luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un an de puşcărie pentru o şpagă de 200 de euro

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat un bărbat, de 29 de ani, din comuna doljeană Pleniţa, la un an de închisoare cu executare pentru dare de mită. Bărbatul este după gratii de pe 4 iulie a.c., după ce a fost prins în timp ce încerca să-i dea şpagă, 200 de euro, şefului de Post din localitate pentru a-şi recupera permisul de conducere, reţinut în data de 1.07.2016 pentru o abatere la regimul rutier. Sentinţa pronunţată, miercuri, 2 noiembrie a.c., de Tribunalul Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Reamintim că, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj anunţau, la începutul lunii iulie, că un bărbat, de 29 de ani, din comuna Pleniţa, a ajuns în spatele gratiilor pentru dare de mită, după ce a fost prins de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj din cadrul DGA şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în timp ce îi dădea şefului Postului de Poliţie Pleniţa 200 de euro.  „Mai exact, astăzi, 4 iulie a.c., agentul principal de poliţie Bongiu Gheorghe, şeful Postului de Poliţe Pleniţa, a informat comanda Inspectoratului cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, M. Cornel, de 29 de ani, din Pleniţa, judeţul Dolj i-a oferit o sumă de bani pentru a-i restitui permisul de conducere  reţinut în data de 1.07.2016 pentru o abatere la regimul rutier. Agentul de poliţie l-a refuzat pe doljean, iar astăzi, la sediul Postului de Poliţie Pleniţa, în urma activităţilor specifice desfăşurate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, ofiţeri DGA şi lucrătorii Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa s-a realizat flagrantul, M. Cornel  fiind prins în momentul în care a oferit suma de 200 euro pentru a i se restitui permisul de conducere”, anunţau, la momentul respectiv, reprezentanţii  IPJ Dolj. Bărbatul, Cornel Mihai, a fost ridicat şi condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de dare de mită. Procurorul de caz l-a audiat şi a emis pe numele său ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Dolj. O zi mai târziu a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă, care i-a emis mandat pe 30 de zile. De atunci bărbatul este în spatele gratiilor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi în aceeaşi lună l-au trimis în judecată pe Cornel Mihai, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. Dosarul a intrat în camera preliminară, a fost analizat de judecători, care au constatat legalitatea probatoriului administrat în cauză şi a rechizitoriului. Pe 27 septembrie a.c. a fost primul termen de judecată, inculpatul fiind menţinut după gratii, iar miercuri, 2 noiembrie a.c., a fost pronunţată sentinţa în dosar. Cornel Mihai a recunoscut comiterea faptei şi a cerut să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, fiind condamnat la 1 ani de închisoare cu executare şi menţinut după gratii:  „În baza art. 290 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală , art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 67 Cod penal şi art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal Condamnă pe inculpatul Mihai Cornel la 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a,b Cod penal pe o durată de 3 ani . În baza art. 65 Cod penal Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1lit. a, b Cod penal În baza art. 72 alin. 1 Cod penal şi art. 399 alin. 12 Cod procedură penală Scade din durata pedepsei închisorii perioada detenţiei preventive de la 4 iulie 2016 la zi şi menţine măsura arestării preventive dispusă cu privire la inculpat. În baza art. 2920 alin. 5 Cod penal Confiscă de la inculpat suma de 200 euro şi menţine măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa procurorului cu nr. 410/P/2016 din 05.07.2016. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală Obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare statului . Cu drept de apel în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2016”, se arată în hotărârea Tribunalului. Atât doljeanul, cât şi procurorii, pot face apel, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Politica