luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Preistoria Olteniei, prezentată în şase noi săli de la Muzeul Olteniei

 

Muzeul Olteniei este, de miercuri, gazda a şase noi săli expoziţionale în care sunt prezentate piese din Paleolitic, Neolitic şi Epoca bronzului. Investiţia aparţine Consiliului Judeţean Dolj, iar specialiştii au creat, în aceste săli, un spaţiu interactiv în care poate fi găsit, printre altele, şi craniul de homo sapiens vechi de circa 30.000 de ani, descoperit la Peştera Muierii. Conducerea muzeului a anunţat că, începând de săptămâna viitoare, craiovenii şi nu numai pot veni la muzeu să doneze amintirile lor din comunism, pentru viitoarea sală care va găzdui astfel de exponate.

 

dsc06067Reprezentanţii Muzeului Olteniei şi ai Consiliului Judeţean Dolj au inaugurat, miercuri, şase noi săli de expoziţie în cadrul Secţiei de Istorie-Arheologie. Expoziţia reprezintă un periplu prin preistoria spaţiului geografic delimitat de Carpaţi, Dunăre şi Olt, fiind prezentate într-un concept original viaţa comunităţilor omeneşti începând din paleolitic până în epoca bronzului. Expoziţia, prin tematică şi modul de expunere, îşi propune să provoace la dialog şi interactivitate vizitatorii care vor avea posibilitatea să admire binecunoscutul sau vestitul craniu de homo sapiens, care are o vechime de aproximativ 30.000 de ani, până la piesele reprezentative din neolitic descoperite la Cârcea, Cârna şi multe alte localităţi din judeţul Dolj.

Ridiche: „Este vorba despre prezentarea către public a unor piese absolut remarcabile”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cele şase noi săli expoziţionale sunt reunite sub genericul „Preistoria Olteniei” şi cuprind piese a căror vechime porneşte de acum 30-35.000 de ani şi ajunge până acum 3.500 de ani.

După cum bine cunoaşteţi, în primăvara acestui an, în luna martie, am deschis publicului craiovean sălile expoziţionale aflate la parterul secţiei, sub genericul pe care îl vedeţi şi aici, în această sală, „Redescoperă istoria”. Investiţiile Consiliului Judeţean Dolj continuă şi în prezent, în cursul acestui an, pentru amenajarea tuturor sălilor expoziţionale. Astăzi, v-am invitat pentru vernisarea unui grupaj de şase săli pe care le-am numit, generic, „Preistoria Olteniei”. De fapt, este vorba de realizarea unor butaforii şi prezentarea către public a unor piese absolut remarcabile, unele dintre ele chiar unicat la nivel european, care se întind pe o perioadă destul de mare. Este vorba despre paleolitic, neolitic şi epoca bronzului. Practic, piese cam de acum 30.000-35.000 de ani, până acum 3.500 de ani”, a precizat directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche.

dsc06063Prioteasa: „Toate muzeele – şi cultura, în general -, au devenit interactive în lume”

Prezent la eveniment, preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a explicat că prin aceste şase săli se continuă ceea ce se doreşte a fi făcut la Muzeul Olteniei, şi anume crearea de spaţii interactive şi care pot fi mereu umplute cu alte piese, pentru ca vizitatorii să nu se plictisească şi să revină mereu pentru a vedea noi exponate.

Noi suntem aici să dăm acest semnal, că suntem alături de oamenii din acest muzeu, că ne pasă de ceea ce se întâmplă aici, şi să îl sprijinim pe domnul manager în acest demers pe care îl are şi prin care vrea să construiască ceva altfel decât s-a construit şi decât a existat. Acest lucru, pentru istorie, a pornit de la ideea că, după ce s-au investit circa 8 milioane de euro şi chiar mai mult cu celelalte construcţii în acest muzeu, era frumoasă clădirea pe dinafară, erau frumoase şi zidurile pe dinăuntru, dar lipsea sufletul, lipseau expoziţiile de bază. Un muzeu de talia Muzeului Olteniei, care este unul dintre primele trei-patru muzee ale României, avea o zestre de peste 160.000 de obiecte. Ideea era cum să reuşim să punem în valoare cele mai valoroase dintre obiecte, cum să putem chiar să le schimbăm în aşa fel încât cineva să nu spună că a vizitat Muzeul Olteniei şi că nu se mai duce niciodată. Toate muzeele – şi cultura, în general -, au devenit interactive în lume. Și am căutat să fim şi noi în acest pas şi în acest trend şi să facem şi noi acest lucru. L-am făcut prima dată cu parterul, am făcut această butaforie cu care am pornit de la un şantier arheologic şi am ajuns undeva până la credinţa păgână şi creştină şi am trecut prin toate etapele, de la daci la romani, la convieţuire, la celelalte, şi suntem acum în zona de preistorie. De fiecare dată când s-a făcut această butaforie, am căutat să punem în valoare ce aveam mai bun, tezaurele noastre cele mai bune, piesele noastre de rezistenţă”, a spus preşedintele CJ Dolj.

