luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Doljeanul care a înjunghiat angajata unui magazin din Craiova, condamnat la 14 ani de detenție

Magistrații Tribunalului Dolj au pronunțat, ieri, sentința în procesul doljeanului care, în ultima zi a lunii februarie, a înjunghiat vânzătoarea unui magazin din vecinătatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova. Florian Ilie, de 52 de ani, care a recunoscut totul  şi a declarat  că  a lovit-o cu cuţitul pe Raluca Mariana Ciucă, de 25 de ani, pentru a fugi cu două  pachete de    ţigări şi o pâine, ca să  ajungă  la puşcărie, a fost condamnat la 14 ani de închisoare. Sentința pronunțată, ieri, de magistrații Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Reamintim că, pe 18 aprilie a.c., s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Florian Ilie, de 52 de ani, din comuna Pleniţa a fost trimis în judecată  de procurorii Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj pentru comiterea infracţiunilor de tentativă  de omor  şi tâlhărie calificată. Este vorba despre doljeanul care a înjunghiat-o pe Raluca Mariana Ciucă, de 25 de ani, vânzătoarea unui magazin din vecinătatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă  Craiova pentru două  pachete de  ţigări  şi o pâine. Fapta pentru care a ajuns în spatele gratiilor s-a petrecut pe 29 februarie a.c., în jurul orei 8.00, când poliţişti din cadrul IPJ Dolj – Serviciul de Investigaţii Criminale, au fost anunţaţi prin 112 că  Raluca Mariana Ciucă, în vârstă  de 25 de ani, vânzătoare la SC Rad Mar Exim SRL Craiova, un magazin general din vecinătatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă  Craiova, a fost înjunghiată  de o persoană  necunoscută  care a sustras două  pachete de  ţigări  şi o pâine. Poliţiştii    şi procurorii Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj au demarat o anchetă  în urma căreia au reuşit să  stabilescă  toate detaliile comiterii faptei. Astfel, potrivit anchetatorilor, inculpatul Florian Ilie, de 52 de ani, din comuna Pleniţa, a venit pe 27 februarie a.c. în Craiova, la un prieten. Luni dimineaţa, în jurul orei 7.40, a mers la magazinul alimentar aparţinând SC Rad Mar Exim SRL Craiova, situat în apropierea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă  Craiova, unde vânzătoare era persoana vătămată  Ciucă  Raluca Mariana, în vârstă de 25 ani. Inculpatul i-a cerut două  pachete de  ţigări marca Viceroy  şi o pâine, iar în momentul în care persoana vătămată  i-a comunicat că  trebuie să  plătească  suma de  29 lei, acesta a scos din buzunarul drept al hainei pe care o purta un cuţit tip briceag  şi i-a aplicat o lovitură  cu acest obiect în zona abdominală  (flanc stâng). Tânăra a încercat să-l împiedice să  plece din magazin cu aceste bunuri, însă  nu a reuşit.  Inculpatul a părăsit magazinul având asupra sa cele două  pachete de  ţigări  şi pâinea şi s-a deplasat în mai multe zone din Craiova, iar în jurul orei 14.00, a mers la Secţia 1 Poliţie Craiova, unde s-a predat.

Vânzătoarea  şi-a sunat    şeful    şi i-a spus ce a  păţit, a fost transportată  la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost supusă  unei intervenţii chirurgicale. Din fişa de constatări preliminare, emisă  de Institutul de Medicină  Legală  Craiova rezultă  că  persoana vătămată  a prezentat la examinare leziuni ce s-au putut produce în data de 29.02.2016 prin lovire cu obiect tăietor-înţepător (posibil cuţit)  şi au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale de la data producerii, cu punerea în primejdie a vieţii victimei, au reţinut procurorii Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj. În timpul audierii, inculpatul a declarat că  nu are nicio sursă  de venit şi a recunoscut săvârşirea agresiunii asupra tinerei, explicând că  a comis fapta ca să  ajungă  la puşcărie. Florian Ilie a fost reţinut pentru 24 de  ore în data de 29 februarie, iar o zi mai târziu a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au admis propunerea procurorilor  şi au dispus arestarea preventivă  a bărbatului pentru o perioadă  de 30 de zile pentru comiterea infracţiunilor de tentativă  de omor calificat  şi tâlhărie calificată, măsura fiind prelungită de instanţă. Dosarul a ieşit din camera preliminară, magistraţii Tribunalului Dolj menţinând față de inculpat măsura arestului preventiv dispusă  prin încheierea nr. 45 din 1.03.2016 a judecătorului de drepturi  şi libertăţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ieri, judecătorii au pronunțat sentința. Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă totală de 14 ani închisoare pentru cele două fapte reținute în sarcina sa și a fost menținut după gratii. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

 

Politica