marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Descătuşarea tricoloră

La al doilea meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2018, România şi-a declanşat apetitul ofensiv şi a surclasat reprezentativa Armeniei cu un usturător 5-0 în partida disputată sâmbătă seara, în fieful armenilor. Victoria a fost tranşată încă din prima repriză, care s-a încheiat cu patru goluri diferenţă în favoarea tricolorilor, după ce Stancu (4) a început avalanşa la poarta gazdelor, marcând dintr-un penalti cauzat de henţul în careu a lui Malakyan, care a primit cartonaşul roşu pentru această abatere de la regulament, urmat de Popa (10), Marin (12) şi Stanciu (29) care s-au trecut pe lista marcatorilor până la finalul primului act. După pauză, Chipiciu (60) a stabilit scorul final, care a adus prima victorie pentru naţionala noastră în această campanie de calificări. Meciul cu Armenia a consemnat şi o premieră pentru “puştiul” Răzvan Marin, care a debutat sâmbătă seara în tricoul naţionalei, reuşind totodată primul său gol pentru reprezentativa tricoloră. Selecţionerul de origine germană al României este încântat de primul său succes oficial de când a venit pe banca tehnică a naţionalei, declarând că echipa a reuşit să deţină controlul după înscrierea primului gol.

„Echipa a început foarte motivată şi concentrată. Ştiam ce trebuie să facem. După primul gol, ne-am dezlănţuit…nu se întâmplă foarte des un astfel de scor, nu mă aşteptam. Mă bucur că am păstrat controlul şi după primul gol, că nu ne-am oprit. Armenia putea să vină peste noi şi să intre în meci. Era clar că armenii vor munci mai mult cu un jucător mai puţin pe teren. Am încercat să-i ţin pe jucători activi, să alerge, să paseze, nu doar să menţină scorul. Am făcut foarte multe schimbări în echipă, inclusiv sistemul. Ne-am creat multe ocazii şi mă bucur foarte mult, mai ales pentru jucătorii tineri. Echipa naţională trebuie să fie un exemplu pentru alte echipe din acest punct de vedere. Răzvan Marin are multă calitate, a fost un prim pas pentru el. Nu contează dacă va fi titular în meciul următor. Şi Rotariu a intrat foarte bine, a alergat foarte mult, a pasat. Sunt mândru că am la dispoziţie astfel de jucători, care trebuie să se dezvolte”, a declarat Christoph Daum.

Marţi, 11 octombrie, România se va deplasa în Kazahstan, naţională ce a pierdut sâmbătă în deplasare cu Muntenegru cu scorul de 5-0, pentru al treilea meci din grupa E a preliminariilor şi este obligată să arate că jocul bun împotriva Armeniei nu a fost o întâmplare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Trebuie să demonstrăm în Kazahstan că am făcut un progres, să fim mai buni de la meci la meci. Cu 7 puncte am fi pe drumul cel bun. Este o grupă foarte dificilă şi este important să fim în cea mai bună formă, din punct de vedere psihic şi fizic. Kazahstan va încerca să refacă blazonul, după un 0-5, va fi mai greu. Am spus că sunt patru echipe foarte puternice în această grupă, România este una dintre aceste echipe, şi va fi foarte greu să ne calificăm de pe primul loc. Dar calificarea este obiectivul, care se poate obţine şi de pe locul doi. Calificarea se va juca până la ultimul meci, în Danemarca. Oricare dintre aceste patru echipe pot câştiga în deplasare”, a spus antrenorul reprezentativei României.

Întâlnirea cu Kazahstan este programată marţi, de la ora 19.00.

Armenia – România 0-5 (0-4)

Marcatori: Stancu (4, pen.), Popa (10), Marin (12), Stanciu (29), Chipciu (60)

Armenia: Beglaryan – Mkoyan, Haroyan, Andonian (Voskanyan 39′), Hayrapetyan – Grigoryan, Malakyan – Ozbiliz (Hovhannisyan 64′), Pizzelli, Manoyan – Pogosyan (Muradyan 33′).

Selecţioner: Varuzhan Sukiasyan.

România: Tătăruşanu – Benzar, Săpunaru, Dr. Grigore, Latovlevici – Hoban – A. Popa, N. Stanciu (Bicfalvi 82′), R. Marin, Chipciu (Rotariu 67′) – B. Stancu (Keşeru 57′).

Selecţioner: Christoph Daum.

Cartonaşe galbene: Grigoryan 33′ / -.

Cartonaş roşu: Malakyan 4′ / -.

Arbitri: Vladislav Bezborodov, Valeri Danchenko, Maxim Gavrilin; rezervă: Sergei Ivanov (toţi din Rusia).

Observator: Ilkka Koho (Finlanda).

 

Politica