dsc06119Se pregătesc sălile expoziţionale de la etaj

Acesta a anunţat că, la partea de etaj a Secţiei de Istorie-Arheologie se lucrează la noi săli expoziţionale, în care se va continua această călătorie prin istorie.

Tot acest periplu va continua în săptămânile şi lunile următoare, cu partea de etaj, unde vom continua această istorie, pornind de la 1821, cu ce a însemnat Tudor Vladimirescu pentru Craiova şi pentru olteni, şi ajungându-se până la revoluţia din 1989 şi epoca comunistă. Nu avem ce să-i facem, am trăit în ea, ne-o asumăm, va trebui să fie prezentă şi ea acolo. Cineva care va vizita, de acum înainte, Muzeul Olteniei chiar va avea o lecţie deschisă de istorie”, a explicat Prioteasa.

Preşedintele CJ Dolj a mai menţionat că investiţiile în cultură nu se vor opri şi că vor fi alocate fonduri pentru acest domeniu şi pe bugetul anului viitor.

Vreau să îi felicit pe cei care au gândit acest lucru. Noi am fost atenţi la tot ce ne-au povestit ei, nu este meritul nostru, ci al acestor oameni care lucrează aici. Noi am fost cei care, în momentul în care au susţinut foarte bine această idee, am fost cu banii şi i-am pus, iar atunci când am făcut asta vreau să ştiţi că nu ne-a fost uşor. Pentru că a trebuit să îi luăm din altă parte. De câţiva ani buni, chiar investiţiile din cultură zic că sunt fără egal în România. Nu ne oprim, o să avem în continuare şi pe bugetul anului viitor”, a conchis Ion Prioteasa.

Vasile: „Elevii pleacă încântaţi şi chiar redescoperă istoria Olteniei”

La rândul său, vicepreşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a declarat că, din discuţiile purtate cu directorii de şcoli ai căror elevi vin să viziteze muzeul, modul interactiv de a amenaja spaţiul muzeal şi-a atins scopul.

Suntem astăzi la un eveniment frumos, care face parte dintr-un proiect amplu al CJ Dolj. Este un eveniment care a fost la un moment dat aprobat şi de mine în consiliul judeţean pentru o alocare substanţială de fonduri şi e doar începutul. Vor mai urma, cum a zis şi domnul preşedinte, o serie de expoziţii permanente care chiar ne fac să redescoperim istoria. Am şi un feedback de la foarte mulţi directori de şcoli şi ştiu efectul care se produce când vin cu elevii aici şi la celelalte secţii ale dumneavoastră. Pleacă încântaţi şi chiar redescoperă istoria Olteniei, una de care noi suntem mândri. Felicitări! Eu rar am văzut un director atât de pasionat de ceea ce face şi suntem alături în continuare”.

Campanie pentru public: „Donează-ţi amintirile din comunism”

Directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, a mulţumit echipei care s-a ocupat de realizarea expoziţiei, precizând că muzeul va putea primi, de luni, 14 noiembrie, donaţii de obiecte care ţin de perioada comunistă, pentru sala de la etajul secţiei care va găzdui aceste exponate.

Numărul vizitatorilor a crescut la Muzeul Olteniei, ceea ce dovedeşte că, într-adevăr, acest lucru caută publicul vizitator la muzeu: interactivitate între expunerea pieselor valoroase pe care le avem şi a butaforiei aferente. Vreau să mulţumesc şi colegilor mei de la Secţia de Istorie, care au muncit în tot acest an pentru realizarea acestei expoziţii. Acum, este în derulare amenajarea sălilor de expoziţie de la etaj. Începând cu data de 14 noiembrie, de luni, debutăm cu o campanie foarte importantă şi interesantă către public, „Donează-ţi amintirile din comunism”, având în vedere că una dintre sălile de la etaj va fi dedicată acestei perioade din istoria noastră”, a mai spus directorul muzeului.

Politica