luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

CSU va întâlni Dinamo pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin

Zvonurile cum că derbiul dintre CSU Craiova şi Dinamo Bucureşti se va disputa pe stadionul Extensiv din Craiova, urmând ca oficialii grupării oltene să instaleze o nocturnă mobilă pe terenul craiovean pentru a face posibilă desfăşurarea meciului de la ora 20.30, se pare că au rămas neconcretizate de către conducerea echipei din Bănie. Deşi s-a intenţionat acest lucru, mai marii formaţiei craiovene nu au putut asigura disputarea întâlnirii cu alb-roşii în Bănie, aşa că echipa va fi nevoită să fie găzduită pentru acest joc de către stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, acolo unde îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu şi Pandurii Târgu Jiu. Întâlnirea dintre CSU Craiova şi Dinamo Bucureşti va avea loc astfel în capitala Mehedinţiului, luni, de la ora 20.30. Altfel, oficialii craioveni au reuşit să negocieze cu deţinătorii drepturilor TV ca până la finalul acestui an CSU să mai joace un singur meci pe nocturnă, conducerea încercând să creeze condiţiile necesare pentru ca acea partidă să fie disputată pe Extensivul din Craiova.

Nae Ungureanu vrea spectacol la derbiul cu Dinamo

Fostul component al generaţiei Maxima, actual făcând parte din conducerea CSU Craiova, Nae Ungureanu a declarat ieri, zi în care a împlinit 60 de de ani, că îşi doreşte un joc spectaculos în disputa de luni dintre echipa olteană şi rivala bucureşteană.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Suntem în revenire de formă, am făcut meciuri excelente în ultima perioadă. De aceea mă aştept la un rezultat pozitiv. La un meci spectaculos, cu patru – cinci goluri în care să marcăm mai mult cu un gol decât adversarul”, a declarat Nae Ungureanu, pentru site-ul oficial al clubului craiovean. Fostul fundaş al Craiovei şi-a amintit şi de meciurile din trecut împotriva lui Dinamo, care umpleau practic Centralul de oameni dornici să urmărească şi să susţină Campioana unei Mari Iubiri. “Sunt meciuri speciale, vă daţi seama, pentru toţi oltenii. Trăim şi acum, noi din generaţia Maxima, la fel de intens meciurile cu Dinamo. Nu dorim doar să-i batem, ci să-i umilim. Este o ură sportivă, dacă se poate spune aşa. A fost un joc aici, pe Central. Nu-mi mai aduc aminte anul, ci doar că i-am bătut cu 3-0. Le-a dat Ilie Balaci craci şi lui Sătmăreanu, şi lui Dinu. Ce meci am făcut atunci. Erau spectatori pe pista de atletism…”, a mai spus Ungureanu.

Politica