luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Începe procesul șoferului grec care a lovit doi craioveni pe trecere și a fugit

 

Magistraţii Judecătoriei Craiova au decis, marţi, că poate începe procesul șoferului grec, de 51 de ani, care a provocat un accident în centrul Craiovei și a fugit. Bărbatul, acuzat de vătămare corporală  din culpă, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice  şi părăsirea locului accidentului, băut fiind, la volanul unui Maserati, a accidentat doi tineri care traversau regulamentar strada, în zona Teatrului Naţional din Craiova,  şi a fugit, fiind depistat de poliţişti câteva ore mai târziu, în urma cercetărilor efectuate. A fost arestat preventiv pe 10 septembrie, luna trecută fiind plasat sub control judiciar.

Reamintim că, fapta s-a petrecut vineri, 9 septembrie a.c., dimineaţa, în jurul orei 6.30. Din cercetările poliţiştilor Biroului Rutier Craiova s-a stabilit faptul că, cetăţeanului grec Athanasios Bekiaris, în vârstă  de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism marca Maserati, pe strada Al. I. Cuza, către strada Popa  Şapca, la trecerea de pietoni din zona Teatrului Naţional Marin Sorescu Craiova a accidentat două  persoane, Adrian D., de 19 ani,  şi Florentina B., de 20 de ani, din Craiova, care traversau strada  regulamentar, pe trecerea de pietoni. După  producerea accidentului  şoferul a părăsit locul accidentului fără  încuviinţarea organelor de poliţie, fiind depistat în urma investigaţiilor  şi cercetărilor efectuate de poliţiştii rutieri, într-un apartament din Craiova, câteva ore mai târziu. Bărbatul a fost testat de poliţişti cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de  0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că  a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice. Tot la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă  Craiova au ajuns  şi cei doi tineri pe care i-a accidentat, iar medicii le-au acordat îngrijiri  şi au stabilit că, din fericire, nu au suferit leziuni care să  le pună  viaţa în primejdie. Ulterior, în urma discuţiilor cu procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă  Judecătoria Craiova, s-a luat decizia reţinerii pe o perioadă  de 24 de ore a  şoferului grec, care a ajuns în arestul IPJ Dolj pentru 24 de ore. O zi mai târziu, sâmbătă, 10 septembrie a.c., cetăţeanul grec a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă  de instanţă, care a dispus arestarea preventivă  a bărbatului pentru 30 de zile. În încercarea de a scăpa din arest,  şoferul grec a contestat hotărârea Judecătoriei, contestaţia fiind respinsă, apoi a cerut înlocuirea arestării preventive, de asemenea respinsă. Însă, vineri, 30 septembrie a.c., a avut noroc, Judecătoria Craiova dispunând eliberarea sa sub control judiciar pe o perioadă  de 60 de zile: „dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată  faţă  de inculpatul BEKIARIS ATHANASIOS, prin încheierea nr. 74 /10.09.2016 în dosarul nr. 25450/215/2016 al Judecătoriei Craiova, cu măsura preventivă  a controlului judiciar pe o perioadă  de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată  în încheierea de  şedinţă  a instanţei. Parchetul de pe lângă  Judecătoria Craiova a contestat hotărârea, însă  luni, 3 octombrie a.c. Tribunalul Dolj a respins contestaţia procurorilor, dispunând punerea în libertate a bărbatului.

Dosarul în care a fost trimis în judecată s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova pe 3 octombrie a.c., a fost analizat în camera preliminară, iar marţi, 8 noiembrie a.c., instanţa a constatat legalitatea probatoriului dispunând începerea judecării cauzei:  „În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu numărul 11603/P/2016 privind pe inculpatul BEKIARIS ATHANASIOS pentru comiterea infr. de „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 şi „Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie”, faptă prev. de art. 338 alin. 1 din Codul Penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BEKIARIS ATHANASIOS. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 8 noiembrie 2016”, se arată în încheierea de ședinţă a instanţei.  După ce va rămâne definitivă această hotărâre, care poate fi contestată de inculpat, instanţa va stabili primul termen de judecată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Politica