luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Patronul U Cluj, Florian Walter, trimis în judecată pentru un prejudiciu de 2,5 milioane de euro produs clubului

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj a dispus trimiterea în judecată a lui Florian Walter, patron al clubului de fotbal Universitatea Cluj, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și delapidare, precum și a altor trei persoane.

Procurorii DIICOT arată că valoarea prejudiciului cauzat FC Universitatea Cluj se ridică la aproape 2,5 milioane de euro, sumă pentru care au fost instituite măsuri asiguratorii.

‘La data de 03.11.2016 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism — Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: Walter Florian, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare, cu consecințe deosebit de grave, Capră Daniel, Mărginean Ioan și Nicolae Marius Adrian, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea constituirii unui grup infracțional organizat, urmat de săvârșirea unei infracțiuni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prin actul de sesizare s-a reținut că în cursul anului 2012, în timp ce deținea calitatea de director general și acționar majoritar în cadrul FC Universitatea Cluj SA, inculpatul Walter Florian a inițiat și constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații Mărginean Ioan și Capră Daniel, grup care a fost sprijinit și de către inculpatul Nicolae Marius Adrian, și care a avut ca scop realizarea unui plan infracțional prin care, în urma comiterii unei infracțiuni de delapidare în dauna FC Universitatea Cluj SA, urmau să fie obținute în mod ilicit beneficii materiale pentru FC Petrolul Ploiești SA, club în care inculpatul Walter Florian avea un interes direct, deoarece deținuse calitatea de administrator și președinte al Consiliului de Administrație’, se arată într-un comunicat al DIICOT Cluj.

Potrivit procurorilor, în perioada cuprinsă între începutul anului 2012 — toamna anului 2012, ‘inculpații Walter Florian, Mărginean Ioan, Capră Daniel, Nicolae Marius Adrian, în calitate de membri ai grupului infracțional organizat, au desfășurat în mod coordonat, pe o perioadă determinată, în diferite modalități de participare, o activitate infracțională complexă, fiecare dintre participanți având clar stabilite rolurile și atribuțiile, scopul urmărit și realizat fiind comiterea unei infracțiuni de delapidare în dauna FC Universitatea Cluj SA, prin efectuarea demersurilor de însușire în mod nejustificat, a unui număr de 11 jucători de fotbal cu o valoare de piață ridicată, din cadrul acestui club, pentru a fi mutați cu titlu gratuit la un club advers FC Petrolul Ploiești SA, club unde inculpatul Walter Florian a stabilit că își va reloca resursele în calitate de ‘finanțator’, având interese în mod direct’.

De asemenea, procurorii DIICOT susțin că interesul și scopul membrilor grupului infracțional a fost acela de a ridica valoarea profesională și financiară a clubului Petrolul Ploiești, în detrimentul clubului U Cluj, prin relocarea gratuită a celor mai buni jucători de la această echipă către echipa adversă. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Cluj.

 

 

Politica