Cu ce gânduri porniţi în această campanie electorală?

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ion Cupă: Cu gânduri pozitive ca de fiecare dată. Dar mai cu seamă cu gândul că am o mare responsabilitate faţă de doljeni. Chiar vreau să-i reprezint cu adevărat în viitorul Parlament.

Reporter: Aţi fost în perioada precampaniei în marea majoritate a localităţilor judeţului. Ce aşteaptă doljenii de la politicieni, de la ALDE în special?

Ion Cupă: Peste tot în Dolj, ca de-altfel în toată ţara, oamenii aşteaptă ca politicienii să-şi respecte cuvântul dat. Să nu mai facă promisiuni fără acoperire. Să aloce majoritatea timpului pentru rezolvarea problemelor reale ale ţării, ale comunităţilor, ale familiilor de români.

De la noi, de la ALDE, aşteaptă să aducem în viaţa lor bunăstare şi un sentiment de încredere, aşa cum a fost posibil în perioada guvernării Tăriceanu. Oamenii îşi pun mari speranţe că, dacă ALDE va fi la guvernare, lucrurile bune din acea perioada se vor repeta. Nu vrem, în niciun fel, să înşelăm aceste speranţe.

Reporter: Aţi avut o lansare a campaniei electorale atipică. Membri ai ALDE Dolj au compus o hartă a judeţului în centrul municipiului Craiova? Ce mesaj aţi vrut să transmiteţi şi cui?!

Ion Cupă: Am vrut să dăm un semnal că suntem uniţi şi pregătiţi să facem o campanie care să aibă în prim plan problemele judeţului nostru. Că vrem, aşa cum spune şi unul dintre sloganurile noastre de campanie, să dăm o viaţă mai bună doljenilor. Principala preocupare a celor care vom reprezenta ALDE Dolj în viitorul Parlament va fi aceea de a pune presiune permanentă pe guvern (oricare ar fi acela) să facă din Dolj o miză de dezvoltare accelerată.

Reporter: Cum veţi putea ajuta concret judeţul Dolj din Parlamentul României?

Ion Cupă: În primul rând, dacă vom fi parteneri la guvernare vrem să ajutăm industria doljeană să se dezvolte, să aducem investiţii masive în judeţ care să creeze locuri de muncă plătite corect. În perioada guvernării Tăriceanu s-au luat decizii de către cel care, astăzi, este liderul ALDE, care au ajutat industria din Dolj, decizii prin care s-a făcut posibilă constructia Aeroportului din Craiova. Nu ne va impiedica nimic să luăm decizii care să ajute de exemplu Fabrica de Avioane sau alte unităţi industriale doljene care au nevoie de sprijin ca să-şi relanseze activitatea productivă. În al doilea rând, este obligatoriu să apărăm interesele legumicultorilor, ale fermierilor din judeţ. Legea Irigaţiilor va fi bugetată. Culturile vor fi protejate. Vreau ca agricultorii doljeni să-şi vândă produsele la un preţ corect în raport cu munca grea pe care o fac. Legea cooperativelor agricole moderne, iniţiativa noastră a celor din ALDE îi va ajuta cu adevărat! Cooperativele agricole nou înfiinţate vor avea scutire de impozitul pe profit timp de cinci ani şi scutire de impozit pe terenul agricol. Sunt doar două linii de acţiune. Mai sunt şi altele despre care vom vorbi pe parcursul campaniei.

Reporter: Toată clasa politică promite deja în această campanie măriri de salarii şi de pensii. O faceţi şi dumneavoastră. De unde veţi lua bani pentru aceste creşteri?

Ion Cupă: Da! Promitem că în următorii trei ani salariul mediu net pe economie va ajunge la minim 3.000 RON. Da! Promitem că pensiile nu vor mai fi niciodată tăiate, dimpotrivă ele vor creşte pe măsură ce economia va creşte şi pe măsură ce numărul salariaţilor îl va depăşi pe cel al pensionarilor. Acesta din urmă este unul dintre obiectivele noastre strategice până în 2020. Avem un Program-Ţintă al celor 100 de miliarde de euro anual, program care va antrena o dezvoltare accelerată a economiei, investiţii publice coerente, inteligente, stimulare de investiţii străine majore. Vom lua banii din creşterea economică care nu va coborî sub 5-6% în guvernarea noastră. E firesc ca parte din ea să se regăsească în creşteri sustenabile de salarii şi pensii.

Reporter: Liderii ALDE la nivel naţional au lansat zilele trecute Pactul Naţional pentru Investiţii, o iniţiativă interesantă. Este ea şi realizabilă?

Ion Cupă: Este un Pact prin care noi, cei din ALDE, ne angajăm la 6% din PIB investiţii de la buget în următorii 4 ani (cca 12 miliarde de euro anual) pe cinci mari direcţii de investiţii: infrastructură – 5,5 miliarde euro, educaţie – minim 1 miliard euro, sănătate- minim 1 miliard euro, agricultură-1 miliard de euro pentru partea de irigaţii, energie – 4,5 miliarde de euro. Acest Pact ar trebui asumat de către toate partidele politice care îşi angajează voinţa politică în slujba dezvoltării. Angajamentul pe care noi îl facem este acela că, dacă un guvern din care ALDE face parte nu realizează 6% din PIB investiţii publice, în fiecare an, la sfârşitul acelui an trebuie să îşi prezinte demisia. Acest Angajament ar trebui asumat de către toate forţele politice responsabile din România!

Reporter: Puteţi face un pronostic pentru scorul ALDE DOLJ în aceste alegeri?

Ion Cupă: Nu fac pronosticuri. Simt şi ştiu că suntem mult mai pregătiţi faţă de alegerile locale. Văd cât de bine ne primesc oamenii peste tot în judeţ. Îi văd pe colegii mei, atât pe candidaţi cât şi pe membrii noştri de partid, cât de determinaţi sunt să facă o campanie de succes.

Sunt convins că ALDE Dolj îi va reprezenta cu cinste pe doljeni atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor.

 

Comandat de ALDE Dolj, CUI mandatar financiar 11160008. Executat de SC INTER REGIONAL MEDIA SRL-D

Politica