duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Stadionul şi spitalul municipal, în plină schimbare

Noua arenă care se construieşte în Bănie, dar şi spitalul municipal ridicat pe scheletul de clădire din zona Spitalului de Boli Infecţioase, au un ritm al lucrărilor destul de bun. Constructorul spitalului municipal îşi propune ca, până la 20 decembrie, să echipeze complet două corpuri de clădire din cele patru existente, iar un al treilea să fie la nivelul de 80%. În ceea ce priveşte stadionul, cel mai recent termen de finalizare este jumătatea lunii februarie a anului viitor.

Circa două sute de muncitori lucrează zilnic la spitalul municipal care se construieşte pe scheletul de clădire rămas abandonat de ani întregi în zona Spitalului de Boli Infecţioase. Constructorul şi-a propus ca, până în apropierea finalului de an, două corpuri de clădire din totalul de patru să fie echipate complet.

În momentul acesta, stadiul lucrărilor este următorul: pe toate corpurile s-a terminat partea de consolidare, pe corpurile A, B, C şi D. În corpul A, suntem cu finisajele la nivelul gresiei şi faianţei, iar perspectiva şi planul nostru sunt următoarele: corpurile A şi B să fie până pe 20 decembrie complet echipate, inclusiv cu dotări, cu paturi, cu cearceafuri, cu tot ce e prins în lista de dotări, iar corpul C, pe 20 decembrie, să fie gata în proporţie de 80%, rămânând să ne concentrăm pe corpul D şi pe terminarea corpului C”, a precizat George Petcu, reprezentantul constructorului Recon SA, vineri, cu ocazia unei vizite de lucru a primarului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a mai precizat că închiderea completă a celor patru corpuri va fi realizată până pe data de 10 decembrie, cu faţadă ventilată şi cu terase. „Deci, ne înscriem, cât de cât, în programul pe care îl avem contractat. O să avem probleme mai intense şi de lucru mai mult în partea de subsol, cu partea de instalaţii, de conducte de încălzire, cu racordarea la termoficare, dar la care se lucrează intens pe toate corpurile. În momentul acesta avem 197 de muncitori care sunt zilnic în şantier”, a spus George Petcu.

Vasilescu: „Nu cred că spitalul regional va fi gata mai devreme de 2020”

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, s-a declarat mulţumit de lucrări şi a spus că un spital nou este o prioritate pentru Bănie. Aceasta a reiterat şi importanţa spitalului regional, despre care însă nu crede că va fi gata mai devreme de 2020.

Sunt foarte mulţumită, mai ales că avansează extraordinar de repede. Eu trec de două ori pe săptămână în şantier şi îmi dau seama de fiecare dată că a mai avansat foarte mult lucrarea. Este capital pentru Craiova să aibă un spital municipal. Sigur că aşteptăm şi spitalul regional, care este pe fonduri europene, dar acea investiţie nu cred că va fi gata mai devreme de anul 2020 şi, atunci, era absolut necesară această investiţie, cu atât mai mult cu cât nu a costat foarte mult. Este vorba de opt milioane de euro, ca să ai un spital cu patru corpuri de clădire şi care îţi acoperă, practic, toate necesităţile, un spital nou. Nu putem spune că este construit de la zero, pentru că lucrăm pe un schelet care a fost abandonat în urmă cu 20 de ani, dar cu mobilier nou, cu toate dotările noi, cu aparatură nouă. O parte din aceasta a fost deja achiziţionată pe fonduri guvernamentale în ultimii trei ani şi se va muta în acest spital. Cu certitudine, însă, foarte mulţi craioveni care se vor trata aici o vor face în condiţii foarte civilizate, pentru că spitalul este gândit la standarde europene, cu absolut tot ceea ce este necesar şi ceea ce cere direcţia de sănătate publică”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

La spitalul municipal lucrează asocierea de firme Recon SA – Getrix SA – GTX Proex Instal SRL – Electro Alfa Internaţional SRL, în cadrul unui contract cu o valoare de 33.615.422 de lei cu TVA. După ce ar urma să fie amenajat noul spital, aici vor fi mutate patru dintre secţiile Spitalului „Filantropia“: Secţiile Medicală I, Medicală II, Medicală III şi Secţia Fizioterapie şi Urgenţă.

Ultimul termen al stadionului, februarie 2017

Primarul Craiovei a efectuat o vizită şi pe şantierul de la noua arenă de fotbal de 30.000 de locuri. Construcţia a început să capete forma de farfurie zburătoare, aşa cum o ştiu cu toţii din proiect, iar sute de muncitori lucrează zilnic la gradene şi la celelalte părţi ale construcţiei.

Construcţia avansează foarte bine şi suntem foarte mulţumiţi de ritmul lucrărilor. De exemplu, acum două săptămâni, la tribuna I nu era nicio gradenă, acum sunt jumătate. Asta înseamnă că în perioada următoare, peste două săptămâni, vor termina şi restul de gradene. Se lucrează în continuare foarte mult la tot ceea ce presupune tribuna oficială, restaurantul şi aşa mai departe. Ultimul termen este jumătatea lunii februarie a anului viitor”, a explicat primarul.

Acesta a mai precizat că lucrarea a avut ceva de suferit în urma unei conducte de apă despre care nu s-a ştiut şi care a îngreunat pentru ceva vreme graficul de lucrări.

Încă au avut probleme cu apa din spate, este o conductă pe care a trebuit să o mute cei de la Compania de Apă în ultimele săptămâni, o conductă despre existenţă căreia nu ştia nimeni nimic, dar care le îngreuna mereu procesul de lucrare. Noi sperăm ca termenul final să fie luna februarie a anului viitor, pe partea de construcţie, desigur. În ceea ce priveşte partea de gazon, cum o da Dumnezeu să crească. Judecând după faptul că, în Parcul „Puşkin”, noi am plantat gazonul în urmă cu o lună şi deja s-a prins, să sperăm că nici aici nu vor fi niciun fel de probleme, mai ales că stadionul va fi dotat şi cu o instalaţie care presupune o fotosinteză a gazonului. (…) După ce se termină cu partea de construcţie a gradenelor, nu ar mai fi nevoie de macarale pe partea din mijloc a stadionului, ci vor rămâne doar pe partea din afară, ca să pună acea parte de tablă care arată ca un OZN şi se va lucra la interioare”, a conchis Lia Olguţa Vasilescu.

Lucrarea la arena de fotbal este executată de asocierea de firme Con-A – Aci Cluj – Nisal – Dico şi Țigănaş birou de proiectare, iar costul total se ridică la aproximativ 50 de milioane de euro. 10% din costuri sunt suportate de municipalitate, iar restul de Compania Naţională de Investiţii.

Politica