luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Soldat, condamnat la opt ani de închisoare pentru viol

Răzvan Ionuţ Negreţ, soldat la Deveselu, a fost condamnat, joi, de magistraţii Tribunalului Olt la opt ani de închisoare pentru viol. În acelaşi dosar au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 8 şi 9 ani şi trei tineri. Aceştia au fost trimişi în judecată după ce au violat o tânără în noaptea în care aceasta îşi sărbătorea majoratul.

Magistraţii Tribunalului Olt i-au condamnat la pedepese cu închisoarea cuprinse între 8 şi 9 ani pe cei patru tineri care în iunie anul trecut au violat o tânără pe un câmp în apropiere de Caracal. Între ei se află şi un militar, Răzvan Ionuţ Negreţ. Sentinţa magistraţilor nu este însă definitivă putând fi atacată cu apel

În baza art. 218 alin.1 şi 3 lit. f Cod penal condamnă pe inculpaţii: FELEŞCO MARIAN ALEXANDRU şi IONESCU FLORIN-CODRUŢ, la pedepse de câte 9 ani închisoare privativă de libertate în condiţiile art. 60 C.p. – pedepse principale şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a, b şi d C.p. pe o durată de 4 ani – pedepse complementare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată. În baza art. 218 alin.1 şi 3 lit. f Cod penal condamnă pe inculpaţii: NEGREŢ IONUŢ RĂZVAN şi IONESCU VALENTIN IONUŢ, la pedepse de câte 8 ani închisoare privativă de libertate în condiţiile art. 60 C.p. – pedepse principale şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a, b şi d C.p. pe o durată de 4 ani – pedepse complementare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată. În baza art.65 alin. 1 C.p. pe durata executării pedepselor aplică inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a, b şi d C.p. În baza art.399 alin.1 C.p.p. menţine măsura arestului la domiciliu luată împotriva inculpaţilor Feleşco Marian Alexandru, Ionescu Florin Codruţ, Negreţ Ionuţ Răzvan, Ionescu Valentin Ionuţ, iar în baza art.72 alin.1 C.p. deduce din pedepse reţinerea şi arestarea preventivă a acestora începând cu data de 05 august 2015 şi până la data de 29 aprilie 2016 şi durata arestului la domiciliu începând cu data de 29 aprilie 2016 şi în continuare la zi”, se arată în soluţia instanţei oltene.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În plus aceştia au fost obligaţi să îi plătească victimei daune morale în valoare de 100.000 euro.

Totodată, instanţa a dispus “prelevarea probelor biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilului lor genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 5 alin 5 din Legea nr.76/2008 inculpaţii vor fi informaţi că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului lor genetic”.

Reamintim că fata a fost violată chiar în noaptea în care îşi sărbătorea majoratul. Fapta s-a petrecut pe 15 iunie.

Fata este originară din comuna Rusăneşti, judeţul Olt, dar locuieşte în Caracal. Majoratul şi l-a sărbătorit împreună cu mai mulţi prieteni. La un moment dat, a vrut să meargă împreună cu o prietenă, de 15 ani, într-o localitate vecină pentru a aduce un prieten să le repare o problemă intervenită în timpul petrecerii la tabloul electric. Au ieşit din scara blocului să caute un taxi, dar s-au întâlnit cu un amic comun care s-a oferit să le ducă unde aveau treabă cu maşina lui.

Numai că, pe drumul dintre Caracal şi Deveselu, şoferul a lăsat să urce în autoturism încă patru prieteni. Apoi au oprit maşina pe un câmp din apropiere şi au violat-o pe fata de 18 ani. În acest timp, fata de 15 ani, a fost ţinută cu forţa în maşină de unul dintre indivizi.

După două ore de chin, au lăsat-o să plece. Fata a mers la poliţie şi a depus plângere împotriva agresorilor. Aceştia ar fi încercat să o convingă să renunţe la plângere oferindu-i bani şi chiar un apartament, după cum a declarat tatăl victimei.

Fata nu a renunţat la plângere, astfel că cei patru violatori, cu vârste cuprinse între 18 şi 26 ani, doi dintre ei acuzaţi anterior tot de viol, au ajuns în faţa instanţei.

Politica