luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Taxele pe 2017 – Primăria introduce impozitul pe paragină

 

Primăria Craiova a postat, pe site-ul propriu, pentru consultare, proiectul privind taxele şi impozitele pentru anul care urmează. Conform conducerii Direcţiei de Impozite şi Taxe, ceea ce au de plătit craiovenii rămâne neschimbat, însă va fi introdus un impozit pe paragină, aşa cum este numit. În cazul terenurilor şi/sau caselor neîngrijite, se doreşte majorarea impozitului cu 500%.

Proiectul privind taxele şi impozitele locale pentru anul 2017 a fost postat pe site-ul Primăriei Craiova pentru consultare. Craiovenii pot trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire la proiectul supus consultării, până la data de 16 noiembrie, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei Municipiului Craiova, str. Al.I. Cuza nr. 7, prin fax: 0251.411.561 sau la e-mail-ul [email protected].

Impozitele şi taxele au rămas la fel ca în 2016”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Contactat de Jurnalul Olteniei, directorul Direcţiei Impozite şi Taxe, Elena Bonescu, a explicat că impozitele şi taxele vor rămâne aceleaşi ca în anul 2016. Noutatea este, însă, impozitul pe paragină, astfel că cei care au terenuri şi/sau clădiri neîngrijite vor plăti o majorare a impozitului de 500% .

Se va organiza o dezbatere pe proiect în luna noiembrie. Privind fiscalitatea, impozitele şi taxele au rămas la fel ca în 2016, iar facilităţile fiscale au rămas şi ele la fel. În plus, s-a introdus majorarea de 500% pentru clădirile şi terenurile neîngrijite”, a precizat Elena Bonescu.

Pentru ce clădiri şi terenuri va fi plătit impozitul de 500%?

Criteriile clădirilor sau terenurilor care se încadrează în această categorie vor fi stabilite de direcţiile de specialitate din cadrul municipalităţii, alături de ele fiind stabilite şi perioadele de graţie pentru remedierea şi intrarea în legalitate a imobilelor.

Conform proiectului de hotărâre de consiliu local, „pentru anul 2017 se aprobă majorarea cu 500% a impozitului pentru clădirile şi/sau terenurile neîngrijite, situate în intravilanul municipiului Craiova. Criteriile de încadrare a clădirilor/terenurilor în categoria „neîngrijite” se vor stabili printr-o procedură comună a direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Craiova (Direcţia Servicii Publice, Poliţia Locală, Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi Direcţia Impozite şi Taxe) aprobată prin hotărâre a consiliului local, până la data de 31 decembrie 2016, prin care va fi definit(ă) terenul/clădirea neîngrijit(ă) şi prin care vor fi stabilite modalităţile de notificare a proprietarului, modalităţile de constatare, precum şi perioada de graţie pentru remedierea şi intrarea în legalitate”, se arată în proiectul de hotărâre.

Municipalitatea a avut posibilitatea de a mări aceste impozite pe paragină încă din anul 2016, însă a acordat un an de graţie proprietarilor acestor imobile, pentru a avea timp să îşi ingrijească terenurile şi clădirile. Multe clădiri din Craiova se află, cel puţin la nivel vizibil, în paragină, multe dintre ele fiind monumente istorice. La nivel de municipiu, unul dintre exemplele cele mai relevante de teren în paragină este Balta Craioviţa.

Scutirea de la plata majorărilor de întârziere, la vot în CL

Tot în ceea ce priveşte Impozitele şi Taxele, reamintim că municipalitatea a elaborat un proiect de hotărâre care vizează modalitatea de acordare a scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale. Procedura ar urma să se adreseze persoanelor fizice care sunt contribuabili la bugetul local al Craiovei. Aceasta ar urma să se aplice de la adoptarea hotărârii în Consiliul Local şi până la data de 30 iunie. Proiectul va fi supus votului consilierilor locali la şedinţa ordinară din joia aceasta.

Politica