luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Afacerea „terenul”. Cum l-a ajutat Prina pe Marinescu să spele bani

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova, au venit cu precizări referitoare la trimiterea în judecată într-un nou dosar a fostului primar al Slatinei, Minel Prina, şi a lui Iuliu Severus Marinescu, soţul fostei şefe a Tribunalului Olt. Procurorii au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor, acuzaţiile aduse fiind de abuz în serviciu şi complicitate la această faptă, în legătură cu un teren cumpărat de Marinescu cu banii din şpaga primită de soţia sa de la rudele lui Bercea Mondial.

Potrivit DNA, în acest dosar, au fost deferiţi justiţiei Stana Andronia Luana Mihaela şi Pătru Mirela, la data faptelor directori executiv ai Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Slatina (judeţul Olt) şi membri ai comisiei de licitaţie, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; Prina Minel Florin, la data faptei administrator public al municipiului Slatina (judeţul Olt), pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată; Beznea Gheorghe, la data faptei expert tehnic autorizat şi Marinescu Iuliu Severus, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
“În cursul lunii iunie 2011, inculpatul Prina Minel Florin, în calitate de administrator public al municipiului Slatina, a determinat-o pe inculpata P
ătru Mirela, director executiv adjunct al Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat, să-l ajute pe inculpatul Marinescu Iuliu Severus în demersurile sale care vizau achiziţionarea unui teren situat în intravilanul municipiului Slatina pentru a-şi construi o casă.
Astfel, inculpata a identificat terenul, a extras din acesta o suprafa
ţă de 600 mp pentru care a dispus formalităţile necesare includerii în inventarul bunurilor proprietate privată a municipiului Slatina, a organizat procedurile de inventariere şi de vânzare a terenului, implicându-se chiar în a impune expertului evaluator Beznea Gheorghe preţul minim de pornire al licitaţiei, ştiind că acesta nu va fi depăşit cu prilejul adjudecării. Acesta din urmă a denaturat intenţionat coeficienţii aplicaţi pentru evaluarea terenului, inclusiv cu privire la categoria de impozitare, toate aceste demersuri fiind efectuate pentru a stabili o valoare mult diminuată (de aprox. 5 ori) faţă de cea reală a bunului imobil.
În acela
şi context, inculpata Stana Andronia Luana Mihaela, în calitate de director executiv al Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea legii, sens în care a semnat alături de inculpata Pătru Mirela referatul cu propunere de promovare a proiectului de hotărâre privind vânzarea terenului, având reprezentarea că terenul nu va fi atribuit în condiţiile unei proceduri legale şi transparente de vânzare şi că va fi vândut la un preţ mult sub valoarea sa reală.
Cele dou
ă inculpate au făcut parte şi din comisa de evaluare a ofertelor, acestea refuzând să constate că ofertele depuse de cei doi ofertanţi, Marinescu Iuliu Severus şi un apropiat al acestuia, conţin informaţii evidente din care rezulta că se acţionează în mod clar pentru denaturarea licitaţiei şi asigurarea cumpărării terenului la un preţ cât mai mic”, arată DNA.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma acestor demersuri, Iuliu Severus Marinescu a reuşit să cumpere ternul cu mult sub valoarea reală, respectiv cu suma de 9.300 euro, faţă de 32.700 euro cât ar fi trebuit să plătească, licitaţia publică din 25 noiembrie 2011 fiind organizată doar pentru o aparenţă de legalitate, câştigătorul fiind cunoscut dinainte.
“Tot în vederea favoriz
ării intereselor inculpatului Marinescu Iuliu Severus, inculpatul Stana Andronia Luana Mihaela nu a prevăzut expres în contractul de vânzare cumpărare autentificat la notar clauzele stipulate în caietul de sarcini anexă la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Slatina prin care s-a aprobat vânzarea terenului.
Prin aceasta i s-a asigurat cump
ărătorului un folos material injust chiar şi în condiţiile în care nu-şi îndeplinea integral obligaţiile privind edificarea unei construcţii prezentate în oferta de participare la licitaţia publică, situaţie în care terenul ar fi trebuit să reintre în proprietatea Primăriei Slatina, fără restituirea preţului plătit.
Printr-o decizie civil
ă definitivă din 25 mai 2016 Tribunalul Olt a dispus ca terenul în suprafaţă de 600 mp să revină în proprietatea municipiului Slatina, acest demers survenind ca urmare a anchetei demarate de organele judiciare.
Trebuie men
ţionat că toate înscrisurile purtând semnătura primarului în funcţie la acea dată, absolut necesare pentru aprobarea de către Consiliul Local al municipiului Slatina a vânzării terenului, inclusiv decizia privind desemnarea comisiei de evaluare a ofertelor, au fost falsificate, întreaga procedură derulată privind operaţiunea de vânzare fiind astfel viciată.
Întrucât, terenul în cauz
ă a revenit în proprietatea Primăriei Slatina, această unitate administrativ – teritorială nu s-a mai constituit parte civilă în cadrul procesului penal”, mai arată DNA.

Terenul cu pricina a fost achiziţionat cu bani din şpaga luată de fosta şefă a Tribunalului Olt pentru eliberarea lui Bercea Mondial din închisoare. Reamintim că în acest dosar Carmen Eugenia Marinescu a fost condamnată la opt ani de închisoare, iar soţul ei la trei ani de detenţie, decizia nefiind definitivă.

Noul dosar se află la Tribunalul Olt, iar DNA reaminteşte că „anterior, inculpatul Prina Minel Florin a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie pentru infracţiuni similare. De asemenea şi inculpatul Marinescu Iuliu-Severus, a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea unei infracţiuni de spălare de bani”.

Eliza RADU

Politica